Aluminiul se gaseste peste tot in mediul inconjurator. Inevitabil, ajunge si in organismul nostru prin alimentatie sau apa poluata. Dar nu numai.

Foto: Arhiva/Pixabay

Foto: Arhiva/Pixabay

Acesta este prezent in unele medicamente (antacide, analgezice, antidiareice) si ca adjuvant pentru vaccinuri. In industria alimentara se gaseste in aditivii alimentari, ambalaje si folia de aluminiu folosita in bucatarie, explica pentru Ziare.com dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice, de la Clinica de Nutritie KiloStop.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), expunerea la doze mici de aluminiu nu este periculoasa. Corpul uman are capacitatea de a elimina foarte eficient, prin urina, cantitati mici de aluminiu. OMS si FAO (Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura din SUA) au estimat la aproximativ 7 mg/kg corp pe saptamana doza de aluminiu pe care corpul o poate metaboliza fara probleme.

Ce probleme de sanatate poate provoca

Aluminiul in exces inhiba remodelarea osoasa, provocand osteomalacie, care este un fel de rahitism ce apare la adulti, adica inmuierea oaselor prin mineralizarea lor defectuoasa, explica medicul. Se crede, de asemenea, ca aluminiul inhiba eritropoieza, provocand anemie.

folia de aluminiuMecanismul gastrointestinal de absorbtie a aluminiului nu a fost inca elucidat pe deplin. Cele mai ridicate niveluri pot fi gasite in plamani, unde ar fi prezente prin inhalarea unor particule insolubile.

Desi s-a sugerat ca aluminiul este un factor de risc pentru boala Alzheimer, dovezile epidemiologice actuale nu sustin o asociere cauzala intre aceasta boala si prezenta aluminiului in apa de baut.

Intoxicatia acuta cu aluminiu este rara. Majoritatea cazurilor de intoxicatie cu aluminiu se intalnesc la doua categorii de persoane: pacientii cu insuficienta renala cronica sau persoanele expuse la aluminiu la locul de munca.

Unele studii au aratat prezenta unor sindroame neurologice (inclusiv deteriorarea functiei cognitive), disfunctii motorii si neuropatie periferica la muncitorii care lucreaza in industria de prelucrare a aluminiului.

Aluminiul din alimente si bauturi

Concentratia de aluminiu din mancare si bautura in diverse tari variaza foarte mult in functie de produs, de tipul de procesare folosit si, in special, de nivelul de aditivi alimentari care contin aluminiu, permisi in zona geografica respectiva.

In general, alimentele cu un nivel ridicat de aluminiu sunt cele care contin aditivi cu aluminiu, de exemplu faina, lactatele procesate, formulele pentru copii etc. Alimentele bogate in aluminiu in mod natural sunt cartofii copti, spanacul, sucul de prune si ceaiul.

Prepararea si pastrarea alimentelor in vase de aluminiu, folie sau conserve pot creste continutul de aluminiu, mai ales daca alimentele sunt acide, sarate sau alcaline (arata studii realizate in 1985, 1986, 1988).

Prepararea unor alimente acide, precum rosiile, in cratite de aluminiu poate creste in mod semnificativ nivelul de aluminiu din mancare (de la 0,5 mg/kg, cat au rosiile crude, la 3,3 mg/kg, dupa ce au fost gatite in acest fel). In schimb, a fost remarcata o crestere destul de mica atunci cand s-au preparat cartofi sau orez in astfel de cratite.

In 1996, cercetatorii de la Istituto Superiore di Sanita din Roma au efectuat un studiu cu privire la cantitatea de aluminiu ingerata prin trecerea aluminiului din vase si ustensile in mancare. In Italia, la vremea respectiva, se foloseau pe scara larga recipiente si folie de aluminiu pentru gatit, dar si pentru stocarea alimentelor.

Conform studiului, nivelul de aluminiu care a trecut din vasele si ustensilele folosite in mancare a fost unul destul de mic, o cantitate mai mare fiind eliberata in alimentele acide si sarate.

Cantitatea de aluminiu care a trecut din vase si folie a fost determinata prin gatirea diverselor alimente reprezentative in recipiente de aluminiu, sticla sau otel inoxidabil. Astfel, concentratia de aluminiu luata prin gatirea alimentelor in recipiente de aluminiu a fost de aproximativ 6 mg/zi, o valoare mult mai mica decat cea de 7 mg/kg corp pe saptamana (echivalentul a 60 mg/zi pentru un barbat adult), stabilita de experti ai OMS si FAO.

Un alt studiu, efectuat in Turcia in 2006, a analizat efectul tratamentului termic asupra carnii gatite cu folie de aluminiu. Concentratia de aluminiu a crescut prin coacere atat in cazul carnii albe, cat si al celei rosii. Cresterea a fost de 89 – 378% in cazul carnii rosii si de 76 – 215% in cazul carnii de pui.

Cea mai mica crestere (76 – 115%) a fost constatata atunci cand carnea a fost gatita la cuptor timp de 60 minute la 150 grade C, in timp ce cea mai mare crestere (153 – 378%) a fost constatata atunci cand carnea a fost gatita la cuptor timp de 20 minute la 250 grade C. S-a constatat ca grasimea din carne favorizeaza trecerea aluminiului din folie in carne.

S-a constatat, de asemenea, ca pieptul de curcan si de pui in stare cruda contin cantitati mai mari de aluminiu decat pulpele de curcan si, respectiv, pui in stare cruda.

Concluzia studiului a fost ca, in ceea ce priveste cantitatea de aluminiu trecuta in carne din folia de aluminiu, aceasta nu reprezinta un risc pentru sanatate. Cu toate acestea, consumul repetat de alimente preparate in folie de aluminiu ar putea deveni periculos, avand in vedere ca acesta se adauga altor surse de aluminiu pe care le ingeram.

Cu ce inlocuim folia de aluminiu

Putem folosi vase din teflon sau fonta, dar acestea trebuie cumparate de la producatori consacrati. Cele mai sigure vase si ustensile sunt din otel inoxidabil, ceramica, sticla termorezistenta, iar pentru cuptor sunt indicate foliile antiadezive din hartie sau pergament.

Secretul pastrarii vitaminelor si mineralelor din alimente este gatitul cat mai simplu si mai putin, ca timp.

„Gateste la abur, la cuptor, in teflon sau la gratar, dar obisnuieste-te sa prepari mancaruri rapide si gustoase, care sa nu-ti rapeasca prea mult timp”, este sfatul medicului Laura Ene.

Aluminiu si in cosmetice

Compusii de aluminiu sunt folositi pe scara larga si la fabricarea cosmeticelor, in special antiperspirante. Cu toate acestea, nu exista date valide care sa sustina o absorbtie la nivelul pielii a aluminiului din aceste produse.

Persoanele sensibile pot dezvolta insa iritatii ale pielii in urma folosirii deodorantelor ce contin clorhidrat de aluminiu sau alti compusi ce contin acest metal. Nu exista dovezi ale influentei aluminiului asupra functiei de reproducere si nu este clasificat ca substanta cancerigena.

Citeste mai multe despre cum ne poate imbolnavi expunerea la aluminiu. In plus, stiai ca acesta poate ajunge pana la creier?

 sursa: ziare.com

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.