În comuna Răsuceni, nu departe de Dunăre, se află cea mai mare fermă de struţi din ţară. Ferma se întinde pe aproximativ 300 de hectare, iar aici îşi duc traiul 250 de struţi. Ferma este specializată în creşterea şi abatorizarea struţilor pentru consum, dar şi în producerea de piei de struţ pentru industria auto sau marochinărie.

strut„Nu este pretenţios deloc, mănâncă furaje, grâu, porumb, lucernă. Avem un incubator aici, care este cel mai mare din Europa, cu o capacitate de 10.000 de ouă pe ciclu. Clocitul ouălelor durează aproximativ 45 de zile. O femelă, într-un an de zile, face în jur de 70-80 de ouă. Un pui când iese din ou are 200 de grame şi la maturitate ajunge la 100 de kilograme”, a declarat pentru Digi 24 HD Mihai Ristea, medic veterinar.

Este singurul abator autorizat din Europa pentru procesarea cărnii de struţi. Carnea acestor animale este una dintre cele mai sănătoase, conţine foarte puţin colesterol, aproximativ 48 % comparativ cu cea obișnuită, de pasăre.

„Noi avem şi un abator, avem şi tranşare şi carmangerie. Luăm struţii, mergem cu ei în abator şi din carnea care rezultă facem mici, cârnaţi, produse crud uscate, salam, prosciuto. Avem contracte cu majoritatea lanţurilor de magazine mari, cu hipermarketuri”, a adăugat medicul.

Un ou de struţ poate ajunge până la aproape două kilograme. Face cât un cofrag normal de ouă. Practic, o omletă dintr-un singur ou e destul pentru zece persoane. La Răsuceni nu rămâne nimic nevalorificat. De la struţi se poate comercializa aproape orice. Penele sunt folosite pentru decorarea hainelor, pielea pentru confecţionarea poşetelor de lux, iar grăsimea pentru produse cosmetice. În magazine, carnea de struţ se vinde cu 20 de euro pe kilogram. Aproape un milion de euro este profitul acestei firme într-un singur an. (digi 24.ro)


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Studii Geo-Tehnice

Realizam Studii Geo-Tehnice in Conditii Foarte Avantajoase

Cele mai bune preturi din piata. Sunati acum: 0769 057 340