Are 16 ani şi e „ciobăniţă“ pentru 1.200 de oi. In timpul săptămânii merge la liceu iar weekend de weekend adolescenta se întoarce la stana

Oana Uilean are 16 ani şi a crescut printre oi. Deşi în timpul săptămânii locuieşte în Bistriţa, unde face liceul, weekend de weekend adolescenta se întoarce în Posmuş, unde are pe mână o turmă de 1.200 de oi.

La o primă vedere, Oana pare o adolescentă obişnuită. Învaţă la Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa, profil Turism şi Alimentaţie Publică şi se străduieşte să ia note cât mai mari.

La final de săptămână, Oana îşi lasă cărţile şi caietele în Bistriţa şi se întoarce acasă, în localitatea Posmuş, la „job-ul” său: oieritul. Adolescenta provine dintr-o familie în care oieritul este o adevărată tradiţie, fiind ocupaţia principală de mai bine de patru generaţii.

Dacă multe adolescente abia aşteaptă weekendul să se relaxeze şi să iasă cu prietenii, pentru Oana sfârşitul de săptămână înseamnă muncă, multă muncă. Asta pentru că familia adolescentei are nu mai puţin de 1.200 de oi de care au grijă tatăl, mama şi fratele său.

„Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, mai ales de la tata. Vreau să duc mai departe tradiţia oieritului. Pot să spun că aici, la stână, îmi găsesc liniştea. Mă simt altfel aici, comparativ cu Bistriţa. Animalele sunt ca prietenii mei”, mărturiseşte Oana.

Aceasta a dezvoltat o relaţie specială cu animalele din ferma familiei. Adolescenta este singura care poate mângâia berbecii. Animalele stau cuminţi inclusiv la selfie-uri, pe care mai apoi, tânăra le postează pe pagina sa de socializare.

Oana duce oile la păşunat, ajută la mult şi chiar la prepararea produselor din lapte. „Tata are destul de mare încredere în mine, pentru că ştie că ştiu rostul stânii, a oilor, mă pot descurca”, mai spune adolescenta.

Adolescenta reuşeşte să îmbine cu succes şcoala cu creşterea animalelor, încercând să se ocupe de teme mai ales în timpul săptămânii, pentru ca în weekend să poată să-şi dedice timpul animalelor. Aceasta recunoaşte însă că a fost nevoită să ducă cărţile şi caietele cu ea la stână pentru a nu rămâne în urmă. A fost şi cazul romanului „Ion”, pe care l-a lecturat într-o vară, la stână.

„Am note destul de bune, nu sunt de 9 şi 10, dar mă descurc. Nu pot să zic că mă axez doar pe agricultură şi nu mai pun accent pe învăţătură. Reuşesc să le combin pe amândouă”, mai spune tânăra.

Aceasta îşi ţine la curent prietenii virtuali, colegii şi chiar profesorii cu activităţile ei de la stână, cu ajutorul fotografiilor, realizate în mijlocul animalelor. Pentru a putea să rămână conectată la reţeaua virtuală de prieteni, Oana a fost nevoită să improvizeze şi să transforme generatorul de la stână în încărcător pentru telefon.

„Le-am mai dus colegilor şi profesorilor brânză şi urdă şi au rămas surprinşi. Mi-au spus că e mult mai bună decât cea din supermarket”, explică Oana. Tânăra nu îşi permite, însă să petreacă prea mult timp, pe Facebook, pentru că şi-ar pierde oile dacă ar sta toată ziua cu ochii în telefon.

Întâlnirile cu animalele sălbatice sunt ceva normal pentru ciobani. Excepţie nu face nici Oana, care chiar de curând a dat peste o ursoaică. Aceasta a fluierat câinii de la stână, care au alungat animalul.

„Acum câteva zile am văzut ursul trecând prin faţa oilor, dar a tot trecut. Pe moment mi-a fost puţin frică, dar am fluierat câinii şi au alungat ursul”, povesteşte adolescenta. Oana vrea ca după ce termină liceul să îşi dechisă un magazin cu produse tradiţionale de oaie, pentru a-i sprijinii pe ciobanii din zonă şi a duce astfel mai departe tradiţia.

Tatăl adolescentei se consideră norocos, pentru că spune că în această meserie, care implică izolare şi efort fizic destul de mare, nu rezista decât cei cărora le place.

„Sigur Oana duce tradiţia mai departe. Câteodată îi spun să rămână în oraş să-şi poată face temele, da` nu vrea şi vine acasă. Nu oricine ştie, cine n-a avut animale habar nu are ce e de făcut aici. Nici nu stau dacă nu le place, numa` de-i legi”, explică amuzat Lucian Uilean.

Efectele pustiirii din anii ’40: marea foamete. Povestea bătrânei din …

Efectele „marii foamete“ din anii ’40 pentru România, sfârşitul războiului nu însemna un nou început. Greul abia acum începea. În ţara ocupată de ruşi şi peste care se abătuse o secetă cumplită, de teama pierderii banilor, o bătrână din Constanţa şi-a dat toată averea pe rahat.
marea foamete din anii '40  După cel de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră a trecut prin ceea ce bunicii noştri numeau „marea foamete“, provocată pe de o parte de seceta din anii 1945 – 1946, dar şi ca urmare a faptul că ocupaţia rusească a deposedat românii de sursele de supravieţuire: de la animale la materiale de încălzire, dar şi de mijloacele de transport personale.
Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din Dobrogea: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere, rezervoare de petrol, poduri, mijloace de transport, sisteme de comunicaţii.
Problema crizei alimentare a fost tratată şi Valentin Vasile în lucrarea „Disfuncţionalităţi ale sectorului alimentar românesc în perioada 1944-1954“ publicată în Caietele CNSAS, în care vorbeşte despre cauze, dar şi despre efecte. În anul 1944 s-au obţinut recolte mulţumitoare şi cu toate acestea populaţia a suferit de foame.
Pe de o parte producătorilor agricoli le erau oferite preţuri derizorii la grâne şi astfel ţăranii au refuzat să-şi mai comercializeze mărfurile la preţurile oficiale, astfel fiind încurajată specula.
Pe de altă parte, a avut loc creşterea impozitelor. Astfel, impozitul agricol a crescut cu 50% comparativ cu anul 1943). Acestor probleme se adăugau şi lipsa combustibilului la morile de panificaţie şi utilajele agricole, bombardamentele devastatoare din prima jumătate a anului 1944, reforma agrară din martie 1945 (marile proprietăţi fărâmiţate) şi despăgubirile de război către U.R.S.S. au contribuit la escaladarea preţurilor, şi în final neputinţa sau incapacitatea financiară de aprovizionare.
Preţul pâinii în decurs de trei ani a crescut de aproape 417 ori. La începutul lunii iunie 1947, un covrig costa 25.000 lei, o franzeluţă de 100 de g – 60.000 lei la oficial, iar la bursa neagră de 8.000 de ori, al cartofilor de 615 şi respectiv 3.714 ori, al laptelui de 500 ori.
La 16 februarie 1946 preţul grâului a fost majorat de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei/vagon (10.000 kg). Până la data respectivă, pâinea era vândută cu preţul de 75 lei/600 g, diferenţa până la 150 lei (costul real) fiind suportată de stat (3.500.000.000 lei/lună). Când preţul vagonului de cereale a crescut de cinci ori, preţul pâinii a atins 650 lei (600 g), imposibil de subvenţionat de către bugetul statului. Efortul s-ar fi ridicat la 31.400.000.000 lei/lună.
Greutăţile ivite în aprovizionarea cu alimente nu au rămas fără rezultat şi preţurile au atins cote nebănuite. Astfel, 1 kg de orez, care costa 4.200 de lei, în iunie 1946 era achiziţionat în octombrie 1946 la 20.000 lei/kg. Un ţăran ca să-şi poată cumpăra o pereche de ghete trebuia să vândă aproximativ 300 kg. de grâu.

La 15 septembrie 1948, la Constanţa, a fost lansat zvonul unei noi reforme monetare, astfel că magazinele au fost invadate de cumpărători din oraşe şi de la sate care cumpărau orice tip de marfă, cu tendinţa evidentă de a scăpa de monedă. Se menţionează cazul unei bătrâne care a cumpărat rahat în valoare de 40.000 lei. Informaţia apare într-un document care face parte din fondul Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării Armatei şi Populaţiei Civile, dosar nr. 19/1948.

Sursa: http://adevarul.ro/

Istorii despre Arnica, tratament pentru multi pacienti

Provenind din regiunile muntoase ale Europei, incepand cu secolul al VI-lea, Arnica, aceasta planta miraculoasa a fost recunoscuta si utilizata pentru proprietatile sale terapeutice.

Ea este cunoscuta insa in secolul al XII-lea, cand stareta Hildegarde de Bingen ii face o descriere care este utilizata in farmacopeea traditionala.

Ceea ce nu se stie insa este ca Arnica era utilizata pe vremuri pentru colorarea tesaturilor, in macerarea cu alcool.arnica

In perioada contemporana, ea poate intra in compozitia cosmeticelor, sampoanelor sau adjuvantelor pentru baie.

Pornind de la definitia din dictionar, aflam ca aceasta minune a naturii, Arnica (Arnica montana L.) este o specie de plante din genul Arnica, familia Asteraceae (Compositae), ce creste in regiunile de munte, impodobind pasunile cu florile ei galbene-aurii dar pe care poporul o numeste si podbal de munte, carul-padurilor, iarba cazaturilor sau chiar carul-zanelor.

De la aceasta planta se folosesc florileflores arnicae – mai rar planta intreaga si chiar radacina.

De atunci si pana in prezent si-a revendicat locul in tratamentul homeopatic pentru diminuarea tumefactiilor, contuziilor, echimozelor, dar si durerii si inflamatiei asociate leziunilor tesuturilor moi, ca urmare a procedurilor din chirurgie”, spune Dr. Loredana Cristina-Stanciu.

Arnica montana contine numerosi compusi chimici. Calitatea plantei depinde in special de prezenta unui anumit numar de substante active al caror continut variaza in mod natural. Arnica contine heledin, flavonoide si polizaharide.

Adiacent lactonelor sesquiterpenice antiinflamatorii, Arnica contine si flavonoide care intaresc vasele de sange. Impreuna, acestea formeaza un scut natural imbatabil impotriva actiunii factorilor nocivi din mediul natural, precum: animalele erbivore, actiunile nocive ale razelor solare, bacteriile si ciupercile din pamant.

Arnica contine heledin (Actiune antialgica, actioneaza direct pe mediatorii implicati in inflamatie), flavonoide (actiune antiinflamatoare, scad permeabilitatea vasculara, actiune antioxidanta cu diminuarea impactului “stresului oxidativ“, actiune antiinflamatorie si analgezica), cat si polizaharide (stimuleaza fagocitoza, cresterea imunitatii, reduce spasmul vascular).

Si povestea acestui “mare medicament de urgenta” (Valerie Poinsot, director general adjunct al Laboratoarelor BOIRON) continua cu cerintele sale privind conditiile de dezvoltare, caci Arnica este o “diva” (Francoise Merceron – Farmacist si Responsabil achizitii plante, BOIRON) intre plante si nu creste oriunde.

Transformarea sa in antiinflamatorul homeopatic cel mai utilizat din lume este rodul a mai mult de jumatate de secol de experienta si inovatie.arnica

Arnica are si o poveste: Istoria arnica

Arnica muntilor prefera solurile acide si are nevoie de un teren inclinat de cel putin 3 grade care previne umiditatea stagnanta prea acidifianta si garanteaza scurgerea satisfacatoare a apei.

Arnica este o planta perena, care creste in regiunile montane ale Europei Centrale, la peste 800 m altitudine, dar nu mai mult de 2500 m, are flori asemanatoare margaretelor, galben-aprins, care infloresc vara pe tulpini lungi si paroase.

Frunzele sunt ascutite si dispuse radial in jurul bazei. Florile se culeg in iunie si iulie, Arnica este o planta estivala pe care o putem gasi pana in august pentru infloririle tardive.

Culegerea plantei Arnica reprezinta traditie, experienta si stiinta.

Povestea florii de Arnica montana reprezinta darul pe care natura ni-l ofera cu atat de multa generozitate, impreuna cu alte daruri minunate: culoarea, prospetimea, puritatea si frumusetea.

Obtinerea unui material de calitate presupune recoltarea inflorescentelor numai in conditii de vreme insorita, dupa ce a trecut roua. Activitatea de recoltare trebuie sa inceteze inainte de a cadea roua.

Stiati ca florile nu trebuie culese atunci cand sunt umede, ci numai daca sunt zvantate?

Stiati ca Arnica poate fi culeasa incepind cu 1 iunie pana la jumatatea lunii iulie (20 iulie), numai intre ora zece dimineata si cinci seara, numai pe vreme insorita, nicidecum pe ploaie si ca pentru a-si pastra proprietatile, florile trebuie adunate numai in saci de tifon? Sau ca o Arnica are trei flori, dar numai doua se pot culege, tocmai pentru a lasa planta sa isi continue dezvoltarea?

Recoltarea este o etapa cheie. In maximum 48 de ore, Arnica trebuie sa fie culeasa, depozitata si livrata in laboratorul producatorului.

Ceea ce este important de asemenea de mentionat este faptul ca, in Franta de exemplu, Arnica montana nu are acces liber. Desi salbatica, planta creste intotdeauna pe terenul unui proprietar, fie privat, fie public. Culegatorii au obligatia de a cere o autorizatie pentru recoltare.

arnica1De exemplu, pentru unul dintre cei mai mari producatori de produse fitoterapeutice, Arnica montana este recoltata manual de echipe de culegatori care culeg intreaga planta.

Laboratoarele BOIRON sunt semnatarii conventiei de la Markstein (2007), conventie unica, statuara intre toti actorii filierei: reprezentanti ai laboratoarelor farmaceutice, primari, agricultori si culegatori, responsabili ai ONF (Oficiul National al Padurilor) si ai AVEM (Asociatia de Economie Montana din Vosges).

De la receptia sa in laborator, Arnica montana face obiectul unei declaratii informatice. Apoi echipele de control procedeaza la o recunoastere botanica. Calitatea generala a lotului este mai apoi controlata.

Se verifica daca planta nu este parazitata, daca nu a fost deterioarata pe durata transportului si daca nu contine elemente straine. Se masoara de asemenea gradul sau de umiditate precum si radioactivitatea sa cu ajutorul unui computer Geiger“, precizeaza Carmen Pont, reprezentanta departamentului de control botanic din cadrul Laboratoarelor BOIRON.

Sunt verificate de asemenea, respectarea termenelor de livrare (maxim 48 de ore dupa recoltare) si provenienta plantei.

Ulterior, Arnica este supusa unor analize fito-chimice: controlul elementelor straine si pierderea la uscare din planta proaspata. Daca planta trece cu succes toate aceste teste, se efectueaza eliberarea informatica.

Acum poate incepe faza de prelucrare si de fabricatie.

“Acum, diva se transforma in minune pentru numeroase tratamente. Pentru a transforma plantele in medicament homeopatic, este necesara extragerea din acestea a principiilor active”, povesteste doamna doctor Loredana-Cristina Stanciu.

Pentru BOIRON, aceasta transformare reprezinta un know-how unic, rodul a peste 80 de ani de experienta si inovatie.

arnica2
Doctorul Loredana-Cristina Stanciu explica pe larg cum “Medicamentele homeopatice care contin Arnica montana cu o eficacitate demonstrata de numeroase studii clinice nu interactioneaza cu alte medicamente si ofera siguranta in administrare.

Arnica montana, antiinflamatorul homeopatic cel mai utilizat din lume, este folosit in traumatisme cauzate prin cadere, lovire, rani, preoperator si postoperator, hemoragii de mica si medie intensitate, fragilitate capilara, hematoame, echimoze, oboseala musculara, postnatal si de catre sportivi.”

Tot Dr. Loredana-Cristina Stanciu ne indreapta si catre utilitatile largi ai acestei dive a plantelor: “Se adreseaza, ca orice medicament homeopatic, incepand cu femeile insarcinate, bebelusii si copiii, continuand cu persoanele varstnice in tratament polimedicamentos, pacientii cu afectiuni endocrine si de nutritie (ex: diabet, obezitate; mai ales sub forma de granule), pacientii supusi unor tratamente ‘grele’, pentru a diminua efectele secundare ale acestora… si, de fapt, tuturor!

90%. Auzim de multe ori despre procentul de 90% dintre pacienti sau consumatori care stiu si utilizeaza Arnica dar, de fapt, realitatea este diferita, sunt practic 30% consumatori, acest lucru inseamna ca restul, adica 70% nu o utilizeaza si nu stiu, mai ales nu stiu cum s-o utilizeze. Au auzit vorbindu-se despre ea, dar nu stiu cum s-o utilizeze. De aici rezulta importanta faptului de a o cunoaste si de a sti in ce domeniu poate fi utilizata.

Mai mult, Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut faptul ca Arnica este una dintre putinele plante care au proprietati antiinflamatoare datorita helenalinei din ea, dar si a flavonoidelor, care intaresc vasele de sange.

Da, sa cinstim, apreciem, prezervam acest dar pe care ni-l ofera cu atat de multa generozitate, natura!

Sursa: http://www.ziare.com/viata-sanatoasa

Regretă amarnic că a renunţat la Anglia pentru o afacere în Satu Mare

Comuna Racşa din Ţara Oaşului, judeţul Satu Mare, este aproape pustie. Aproximativ 65% din locuitori sunt plecaţi la muncă în străinătate, majoritatea în Anglia. Ion Izvoranu, unul dintre cei care s-au întors totuşi acasă, regretă amarnic acest pas.

racsa Satu Mare Ion Izvoranu regretă amarnic

„Atât am fost de prost că am plecat. Un om nu găseşti la muncă în România“

Ion Izvoranu şi soţia sa Ana sunt doi locuitori din comuna Racşa, judeţul Satu Mare, faimoasă pentru numărul mare de localnici plecaţi la muncă în Anglia. Familia Izvoranu însă a decis să revină în România în urmă cu trei ani.

În Anglia, Izvoranu a deţinut o firmă de decoraţiuni exterioare cu care a realizat lucrări în diverse complexe de locuinţe din Anglia, iar soţia, Ana, a lucrat în confecţii, conducând o echipă de femei.

14 ani au stat în Anglia cei doi soţi, iar de-a lungul timpului şi-au adus acolo şi copiii, şi nepoţii. Totuşi, un gând nu le dădea pace: să se întoarcă în ţară, cu banii agonisiţi, şi să îşi facă o fermă. Zis şi făcut: au revenit în România, au construit câte o casă pentru ei şi pentru copiii lor, după care s-au gândit să investească în agricultură.

Şi-au ridicat o fermă pe drumul ce leagă Racşa de comuna Vama, dar nu sunt mulţumiţi de felul în care au decurs lucrurile.

„Eu am lăsat în Anglia o firmă de construcţii cu 10 angajaţi şi am investit peste 100.000 de lire în ferma din România, dar nu pot să fac nimic. Nu am bani. Îmi intră în cont 1.000 de lire pe lună din Anglia şi nu îmi ajung. Dacă nu era firma, ce era aici?

Copiii lucrează în Anglia, se ocupă de firmă, şi nu reuşim să ţinem aici investiţia asta. Atâta am fost de prost. Am zis către copii să facem ceva de viitor aici, pentru nepoţi. Copiii mei amândoi sunt de la 16 ani acolo. Eu am avut 14 ani de Londra când am venit acasă şi am avut 50.000 de lire în cont. Am băgat aici non stop şi tot înghite bani şi profit nimic, nu am de unde face 100 de lei“, explică Ion Izvoranu situaţia actuală a fermei din Satu Mare. Este vorba despre o fermă de vaci de carne, Angus. În prezent, are 50 de exemplare, dar se loveşte de nenumărate probleme, de la faptul că nu găseşte oameni pentru a munci alături de el, până la faptul că preţul de vânzare al animalelor este extrem de scăzut şi nu reuşeşte să obţină un profit.

„Lucrăm ca orbii“

„Pe cine să lăsăm aici şi să ne întoarcem? Nu ai un om să te ajute să bagi un balot. Nimeni nu vine, nimeni. La ţigani le dă statul bani, în Londra le dă statul bani, cine să lucre? Din şefi cu trofeu în Londra, am ajuns să lucrăm ca orbii aici. Trei echipe de oameni o avut, numa o mers şi o luat lucrări, cu S-class, şi acuma uite cu ce umblăm. S-o uitat la viaţa satului şi o crezut că îi tare uşor“, afirmă şi soţia, Ana (foto jos), în timp ce descarcă doi paloţi de paie din remorcă.

racsa1

Cei doi soţi subliniază că, dintre toate problemele, cea mai mare este că nimeni nu vrea să muncească. „Un om nu găseşti, măi, un om. M-am dus de dimineaţă să găsesc doi ţigani. Bă, omule, nu mai e nimeni în ţara asta. Eu când am venit din Anglia mi-a dat seama că ajung să stau noaptea la vaci acolo în deal? Nu găsesc un om la vaci. Am zis că o să găsesc un om cu o familie, cu femeie să stea aici. Dar nu găsesc pe nimeni“, adaugă Ion Izvoranu.

Bărbatul era obişnuit cu o altfel de viaţă în Marea Britanie, cu dimineţi în care se suia în maşină pentru a se duce la lucru, cu seri liniştite în care se uita la televizor, iar acum zilele lui arată cu totul altfel. „Dacă ar veni cineva să îmi dea jumătate din banii pe care i-am investit, mâine las şi plec. Jumătate banii, cu tot cu vaci, să se ducă cu tot cu ele. Dacă nu, am zis că le pun într-un tir şi le las în oraş. Nu sunt 10 oameni aşa de 40 de ani ca mine în tot satul. Cu cine să lucrezi atunci? Toţi au plecat şi bine fac că s-au dus, la ce să rămână aici? Toţi cei care vor să se întoarcă ar trebui să afle ce am păţit eu şi să se înveţe minte să stea acolo“, mai spune Izvoranu.

Cum îl afectează Brexit-ul

În ceea ce priveşte Brexit-ul, bărbatul nu crede că îi va afecta în vreun fel pe consătenii lui din Anglia, pentru că majoritatea sunt cu actele în regulă acolo şi sunt deja asimilaţi de societate. Îşi face însă griji pentru firma lui de construcţii: dacă investiţiile vor scădea, acest lucru va duce la contracte mai puţine.

„Noi acolo lucrăm subcontractaţi de cele mai mari firme de construcţii din Europa, deci nu lucrăm la persoane private, decât foarte puţin, chiar când nu am ce să le dau de lucru la oameni, ca să nu îi ţin acasă. Ultima lucrare a fost un cartier pentru investitorii chinezi care au venit în Anglia. No, dacă ăia nu mai vin să investească în Anglia şi nu se va mai construi pentru ei, atunci o să fie rău şi pentru firma mea“, explică Ion.

Regretă amarnic: „Nu le va fi uşor, dar acasă nu se vor întoarce“

Comuna Racşa se află la 70 de km de Satu Mare. Străzile sunt populate de câte un bătrân, multe case sunt în construcţie (foto jos), iar în curţi sunt parcate maşini cu numere de Anglia. Cei 65% de localnici, dintr-un total de 3.000, sunt plecaţi în Anglia, cei mai mulţi în Londra, unde au creat o comunitate puternică de oşeni. Unii au făcut chiar un business din această realitate: o firmă de transport care merge exclusiv pe ruta Racşa-Londra şi retur.

racsa2

Locuitorii din zonă au început să plece în primii ani de după 1990. Un val mare de migraţie s-a produs şi între 2000 şi 2008, cei plecaţi înainte aducându-şi şi familiile, după ce au reuşit să îşi obţină actele necesare şederii în Anglia în mod legal. Lucrurile de acasă au rămas în grija bătrânilor şi a primarului Toma Betea.

„E greu de aproximat câte zeci de mii sau sute de mii de lire aduc răcşenii acasă în fiecare an. În august, când vin acasă, fiecare aduce cu el cel puţin 1.000 de lire pe care le cheltuie în comună pe diverse lucruri, pe lângă banii de investiţii. Se poate spune că e a doua monedă oficială. La magazin, dacă nu are destui lei, calculează în lire şi schimbă sau ia lire. Şi terenurile şi casele între ei tot în lire se vând“, afirmă primarul Toma Betea.

„Am deja 11 ani de Anglia“

Cu privire la Brexit, primarul este pesimist, afirmând că decizia englezilor de a părăsi Uniunea Europeană îi va afecta pe cei plecaţi din Racşa, dar nu îi vede să se întoarcă acasă. „Nu s-au lăsat răcşenii nici când a fost de mers cu viză şi cu tot felul de acte şi birocraţii. Şi atunci au mers şi au reuşit să se descurce, se vor descurca şi acum. Nu le va fi uşor, dar nici acasă nu se vor întoarce“, completează primarul.

Alţi localnici pe care ar putea să-i afecteze Brexit-ul sunt optimişti. „Nu ne prea facem griji cu Brexit-ul, o să îi trimită de acolo doar pe cei care nu au acte. Eu lucrez menajeră, am deja 11 ani de Anglia, nu cred că o să mă afecteze în vreun fel. Acasă nu am de gând să mă întorc, că nu am la ce, doar aşa, în vizită la părinţi“, explică o altă localnică.

Sursa: adev.ro

Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului. Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au “brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.icoana_mantuitorului_in_ceara_stup

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au “brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

bees stephen

Din nota introductivă a cărţii “Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.

Traducere din limba greacă: Elena Dinu

Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

foto: citynews.ro

ROMÂNII care muncesc la ferme în Danemarca se plâng că sunt UMILIȚI și tratați ca SCLAVII

Românii care muncesc la ferme în Danemarca sunt umiliți de patroni și se plâng de condițiile insalubre.

munca in strainatate ferme in Danemarca, romanii care muncescRomânii care muncesc în Danemarca au ajuns la disperare. Oamenii au plecat din țară cu speranțe și vise, însă au ajuns repede să fie dezamagăți de ce au găsit acolo. Majoritatea celor care au plecat să se angajeze la ferme se plâng de condițiile insalubre și de patronii care îi tratează ca pe niște sclavi. Aceștia s-au unit pe rețelele de socializare și schimbă informații despre fermele unde lucrează.

Pentru a ajunge să lucreze la o fermă din străinătate, românii apelează la firme de intermediere, însă de cele mai multe ori acestea nu verifică în ce condiții sunt trimiși acolo.

Odată ajunși la destinație, românii înțeleg că realitatea este departe de promisiuni. Oamenii ajung să locuiască în rulote în loc de case, muncesc chiar și câte 14 ore pe zi, fără să fie plătiți în plus sau sunt jigniți.

”Românii care au plecat la muncă în Danemarca sunt exploatați la fel. Unde sunt parcele, domenii mari, se doarme în corturi, nu se respectă nici o prevedere legislativă a UE la cazare și mâncare.

Sunt foarte deranjante aceste situații pentru cetățenii români care muncesc în străinătate. În Sicilia persoanele sunt exploatate după modelul medieval al sclavului pe plantație, în Anglia sunt considerați principalii beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, categoria de oameni care prăbușește acest sistem”, a declarat Dan Goldiș, președintele SOCINRO, potrivit b1.ro.

Pentru a evita aceste situații, românii care au plecat la muncă în Danemarca au luat măsuri. S-au unit pe rețelele de socializare și se avertizează în legătură cu patronii care nu își respectă promisiunile. Au făcut chiar și o listă neagră a angajatorilor.

Soarta tragică a familiei care a insistat să facă onest o afacere cu fonduri europene. Două decese, iar paguba plătită de copii

Bucuria unei finanţări UE, prin vechile de acum fonduri Sapard, s-a transformat într-un ghinion mortal pentru familia Gîscă din Giurgiu. Doi membri din cei patru ai familiei şi-au pierdut viaţa în urma disputelor cu autorităţile şi cu firmele de construcţii. Fostul subprefect de Giurgiu a cerut să i se cedeze afacerea ca să-i scape de probleme.

Medicul veterinar Dan Gîscă a primit la sfârşitul anului 2006 o veste minunată la acel moment. Familia sa urma să aibă la dispoziţie 200.000 de euro, fonduri europene de tip SAPARD, pentru a realiza visul tatălui său. O fermă de capre ce urma să fie amenajată în satul giurgiuvean Ghizdaru. De administrarea proiectului urma să se ocupe fraţii Dan, sora sa Emilia, dar şi tatăl lor, Marian Gîscă.

“Doream să-i ofer tatălui o ocupaţie la bătrâneţe”, îşi aminteşte Dan. Visul s-a transformat în cel mai groaznic coşmar pentru care mai plătește și acum. “Asta pentru că am vrut să facem totul onest şi ne-am aşteptat, naivi, ca şi ceilalţi – parteneri, autorităţi – să fie la fel de cinstiţi”, îşi începe acesta păţaniile dramatice.

Ferma-capre2Firma de construcţie a cerut să aducă cu taxi-ul muncitorii

Doar câteva luni a durat bucuria familiei. La trei zile de la semnarea contractului de finanţare, s-au pus la muncă şi au ales firma care să ridice ferma. A fost selectată, prin ofertă publică, Elirod Construct srl din Giurgiu şi s-a angajat ca diriginte de şantier în persoana lui Sofian Niculescu. S-a achitat în avans suma de 150.000 de lei (45.000 de euro la cursul din acel an) către antreprenor pentru ca lucrările să meargă cât mai repede, susține Dan Gîscă.

La sfârşitul primăverii lui 2007, în timpul lucrărilor, a avut loc un conflict între Marian Gîscă şi administratorul firmei de construcţii de la acel moment, Nelu Pruteanu.

“Acesta din urma a refuzat un alt mijloc de transport pentru muncitorii săi în afară de taxi. Tata i-a propus CFR sau închirierea unui microbuz pentru cei cinci-şase constructori. Conflictul a devenit ireconcibiabil şi în aceste condiţii tata i-a cerut să prezinte situaţia de lucrări la zi, pentru a încheia socotelile”, îşi aduce aminte Dan Gîscă.
Foto: Dan Gasca

Familia a hotărât să oprească contractul cu firma respectivă şi să închidă şantierul pentru a recupera diferenţa de bani de la societate. Pentru a nu returna banii primiţi în avans, susţine Dan Gîscă, Elirod Construct a întocmit acte din care să reiasă că a lucrat cât fusese plătit şi prin urmare nu are nimic de restituit, mai susține acesta.

Medicul veterinar susţine cu acte că spune adevărul. Firma de construcţii a prezentat facturi întocmite după încheierea lucrărilor. Astfel, Elirod Construct a părăsit şantierul pe data de 14 iunie 2007 şi nu a mai revenit, aspect constatat şi de procesul verbal de recepţie al lucrărilor semnat numai de dirigintele de şantier, datat pe 15 iunie 2007. În plus, ferma de capre nu este nici astăzi terminată.

De partea cealaltă, familia Pruteanu are mai multe decizii favorabile în instanțele de judecată.

„Nu este adevărat nimic din acuzațiile dumnealui. Ne-a dat în judecată și a pierdut. Nu ne-a plătit în avans și noi nu am dat banii înapoi. Așa ceva nu este adevărat nimic din acuzațiile sale. El a cerut finanțarea și a cheltuit banii. Din punctul său de vedere, toată lumea este de vină, mai puțin el. Așa ceva nu se poate. Noi nu avem nicio vină, dacă am fi avut, am plătit noi paguba, ne-ar fi obligat instanțele”, ne-a precizat Jana Pruteanu, acționarul firmei.”

Decesul tătălui

tatal

Ca orice familie naivă şi încrezătoare în autorităţi, familia Gîscă a reclamat la Poliţie și apoi la procurori. În 2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu emite rezoluţia de începere a urmăririi penale pentru dirigintele de şantier şi trimiterea dosarului la Poliţie pentru continuarea cercetărilor pentru constructor. “Apoi cele două dosare sunt conexate, se dispune nouă expertiză şi lucrurile se întorc împotriva noastră”, se mai plânge Dan Gîscă.

Cu un înainte, experţii SAPARD au stabilit un prejudiciu de 65.209,34 lei (mai mult de 20.000 euro) pentru faptul că nu se lucraseră mai nimic. S-a făcut o imputare către familia Gîscă.

Disputele cu autorităţile şi firma de construcţii s-au întins mai bine de un an şi au agravat boala de inimă a lui Marian Gîscă. “Era cu inspectorii SAPARD după el, certurile cu firmele de construcţie şi diriginte de şantier erau în toi, toate acestea i-au afectat boala. A suferit un atac de inimă în noiembrie 2008 care i-a fost fatal. De un an i se agravase afecţiunile la inimă”, îşi aminteşte fiul acestuia.

Fără fermă, cu inspectorii SAPARD la uşă, gată să le ceară banii înapoi, pe 25 februarie 2009 se emite Ordonata 3511/P/2007 de scoatere de sub urmarire penală a dirigintelui de santier şi NUP pentru constructor.

Motivare: “mortul nu a făcut contestaţie”

S-a făcut contestaţii la această decizie, dar prim-procurorul Parchetului Curţii de Apel Giurgiu a dat NUP, cu drept de recurs la Curtea de Apel Bucuresti.

„În Capitală, la Curtea de Apel mi s-a respins plângerea refuzând să o motiveze logic şi juridic”, consideră Dan.

Judecătorul Neculae Stan, de la Curtea de Apel, constată că această cauză nu mai poate fi judecată pentru că mortul, Marian Gîscă, nu a mai depus plângere la Ordonanţele procurilor din 2009. Bătrânul decedase cu un an înainte. “În 7 noiembrie 2008, tatal meu moare- stop cardiorespirator la fermă”, aminteşte spune fiul acestuia.NUP

Al doilea deces

În luna noiembrie 2011, Judecătoria Giurgiu admite plângerea lui Dan Gîscă împotriva ordonanţei penale şi s-a dispus retrimiterea cauzei în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de Sofian Niculescu, a completării cercetărilor faţă de Nelu Pruteanu, şi a finalizării probatorului.

Între timp, Ministerul de Finanţe constată că proiectul nu este finalizat la termen şi cere plata unor despăgubiri.

„Suma proiectului era de 200.000 euro, din care au fost accesaşi 545.045 lei, suma ce reprezintă debitul imputat mie şi surorii mele. La aceasta suma s-au adunat penalităţi şi majorări până la 900.000 de lei”.

Cumnatul lui Dan se sinucide în mijlocul scandalului dintre familie şi Fisc care dorea să-i execute veniturile ca să recupereze paguba.

“Nu pot comenta un asemenea gest şi cum nu a fost vreun bilet de adio, nu poate fi precizat clar motivul gestului său”, explică medicul veterinar.

Este ucisă şi ultima speranţă legală

Ultima speranţă a familiei că i se va face dreptate, s-a năruit pe data de 21 ianuarie 2013, când Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a decis, prin procurorul, Radu Ionescu că nimeni nu este de vină pentru cheltuirea banilor pe lucrări care nu există în comuna Ghizdaru.

“Am o familie distrusă pentru că am vrut să fac o afacere onestă. Au preferat să fie de bune actele prezentate de firma de construcţie, în timp ce actele mele au fost ignorate. Tata a murit în urma certurilor, iar sora a avut o tentativă de sinucidere, nu şi-a revenit complet nici acum. Acum eu şi ea trebuie să plătim despăgubirile”, se plânge acesta.

În tot acest timp, în acte apărea că firmele şi-au executat toate lucrările, asta deşi ferma nu a fost gata niciodată, doar s-au ridicat pereţii clădirilor. Timp de peste doi ani, caprele achiziţionate pentru fermă au stat sub cerul liber, într-un ţarc improvizat.

Abramburelele justiției, în opinia medicului veterinar

  • “Răspunderea dirigintelui de şantier nu este una penală, ci o răspundere contractuală ce poate constitui obiectul unui litigiu civil”, este opinia lui Tudor Delea, inspector principal la Poliţia Giurgiu.
  • Referatul cu propunere de SUP, respectiv NUP spune la pagina 6 că dirigintele de santier a semnat fără să verifice, iar la pagina 9 concluzionează că acesta a fost de bună credinţă în relaţie cu societatea.
  • Legat de prejudiciu se spune la pagina 6: dupa data de 21 iunie 2007 când a fost efectuată verificarea agenţiei constructorul a mai desfăşurat activităţi patru-cinci zile finalizând lucrările raportate. Mai jos pe aceiaşi pagină spune că lucrarile au fost finalizate în trei-patru zile.
  • Exact pe data de 25 iunie 2007 constructorul pune un proces verbal de oprire a lucrărilor. Dar pe data de 28 iunie 2007 şi 30 iunie 2007 constructorul cumpără materiale de construcţie.
  • Apoi constructorul cumpara materiale si pe data de 3 iulie 2007, pe 6 iulie 2007, dar pe 06 iulie 2007 pune alt proces verbal in care spune ca nu primeste energie electrica şi apă, deci nu putea sa lucreze. Apoi, iar cumpără materiale  de constructie, apoi pe 10 iulie 2007 alt proces verbal prin care spune acelasi lucru, apoi iar cumpara materiale, apoi pe 11 iulie 2007 alt proces verbal cu aceeaşi problemă, pe 16.
  • Pe 18 iulie 2007 cumapăra nisip, nisip despre  care expertul consilier al constructorului în Coraportul la expertiza, pagina 3, spune ca a fost folosit la prepararea betonului şi mortarului pentru zidarie. Unde este acordul scris? Nu există.
  • Judecatorul spune că eu recunosc ca am făcut plângere, la pagina 4 spune ca eu recunosc ca nu am facut plangere – si nu clarifică. La pagina 2 eu îi spun că tata a murit, iar la pagina 5  cred spune ca titularul plângerii (tata) nu a mai facut plângere
  • În 2013 procurorul Ionescu consideră ca lucrarile au fost efectuate în perioada aprilie-iulie 2007, fără nici un document.
  • Ana Dobre procuror de caz în 2009, a fost deacord cu poliţistul Ion Ciocârlan care îmi dădea dreptate, iar în 2013, prim-procuror Ana Dobre este de acord şi cu procuror Ionescu care nu-mi dă dreptate.
  • Procuror Ionescu (cel care a soluţionat dosarul în 2013) era incompatibil, deoarece în 2011 a participat ca procuror de şedinţă în dosarul în care a fost anulată Ordonanţa emisă în 2009 de Ana Dobre. El a sustinut în instanţă că este tardiva plângerea mea şi ca este o cauza civilă, nu penală.

Subprefectul a cerut finanţarea familie pentru a rezolva problema

firma-Nei-Farm

Disperat după decesul tatălui său din 2008, Dan Gîscă a încercat să scape de afacere şi de finanţare: “L-am sunat eu pe directorul adjunct de la Agenţia SAPARD Giurgiu de atunci, Lucian Dumitru, şi l-am rugat să îmi găsească pe cineva care să preia proiectul pentru că eu nu îl puteam duce”.

Dumitru, ajuns între timp subprefect de Giurgiu, i-a spus că ar fi interesat să ia el firma şi finanţarea europeană. “Mi-a spus că din cauza funcţiei sale nu poate apărea în firmă şi mi-a propus să o cesionez părinţilor lui. L-am întrebat dacă acceptă să rămân minoritar în firmă, în ideea de continua demersurile în justiţie din poziţia de asociat”, mărturiseşte acesta.

“Iniţial a acceptat, apoi mi-a spus că totul sau nimic. În aceste condiţii, am acceptat să cesionez tot atât eu, cât şi sora mea. El nu a mai finalizat proiectul, firma a intrat în faliment şi eu şi sora mea am rămas cu garanţiile care au început să fie executate de ANAF. Cosntrucţia este devalizată, nu a fost finalizată şi s-a furat tot ce s-a putut de acolo. Este dosar penal pentu furt, cu autor necunoscut”, îşi continuă acesta dezvăluire.

Conform datelor publicate pe 21 noiembrie 2011 în Monitorul Oficial, Nei Farm, societatea deţinută de Dan Gâscă şi sora sa – Marian Enache, cedează societatea lui Maria şi Victor Dumitru, părinţii lui Lucian Dumitru. Nei Farm îşi schimbă denumirea în Daegevit.

”A fost un gest de omenie”

Actualul subprefect recunoaşte că firma a ajuns în familia sa, însă neagă că i-a condiţionat ceva lui Dan Gâscă. Mai mult, spune că i-a preluat firma doar ca sa-l ajute, nu pentru a recupera finanţarea europeană de 200.000 de euro. “A fost un gest de suflet mai mult. Eu îl ştiam pe Marian Gâscă, tatăl lui Dan. Acesta din urmă mi-a cerut să-i iau firma pentru că el munceşte în alt judeţ şi nu avea timp mereu  să ajungă  în Giurgiu pentru a rezolva diferite probleme în acest caz. Atât tot. Nu am luat bani din finanţarea europeană sau altceva”, a încercat să ne explice actualul subprefect. Asta după ce iniţial a închis telefonul şi a spus că este greşeală şi el nu ştie de firmele amintite.Lucian-Dumitru-subprefectLucian Dumitru

 

Sursa:http://www.libertatea.ro/ultima-ora/

leurda

Efectele miraculoase ale tincturii de leurdă. Nimeni nu se aştepta să aibă acest efect

leurdaIată de ce ar trebui să urmezi o cură cu acest remediu naturist!

– întăreşte pereţii vaselor de sânge;

– menţine tensiunea arterială în limite normale;

– detoxifică corpul;

– favorizează eliminarea lichidului acumulat în exces în ţesuturi;

– întăreşte sistemul imunitar;

– îmbunătăţeşte sistemul digestiv;

– are efecte benefice în caz de reumatism;

– este un adjuvant de încredere în caz de infecţii urinare şi renale;

– elimina neplăcerile provocate de candida şi de micoză vaginală;

– tratează micoză unghiei;

– scade riscul de formare a cancerului.

Sursa: bzi.ro

Saalumarada Thimmakka

Saalumarada Thimmakka

Ecologista indiana Saalumarada Thimmakka … a plantat 384 de copaci de ficus (banyan) de-a lungul unui drum de 4 km in Karnataka.

Thimmakka este o localnica din satul Hulikal langa Magadi taluk din Ramanagar, districtul Karnataka. Nu a mers deloc la scoala  si a lucrat cu muncitor necalificat intr-o cariera din apropiere.  A fost casatorita cu Chikkaiah, ce era vacar, dar din nefericire nu au avut impreuna copii. Se zice ca Thimmakka a inceput sa planteze copacii banyan in loc de copii. Numele Saalumarada (= a sirului de copaci in limba Kannada) i s-a dat din cauza lucrarii pe care a facut-o.
Saalumarada Thimmakka

Copacii Ficus (banyan) sunt numerosi langa satul in care locuia Thimmakka. Thimakka si sotul ei au inceput sa altoiasca puieti din acesti copaci. Zece puieti au fost altoiti in primul an si i-au plantat pe o distanta de 4 kilometri langa satul apropiat, Kudoor. Cincisprezece puieti au fost plantati in al doilea an si 20 in al treilea an. Si-a folosit putinele sale resurse pentru a planta acesti pomi. Cuplul a carat patru galeti de apa pe o  distanta de patru kilometri pentru a uda puietii. De asemenea, i-au protejat de pascutul vacilor imprejmuindu-i cu arbusti cu ghimpi.

Puietii erau plantati mai ales pe durata anotimpului musonic astfel incat aveau suficienta apa de ploaie pentru a creste. Pana la instalarea musoanelor urmatoare  puietii prinsesera radacina. In total, 384 pomi au fost plantati, si intreaga lor valoare a fost evaluata la 22000 dolari SUA. Acum administrarea acestor pomi a fost preluata de Guvernul din Karnataka.

 

Thimmakka a castigat Premiul National Citizen al Indiei si, de asemenea, exista o organizație de mediu din SUA, numit după ea – Resursele Thimmakka pentru Educație pentru Mediu

Jos palaria! Pe cand urmam si noi exemplul ei?