Mia Scarlat, salvatoarea copiilor abandonați: “Cel mai mic copil avea o oră. L-am luat cu placenta de pe stradă”

A avut ea însăși o viață grea. A trăit în sărăcie și apoi într-o casă de copii. A simțit pe pielea și în sufletul ei ce înseamnă suferința. Dar a avut ambiție și încredere în Dumnezeu. Iar acum ajută ea copiii săraci, neglijați, abandonați sau abuzați din București și Ilfov. În mai bine de 20 de ani, Mia Scarlat a ajutat peste 170 de copii. 

 

Imediat după 1990, în România situația copiilor defavorizați social era dramatică. Statul nu era pregătit să-i ajute așa cum trebuia. Atunci Mia Scarlat a înțeles că nu era suficient ca statul să se implice într-o astfel de poveste și a decis să ia inițiativă. I-a avut alături pe soțul și fiul ei. “După 1990 viața mea a fost la o anumită răscruce și, după evenimentul acela, am realizat ce preț imens are viața. Am fost cadru didactic și m-am gândit că dacă pot să pun la dispoziția copiilor experiența mea și bunurile familiei noastre, de ce să nu o fac”, povestește Mia Scarlat.

“O legătură personală cu Dumnezeu poate le să aducă alinare indiferent de condițiile în care trăiesc”

Până în anul 1996 a fost prin case de copii, dar și-a dat seama că durerea de acolo nu putea fi stinsă cu o prezență trecătoare. “Și atunci într-o bună zi am decis, privind în jurul nostru, că putem să ne implicăm și în viețile copiilor care, deși nu erau declarați abandonați în mod legal, trăiau în sărăcie. Iar sărăcia aduce după sine foarte multe fenomene legate de degradare umană, exploatare, de nefericire și așa am început să ne lucrăm vara printer blocuri, cu copiii, sa cumpărăm jucării și să îi învățăm să se joaca, să se comporte civilizat. I-am învățat și că există Dumnezeu. O legătură personală cu Dumnezeu poate le să aducă alinare indiferent de condițiile în care trăiesc. Apoi am intrat în lumea copiilor care trăiau în subterane, a copiilor care erau folosiți tot felul de activități de la cerșetorie la plasarea de droguri”. mai spune mama Mia.

Cel mai mic copil căruia femeia i-a salvat viața avea doar o oră. L-a găsit abandonat într-un parc din București. Altul salvat de ea avea doar 3 zile. Copii fără nume, părăsiți fără nici o strângere de inimă de femeile care îi aduseseră pe lume. “Cel mai mic avea o oră. Un copil luat cu placenta de pe stradă, următorul avea 3- 4 zile, copii fără nume, părăsiți, abandonați în parcuri, următoarea avea 2 săptămâni. La ora actuală ei sunt copiii care vorbesc despre viață. Au ajuns să facă performanță în diverse domenii ca muzică, dans, teatru. Sunt copii care acum știu să trăiască altfel”, spune Mia cu emoție în glas.

Pe cine numește “Minunea dintre blocuri”

În 1998 Mia Scarlat a adus primii copii în casa sa. Erau copii care nu aveau unde locui sau copii care trăiau în subsoluri ori în ghene de bloc. Ulterior acești copii au devenit “minunea dintre blocuri”, cum îi numește mama Mia, pentru că datorită lor și cu ei a putut dovedi că prin educație, prin atenție și dragoste situația se poate schimba în bine. “Sunt peste 170 de copii care au trecut prin mâinile noastre. Mulți dintre ei au acum familie, sau copii lor și nu repetă greșelile pe care le-au făcut părinții lor”, adaugă femeia.

Miercuri, 13 iunie, în cadrul Galei Business Women Forum Romania s-au strâns 8.000 de lei pentru organizația nonguvernamentală Mia’s Children, iar donațiile continuă pe platforma creata special.

În prezent, prin intermediul organizației sale umanitare, mama Mia are în grijă, în casa din Chiajna, 40 de copii și tineri proveniți din medii sociale defavorizate, aflați în situație de risc social major.

Cum explică psihologul sindromul Italia

Psihologul Cristina Lazarin spune că sindromul Italia ține mai degrabă de structura fiecărui individ în parte. În timp ce unii se pot redescoperi odată plecați pe alte meleaguri, alții ajung să intre în depresie din cauza singurătății, pentru că nu se adaptează noilor condiții și grijilor care-i copleșesc.

”Sigur că există un anumit tip de comportament care e generat de plecarea în străinătate. Sunt foarte mulți români plecați în Spania, ar putea fi și sindromul Spania, sindromul Franța sau sindromul Suedia. E vorba de un anumit tip de comportament care la rândul său generează un anumit diagnostic, o anumită boală, o tulburare. E vorba de un cumul”,  a explicat Cristina Lazarin, un psiholog din Vrancea.

Ea spune că nu se poate pune o etichetă în psihiatrie și că, în general, se evită foarte mult denumirea, boala în sine, eticheta, care nu folosește nimănui și la nimic.

Psihologul arată că există depresie, atacuri de panică, anxietate, tulburări  de afectivitate și că toate țin de o anumită structură de personalitate.

“De ce nu vorbim despre sindromul tânărului care pleacă la facultate? Există această desprindere de mediu, de readaptare și în cazul tinerilor care pleacă la facultate. Si acolo putem vorbi de anumite tulburări, asta nu înseamnă că toți tinerii pățesc ceva când pleacă la facultate. Așa este și aici. Nu toți cei care pleacă la muncă în străinătate dobândesc ceva, mulți se adaptează, se redescoperă, redevin, devin altcineva”, explică Lazarin.

Psihologul spune că în cazul multora dintre oameni plecarea este un lucru pozitiv și arată că în cazul celorlalți aceste probleme de inadaptare vin din structură.

“Sunt cei care nu se adaptează, nu-și găsesc amici, le place și se complac în singurătate. Astfel, poate apărea foarte ușor depresia. Însă dacă luăm alt individ și-l ducem în Italia acesta se poate redescoperi, poate să devină alt om. Asta în timp ce altul poate să sufere o mare dezamăgire. Eu cred că aceste probleme nu au legătură cu plecarea, ci cu structura individului”, a mai explicat Cristina Lazarin.

Viață de badantă în Italia. ”Dormeam în pat cu o bătrână care urla toată noaptea. Lipsa somnului, dorul de casă și singurătatea m-au terminat…”

Au plecat departe de țară și de cei dragi, în speranța unui trai mai bun, a unor salarii decente cu care să-și întrețină familiile, însă unele din ele au venit acasă în depresie, cu nervii zdruncinați, având nevoie de ajutor de specialitate. Este cazul multor femei, unele dintre ele din Vrancea, care recunosc, deși nu le e deloc simplu, că au câștigat bani frumoși afară, dar și-au pierdut liniștea și sănătatea.

badantă

În ultima vreme, psihologii și psihiatrii au avut de-a face cu mai multe paciente, care au ajuns la ei cu aceleași simptome, provocate de aceleași cauze. I s-a spus sindromul Italia, pentru că se manifestă în principal la femeile care au fost plecate la muncă în peninsulă, unde au avut grijă de bătrâni. Este și cazul Mariei, care a clacat și a ajuns să fie internată la psihiatrie, în Italia.

“Lipsa somnului m-a afectat mult, dar și dorul de casă, singurătatea”

”Am lucrat la o familie cu trei bătrâni. Lucram 24 din 24. Nu aveam liber, nu aveam condiții, nu dormeam, ajunsesem să mă droghez cu tutun și cafea în loc să dorm nopțile. A fost foarte greu, fără liber, fără să pot ieși undeva, bătrânii urlau noaptea, așa am început cu depresiile. Cu starea asta de nesomn am ajuns să fiu internată de trei ori în Italia. Lipsa somnului m-a afectat foarte mult, dar și dorul de casă, singurătatea”, spune femeia din Vrancea care și-a ales ca pseudonim Maria.

Vrânceanca povestește că nopțile îi erau un coșmar și că nu se putea nicicum odihni. Trăia în aceeași cameră cu o bătrână bolnavă, care deseori își ieșea din fire, pe fondul bolii de care suferea.

”Nu aveam niciun pic de intimidate, să dormi în pat cu o bătrână care urla toată noaptea, ea urla, fiul ei urla, ajunsesem să beau cafea și să fumez toată noaptea în loc de dorm”, mai spune Maria.

Deși i-a fost extrem de greu și a venit acasă cu nervii zdruncinați, Maria nu regretă experiența și dacă ar fi să o ia de la capăt din nou ar alege să muncească peste granite. Fără banii astfel munciți, nu ar fi putut realiza nimic pentru ea si familia ei.

”Nu regret nimic, de acolo am făcut casa, de acolo am făcut tot ce am. Ne-a fost foarte greu anii ăștia petrecuți departe, să nu fii alături de familie e cumplit, însă altfel nu aș fi putut face nimic în țară”, spune femeia.

A adunat zece ani de durere, dor, frustrări și oboseală

Elena este o altă vrânceancă ce a ales să-și spună povestea. Deși timid, fără prea multă detalii.

A fost timp de zece ani menajeră în Italia, a avut grijă de bătrâni, deși acasă îi avea pe cei dragi, care la rândul lor aveau nevoie de ea. Însă fără banii munciți în străinătate i-ar fi fost greu să-și întrețină familia, așa că a răbdat, a adunat zece ani de durere, dor, frustrări, oboseală. Cel mai greu i-a fost însă atunci când în țara străină i-au ajuns copiii. Starea de neliniște și de nesiguranță au cuprins-o până la disperare.

”A fost mai greu când au venit copiii acolo. Ii luau la muncă, dar nu stiau pentru ce muncă îi luau. Îi luau cu un scop,  dar am auzit și cazuri când îi puneau să mute o geantă câteva sute de metri mai încolo si le dădeau bani pentru asta. Numai că acolo erau droguri, iar dacă nu ar fi plecat la timp puteau fi arestati. Am fost foartre stresata. O perioadă grea, tulburătoare, care mi-a măcinat sufletul”, mărturisește timid femeia.

 

Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, sfaturi pentru românii care pleacă din țară

Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, îi sfătuiește pe români să se informeze bine înainte de a pleca din țară, să-și caute joburi cu contract de muncă prin site-ul Eures, ca să meargă la sigur. În plus, să verifice dacă firma de transport cu care călătoresc este autorizată.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a povestit că românii pe care îi întâlnește în diaspora îi spun că s-ar întoarce oricând dacă ar avea condiții mai bune în localitățile de unde au plecat.

Am stat la discuții cu români care sunt plecați de 10-15-20 de ani și marea majoritate îmi spun că la bătrânețe își doresc să se întoarcă în România. Alții îmi spun că își doresc să se întoarcă în România oricând. Ce i-ar determina? Salarii decente, o siguranță a zilei de mâine, îi interesează foarte mult partea de servicii, de infrastructură, să avem autostrăzi, în localitățile de unde au plecat să beneficieze de servicii medicale și de educație de calitate. Și pentru o mai bună informare a lor, am amendat Codul administrativ, astfel încât fiecare primărie, unitate administrativ teritorială, pe site-ul lor să aibă o secțiune pentru românii plecați în lume, cu tot ce se realizează bun din localitatea respectivă”, a povestit ministrul.

Mulți români ajung să lucreze în condiții greu de imaginat peste hotare, cei mai expuși fiind cei care lucrează în agricultură sau asistență domestică.

În primul rând trebuie să cunoască legislația țării înainte să plece de aici, să meargă doar dacă este ferm convinsă că este un contract de muncă cu forme legale, și singura variantă este prin platforma Eures, pentru nicio clipă să nu-și lase documentele de identitate în seama altor persoane chiar dacă li se spune de la început: pentru siguranța ta îți ținem noi documentele, nu! Acestea trebuie păstrate în permanență. Să verifice firma, compania de transport, să aibă un telefon asupra sa, fiindcă nu mai există roaming și orice conversație este accesibilă. Și să știe atunci când este într-o situație dificilă că statul român este alături de acea persoană prin intermediul programelor pe care le are Ministerul Afacerilor Externe. Înainte de a pleca într-o călătorie, să intre pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe și să cunoască și numărul de telefon de urgență”, a explicat ministrul Intotero.

3,4 milioane de români sunt plecați peste hotare. Întoarcerea lor din țară se depărtează cu fiecare an care trece. Copiii lor s-au născut peste hotare și legătura cu țara devine din ce în ce mai firavă. De aceea, cursurile de limba română organizate în școli și taberele în România sunt soluția găsită de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Pe de altă parte, există și copiii care au rămas acasă și care au căpătat o aversiune față de ideea de a pleca și ei.

„Am avut întâlniri cu copiii românilor plecați în străinătate, copii de diferite vârste, de la vârsta școlară, până la studenți, și chiar îmi spuneau câțiva studenți care au crescut alături de bunici, prin ce drame au trecut atunci când bunicii lor s-au dus, când părinții nu au reușit să vină acasă, să se ocupe de creșterea și educarea acestora și ei au crescut efectiv cu cheia la gât. Nu au vrut să plece din țară, dimpotrivă, viața grea i-a făcut să învețe și chiar au rezultate excepționale la învățătură. Dar sunt tineri marcați, marcați pe viață”, mai spune Natalia Intotero.

Campania „Informare acasă! Siguranță în lume!” continuă tot anul, în toamnă ținta fiind adulții care vor să lucreze în afara granițelor. În această perioadă au avut loc întâlniri pentru tinerii care vor să studieze în străinătate și aveau nevoie de informații.


Credem că autoritățile ar trebui să lanseze o campanie de informare cu privire la riscurile și beneficiile muncii în străinătate, mai ales când aceasta implică minori rămași singuri acasă și să gândească politici publice sociale pentru sprijinirea acestor familii despărțite din cauza sărăciei.

Times: Oamenii care merg la Biserică trăiesc în medie cu șase ani mai mult decât ateii

Cei care constant merg la Biserică au o speranță de viață mai mare decât a celor care nu frecventează Biserica. Este concluzia unui studiu, citat de Times, în care sunt analizate alegerile de viață sănătoase ale oamenilor care merg la Biserică.

merg la Biserică
„Rodul celui neprihănit este un pom de viață și cel înțelept câștigă suflete”– se spune în Biblie, în Pildele lui Solomon. Această frază nu este prea departe de adevărul empiric, potrivit unui studiu care sugerează că oamenii care respectă religia pot trăi cu până la șase ani mai mult decât ateii sau agnosticii, scrie Times.

Academicienii care au realizat acest studiu susțin că oamenii religioși nu numai că fumează mai puțin, beau mai puțin și, în general, se comportă mai înțelept, dar, de asemenea, pot menține un echilibru social mai sănătos, în special la bătrânețe.

Constatările, bazate pe analiza a peste 1600 de necrologuri din ziarul local american, reprezintă ultima dovadă că religia poate aduce consolarea atât în ​​această lume, cât și după trecerea la cele veșnice.

Rodica Popescu Bitănescu: «Soțul meu vine la teatru chiar și la repetiții»

Mircea si Rodica Popescu-Bitanescu
Mircea si Rodica Popescu-Bitanescu sunt împreună de 42 de ani

Stiati ca simpatica actrita Rodica Popescu-Bitanescu este din Rasuceni? Ea a muncit toată vara ca o furnicuţă, iar roadele se văd din toamna anului 2016.

Rodica Popescu Bitănescu (78 de ani) a scris o nouă piesă, „Interesul poartă fesul”, o comedie spumoasă care a avut premiera pe 1 octombrie 2016, și pentru care partenerul de viață i-a fost muză: „Soţul meu mi-a fost alături de fiecare dată şi acesta este secretul căsniciei noastre. Mircea cu mine la toate repetiţiile şi mă însoţeşte peste tot. O sa vedeţi spectacolul pe 1 octombrie la Creart Teatrelli şi veţi vedea în distribuţie, alături de mine, și nişte tineri foarte talentaţi. Soţul meu va veni şi el la premieră, deşi ştie piesa de la repetiţii, însă îmi va fi mie aproape. Veţi vedea un spectacol plin de viaţă, dinamic, sensibil, o comedie care stârneşte hohote de râs”, ne-a povestit actriţa.

Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă

Dor. Cuvânt intraductibil în alte limbi. Un cuvânt care de ani de zile e scris cu lacrimile celor care sunt plecați din țară pe o hartă a nedreptății și nefericirii lor. „Dor” nu se poate traduce în alte limbi, dar se simte ca o rană. Dorul de mamă, de copii, de țară, dorul de „acasă”, dorul care doare și care ne îmbolnăvește.

În an centenar, România mare este mai mică acum cu 3,4 milioane de români. De când au început plecările peste hotare ale celor împovărați de nevoi, în jur de 750.000 de copii au trecut prin experiența traiului fără un părinte sau fără doi. Copii deveniți azi adolescenți sau chiar adulți și pentru care iubirea se răspândește pe Skype. Și ale căror familii erau întregi doar o lună pe an, în concediile din august. Și cum nu au putut să apese pe un buton ca să oprească cursul vieții când părinții nu erau lângă ei, au învățat să trăiască cu depărtarea în suflet. Sunt copiii bolnavi de dor de mamă.

Nu știu un mesaj mai dramatic și mai curat, și mai profund decât al unui copil care se sinucide pentru a-ți transmite ceva. Adulții îl ignoră”, spune Silvia Dumitrache, activistă româncă din Milano.

Statisticile organizațiilor de protecție a copiilor spun că ar fi acum în România 320.000 de orfani „albi”

Sunt milioane de părinți care au învățat să trăiască cu suferința depărtării de propriii copii. Doar că dorul și vinovăția au crescut în sufletul lor ca o tumoare. Au plecat în străinătate pentru bani, pentru viitorul copiilor, dar nimeni nu i-a învățat cum să trăiască fără rădăcini. Așa că și-au impus să nu trăiască nici în Italia, Spania, Anglia, Germania sau pe unde i-au purtat pașii la muncă, nici în România. Acolo doar au muncit și au pus stop întregii lor existențe, în așteptarea unui „viitor mai bun”, sintagmă care a devenit treptat și mai depărtată, și mai golită de sens. Și nu au trăit nici în România, unde împlinirile sufletești au fost suplinite de vise înălțate din beton, cu termopane, centrale electrice și mobilă modernă. Case goale.

Prăpăstii sufletești care i-au îmbolnăvit în fiecare zi. Care îmbolnăvesc o țară întreagă: copii și părinți. În fiecare an, sute de femei, în special, ajung în spitalele din România cu Sindromul Italia, o patologie psihică ce afectează persoanele care lucrează peste hotare, din cauza depărtării de casă și dezrădăcinării, surmenajului de la locul de muncă, necunoașterii limbii, insecurității serviciului.

sursa