VIDEO / Casele cu acoperişuri din paie din Apuseni, pe cale să dispară. Bătrânii plâng moartea unor embleme vechi de un secol

Pierdute pe crestele Apusenilor sunt ultimele sate în care s-a păstrat, până astăzi, tradiţia acoperişurilor de paie. Sunt emblemele acestei zone, acum pe cale de dispariţie. Casele de aici au 100 de ani, uneori mai mult. Au fost construite să dureze, la fel şi acoperişurile lor, unice în lume ca formă şi construcţie.

Multe încep să se deteriorieze, însă, pentru că nu mai sunt îngrijite. Locuitorii acestor case sunt îndeosebi bătrâni. Cei care au ştiut să construiască astfel de acoperişuri au murit, iar meşteri tineri nu prea se mai găsesc. Nu în toate aceste zone izolate.

Povestea aceasta se repetă şi în Albeşti, un sat din judeţul Alba aflat pe la 1.000 de metri altitudine, într-un vârf de munte. Face parte din comuna Râmeţ, un loc recunoscut pentru frumuseţile naturale, dar uitat pentru comoara culturală pe care o reprezintă.

Aici, majoritatea caselor arată cum arătau şi la 1918, la înfăptuirea Marii Uniri. În cătunul acesta mai locuiesc 4-5 oameni doar, apropiaţi ca vârstă de Centenar.

Printre ei este şi Valeria Mătărângă, care se pregăteşte să împlinească 80 de ani. Soţul ei a murit în urmă cu aproape 60 de ani. Mai are trei copii, dar toţi sunt plecaţi prin alte sate sau oraşe. În Albeşti mai locuieşte sora ei, la o casă din apropiere. Se strigă în fiecare dimineaţă din tindă şi se întâlnesc când au timp.

Casa Valeriei Mătărângă, cu un şopronul tradiţional lângă

Izolarea acestui cătun în care mai locuiesc doar câteva familii este aproape totală. Un medic îi mai vizitează o dată la două săptămâni, iar poştaşul vine odată pe lună, cu pensia şi cu veşti de la oraş.

Arta construcţiei acoperişurilor de paie

Dar în această izolare se păstrează câteva dintre cele mai vechi acoperişuri de paie din România. Cel mai „nou” dintre ele datează de acum şase decenii şi a fost construit chiar în curtea casei Valeriei.

Acoperişurile au fost perfecţionate de veacuri. Trebuie construite la un unghi precis, în funcţie de înălţimea lor (undeva între 50 şi 60 de grade), pentru a nu lăsa apa şi zăpada să se acumuleze, dar cu grijă ca tot acoperişul să nu se năruie. Paiele din care sunt construite sunt, de cele mai multe ori, din secară, culese în momente speciale, toamna. Atunci spicul este mai lung şi mai rezistent. Se ştie bine că spicul de la munte este cel mai bun. Aşa au ajuns să reziste şi mai bine de un secol.

Nu era mama mea născută când s-au ridicat acoperişurile ălea‘, spune Valeria, arătând spre vale.

Acolo mai sunt câteva case părăsite, al căror acoperiş stă să cadă.

Multe dintre ele, şi cele care acoperă case încă locuite, sunt într-o stare avansată de degradare. Au găuri şi plouă înăuntrul lor. Valeria spune că s-a rugat de copiii ei să vină să le dărâme, pentru a fi înlocuite cu ţiglă.

Se pierde acoperişul, se pierde, dar măcar lemnele pentru iarnă să le pot băga acolo„, spune ea.

Istoria, oricât de frumoasă, nu îi ţine casa încălzită iarna.

Nu există altă variantă. Nimeni nu mai ştie prin partea locului să facă astfel de acoperişuri.

Au dispărut şi meşterii, şi materialele

Oamenii nu mai ştiu, că au murit cei care acopereau„, spune femeia.

Locuitorii din Albeşti sunt bătrâni, aşa că nici paie nu mai pot strânge. Dacă ar vrea să le cumpere, pentru a face acoperiş aşa cum trebuie, ar fi nevoiţi să scoată din buzunar şi 1.000 de lei, iar asta doar pentru material.

„Noi aici aram, toţi vecinii aram, şi ăştia de jos erau o casă de oameni, copii, ei doi şi copiii lor, patru copii. Aici tot aşa, erau trei copii şi ei, părinţii. Aici, tot aşa”, arată cu mână Valeria către casele fantomă din jur.

„La toate casele au fost oameni mulţi şi se ara şi aveam paie, paie multe, şi coseau oamenii, nu lăsau un pic de teren necosit şi nearat. Cât aram cu plugul, dăi cu sapa, de înapoi, că se făcea greş şi nu creştea holda”, explică femeia.

Acum, nu mai are cine să se ocupe de paie. Speranţa ei stă în copii, că vor veni să-i pună ţiglă.

Şi aşa se va pierde încă o bucată de istorie.

sursa

Un preot din Olt a oferit „Visuri la cheie” unor copii orfani: În 8 zile le-a renovat casa. Părintele a construit și o capelă pentru românii din Vidin

Un preot din comuna Drăghiceni, județul Olt, a reușit să facă ceea ce pentru alții poate  părea imposibil: a renovat casa unor copii orfani în doar opt zile. Cunoscut pentru acțiunile de binefacere, părintele a mobilizat oamenii din comunitate, care au răspuns imediat apelului său. Și care au muncit cu mic cu mare, au cumpărat materialele, altele au fost donate, iar în urmă cu opt zile s-au pus pe treabă, miercuri, 8 august, proiectul fiind gata. 

Părintele a făcut marele anunț pe contul său de Facebook: „Azi, 8 august 2018, eMISIUNEA „Visuri la cheie” în varianta noastră s-a încheiat! Mulțumesc celor cu INIMI și MÂINI de AUR care au fost alături de mine în acest proiect. Vă iubesc și rămâneți alături de mine și la viitoarele proiecte!”

Numele lui este Ion Iagăru, preot paroh la biserica din curtea Spitalului Municipal Caracal. El este cel care a pornit un proiect pentru o familie greu încercată din comuna Drăghiceni. 

Trei copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, rămași doar în grija mamei după ce tatăl lor a murit anul trecut din cauza unei boli cumplite, l-au impresionat pe preotul care s-a decis să le renoveze casa, informează observator.ro.

Familia care a primit ajutorul preotului este foarte săracă, spune și directorul școlii din localitate, prof. Adriana Budulan, menționând că pentru copii s-au mai făcut acte caritabile și la nivelul școlii. Mama și cei trei copii minori nu beneficiază nici de ajutor social, însă băieții, a spus profesoara, sunt cuminți și niciodată nu s-au plâns, notează adevărul.ro.

În plus, copiii au aflat că se  vor bucura și de o tabără organizată de pretul Ion Iagăru cu ajutorul semenilor generoși, de care beneficiază zeci de alți copii nevoiași. 

Nu este pentru prima dată când preotul Ion Iagăru organizează și duce la bun sfârșit astfel de proiecte.

Preotul a mai ajutat și alte familii nevoiașe și chiar a construit o capelă pentru românii care locuiesc în Vidin (Bulgaria).

Miracolul Islandez

O altă ţară în care traiul este superior şi oamenii sunt fericiţi, este Islanda.

În decursul timpului, mulți filozofi și gânditori au imaginat un sistem social perfect, o țară ideală în care „să curgă lapte și miere” și de fiecare dată un astfel de scenariu a fost considerat utopic. Dacă este să fim obiectivi, e suficient să privim în jurul nostru și o să ne vină greu să credem că această lume plină de violență și corupție, plină de oameni cu o calitate îndoielnică ar putea naște sau ar putea tolera un astfel de regat al binelui, al păcii, al solidarității reale, o lume fericită care se bucură cu adevărat de viață.

Cu toate acestea, există o țară care nu are armată, unde casele și mașinile nu se încuie și unde energia este gratis pentru toți. O țară care a închis restaurantele McDonalds și cazinourile. Iar această țară se numește Islanda…

Despre miracolul Islandez nu ați prea citit mare lucru în presa centrală pentru că nu se dorește ca un astfel de model să dea idei și altora. Doar că aici a avut loc, nu cu mulți ani în urmă, o revoluție foarte interesantă, imediat după criza economică din anul 2008. Spre deosebire de politica criminală din restul lumii prin care băncile internaționale care au creat criza au fost ajutate cu banii tuturor să supraviețuiască, în Islanda politicienii aflați la putere au fost dați jos, băncile au fost naționalizate, iar autorii crizei islandeze au fost vânați și arestați. Mai mult decât atât, cetățenii au ieșit în stradă și pentru a impune o nouă Constituție, scrisă în folosul întregului popor… Peste toate, islandezii au REFUZAT SĂ PLĂTEASCĂ DATORIA EXTERNĂ, justificând acest lucru prin faptul că ea este una injustă, o expresie a uneltirilor împotriva Islandei, menite să o distrugă financiar…

După aceste măsuri, în opoziție cu cele ale țărilor europene care au ajuns să îi finanțeze chiar pe autorii crizei economice, țara și-a revenit și acum o duce foarte bine.

Dar cine este Islanda?

Probabil că mulți nu știu mai nimic despre această țară insulară nordică, aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic, dar își amintesc despre aventura de la campionatul European din anul 2016 când reprezentativa Islandei, cu o populație cât un județ MIC din România – 325.000 de locuitori, a fost revelația turneului, ajungând până în sferturile de finală cu un entuziasm debordant, învingând Austria și Anglia, remizând cu Portugalia, cea care avea să câștige Campionatul.

Potrivit Capital.ro, „În anul 930, islandezii s-au constituit în republică, punând bazele primului parlament din lume, Althing. În 1262, insula a fost ocupată de norvegieni, iar în 1380 a trecut sub suveranitate daneză. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial insula a fost ocupată din motive strategice de către Marea Britanie, iar în 1944 şi-a declarat independenţa.„

Astăzi Islanda este un model social inspirator. Desigur, dacă a fost lăsată să ajungă aici a fost și pentru că nu prezenta o miză geostrategică pentru marile puteri, dar și pentru că fiind locuită de doar 325.000 de oameni, răspândiți pe 103.000 de km pătrați (adică cam 3 oameni pe km pătrat), islandezii se cam cunosc între ei peste tot și, prin urmare, se pot solidariza mai ușor în folosul lor, lucru dovedit în gestionarea crizei.

În orice caz, Islanda are astăzi câteva caracteristici care o transformă în țara cu cel mai avansat sistem social, cel mai uman și mai pașnic; unul în care ne-ar plăcea multora să trăim. Asfel, vă prezentăm câteva dintre lucrurile inedite culese de Capital.ro despre Islanda:

– Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării.

– Populatia fiind foarte puţin numeroasă, oamenii se cunosc unii cu alţii. Ca urmare, locuinţele nu se încuie, iar maşinile sunt lăsate în parcare cu cheile în contact. – Folosirea cheilor este perceput ca un gest de grosolănie.

– Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.

– Islanda nu are armată. Funcţia de apărare este exercitată numai de grăniceri.

– Întreaga energie folosită provine din resurse neconvenţionale, cu excepţia autoturismelor. Islanda este una din puţinele ţări din Europa care foloseste sistemul de termoficare centralizată. Dar, spre deosebire de alte ţări, energia este livrată gratuit.

– Şcoala este gratuită până la facultate, inclusiv.

După ce afli toate aceste lucruri, parcă îți vine să te muți acolo. Oare nu am putea crea și noi în România măcar o oază de acest fel?

La ce mai e bună inteligența?

If You’re So Damn Smart Why Ain’t You Rich

Asistând la o discuţie, la care luam şi eu parte, un cetăţean american îl întreabă pe un cetăţean român, doctor în ştiinţe şi conferenţiar universitar la una dintre cele mai mari universităţi din România:

„If you are so damn smart, why ain’t you rich?”. (daca esti atat de destept, de ce nu esti bogat ?)

Recunosc, întrebarea m-a luat prin surprindere şi pe mine, simplu observator, iar profesorul – vizibil uimit – s-a fâstâcit câteva zeci de secunde şi a replicat:

„Nu sunt inteligent deloc. Ci doar cult. Inteligenţa este doar capacitatea unui individ de a se adapta rapid şi eficient la orice context – favorabil sau nefavorabil. Eu mă bâlbâi când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, mă poticnesc, doar aţi observat cu toţii cât de mult mi-a trebuit să interiorizez această întrebare.

Mult mai inteligenţi ca mine sunt copiii din ziua de azi. Nu deştepţi, ci inteligenţi.

Ei se adaptează la schimbări mult mai repede, eu nu mă pot obişnui după un an de zile cu smartphone-ul meu.

Ei îl învaţă în două secunde după achiziţie.

De ce nu sunt şi bogat? Pentru că în România nu ţi se dă voie să fii bogat dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang.”

Admit că m-am simţit prost. Foarte prost pentru american.

Se uita la el şi nu înţelegea nimic.

Nu din cauza englezei vorbite de profesor. O vorbea perfect.

Din cauză că nu înţelegea sistemul de valori pe care noi, românii, l-am adoptat din 1990 încoace, dar pe care îl considerăm, halucinând (desigur), asemănător cu sistemul de valori american.

Desigur că noi am încercat să-l copiem, însă ne-a ieşit o replică atât de proastă şi superficială, încât acest sistem românesc pseudo-american intră în contradicţii crâncene cu cel original (vezi McDonald’s – la americani a fost creat pentru a hrăni oamenii săraci, în România a fost creat ca un restaurant de lux, unde mănânci doar dacă ai bani).
Mi-a rămas în minte ultima propoziţie rostită de profesor:

„În România nu ţi se dă voie să fii bogat, dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang”.

Atunci mi-am adus aminte de un minunat volum pe care l-am citit în adolescenţa mea, intitulat „Conversaţii cu Dumnezeu”.

Cartea este scrisă de un american, Neale Donald Walsch.

La un seminar pe care îl ţinea în faţa unei numeroase audienţe (puteţi vedea secvenţa în filmul Conversations with God), domnul Walsch îşi punea – chiar dacă nu a rostit-o – aceeaşi întrebare „If you are so smart, why ain’t you rich?”.

A închis ochii, i-a deschis şi a început să întrebe cu voce tare:

„Nu vi se pare ciudat că trăim într-o societate care devalorizează cele mai importante slujbe?”.

„Ce vreţi să spuneţi prin asta?”, se aude o voce din sală.

El a continuat:

„Adică nu avem nicio problemă să-i dăm unui antrenor de fotbal cinci milioane de dolari pe sezon sau să-i dăm unui actor zece milioane pentru un film, dar ni se pare oarecum normal ca acele persoane care au de-a face cu spiritualitatea (n. red – sau cultura) trebuie să fie lefteri, celibatari şi abstinenți.

Şi, de preferat, toate trei odată.

Nu ştiu de voi, dar eu nu îmi amintesc să fi votat aşa ceva.

Deci, imaginaţi-vă o lume în care banii ajung la cei care ne oferă cele mai importante daruri. Profesorii. Artiştii. Infirmierele. Pompierii şi poliţiştii. Scriitorii” şi din sală se aude tare şi hotărât „Şi mamele”.

A continuat: „Oameni care ne conectează, nu ne despart şi nu ne distrag atenţia. Imaginaţi-vă acea lume şi o putem avea, pentru că, oameni buni, noi suntem aceia. Întotdeauna noi am fost aceia pe care-i aşteptăm”.

Da, ne-a prezentat un fapt. Revoltător şi frustrant. Îl regăsim şi în România. Poate nu antrenori de fotbal, dar cu siguranţă antrenori de infractori.

Poate nu actori de filme, dar cu siguranţă actori ai sfidărilor.

La noi, la români, exemplele sunt mult mai bogate – şi, de ce nu ar fi? – mult mai revoltătoare pentru omul deştept.
În România, bogaţii nici măcar nu sunt inteligenţi.

Şi când spun asta, mă refer la faptul că aceştia nu au identificat oportunităţi de afaceri, adaptându-se la cerinţele pieţei. Au fost doar şmecheri – un cu totul alt concept. Au fost doar mai puţini ocupaţi cu învăţatul şi mai mult ocupaţi cu trişatul.

Au fost doar mai tupeişti şi îţi puneau pumnul în gură, când le deconspirai intenţiile. Inteligent eşti atunci când te adaptezi unei situaţii noi, fără să atragi atenţia.

La noi, bogaţii – parveniţii şi oportuniştii – nu numai că sunt proşti făcuţi grămadă, dar sunt şi extrem de vizibili, extrem de voluminoşi.

Merg pe frunte cu certificatul de infractor şi nimeni nu se atinge de ei.

Procurorii sunt mult prea ocupaţi să vâneze elevi, profesori, mici comercianţi şi vedete, decât să se ocupe de infractori care au avut contracte imense cu statul, pe care nu şi le-au onorat, ci doar au încasat bani.

Citind toate astea, îţi mai vine să te întrebi: „Dacă tot eşti aşa deştept, de ce nu eşti şi bogat?”

Pentru ca în România nu asta e cheia succesului. Nu deşteptăciunea, nici măcar inteligenţa, ci doar apartenenţa la un grup de infractori, care să-ţi faciliteze succesul financiar.

Şi, până la urmă, de ce să mai fii bogat în România?

Vorba lui Tudor Chirilă: „Ce-o să faceţi cu milioanele, într-un oraş mort?

Ce-o să cumpărați, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini, când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă, într-un cartier sufocat de inundaţii?”

Stau şi mă întreb, bogaţii României ar mai fi fost bogaţi în Franţa? Dar în Marea Britanie? Dar în Germania? Dar în Olanda? Dar în Statele Unite?

Bogaţii în România se diferenţiază de bogaţii din lumea civilizată.

Bogaţii occidentului, marea majoritate, au averi, dar şi respectul oamenilor.

Dar şi clasă. Dar şi stil. Dar şi cultură. Dar şi rafinament.

Bogaţii români au bani şi cam atât.

Mitul „românului-infractor”, pulverizat de statistici

Aproape trei decenii, propaganda a forțat pe toate canalele ideea „românului-infractor”, aducând grave prejudicii de imagine și de auto-percepție românilor. Știrile care abundă în relatări de furturi, tâlhării, violuri și multe alte infracțiuni, acuzele mai mult sau mai puțin directe sau „analizele specialiștilor” au indus percepția generală că România este un spațiu al infracționalității și că românii au o înclinație aparte pentru infracțiune. Pe cât de elaborată a fost manipularea, pe atât de simplă este demontarea acesteia, cu ajutorul datelor statistice.
O comparație cu celelalte țări comunitare pe baza datelor Eurostat, realizată de www.analizeeconomice.ro,  ne arată o Românie care stă mai bine decât majoritatea statelor la capitolul infracționalitate. Eurostat a actualizat zilele acestea datele privind ratele infracționalității pe tipuri de infracțiuni aferente anului 2016. Sunt cuprinse și date aferente unor state din vecinătatea spațiului comunitar. Rata infracționalității se calculează prin raportarea numărului de infracțiuni la o sută de mii de locuitori.
Astfel, cele mai multe tâlhării la suta de mii de locuitori s-au înregistrat în Belgia (196,68), Spania (152,12), Franța (148,39), Portugalia (128,74), Anglia și Țara Galilor (102,01). În România, rata infracțiunii de tâlhărie a fost în 2016 de 15,67 (locul 24 din UE). În afara UE, cea mai mare rată a infracțiunii de tâlhărie s-a înregistrat în Turcia (34,45).
Rata infracțiunii de furt din statele spațiului comunitar a atins cele mai mari valori în Danemarca (3.952), Suedia (3.811), Anglia și Țara Galilor (2.286), Finlanda (2.069) și Franța. În afara UE, cea mai mare rată a furturilor s-a înregistrat tot într-o țară nordică, și anume în Norvegia (2.006). În România, rata infracțiunii de furt a fost de 466,08 (locul 24 în UE).
Statistica Eurostat ne oferă date și despre furturile din locuință. Rata furturilor din locuințe a înregistrat cele mai mari valori în Danemarca (777,59), Belgia (590,66), Suedia (428,60), Luxemburg (368,42) și Franța (361,29). În afara spațiului comunitar, cea mai mare rată a furturilor din locuințe s-a înregistrat în Elveția (312,8). În România, această rată a avut o valoare de 75,07, plasându-ne pe antepenultimul loc din UE.
Rata infracțiunii de vătămare corporală ne arată că în Anglia și Țara Galilor s-au înregistrat în 2016 cele mai multe infracțiuni de acest tip din spațiul comunitar (799,53 la 100 mii locuitori). Belgia (603,26), Luxemburg (494,75), Franța (363,86) și Germania (170,41) sunt statele aflate pe următoarele locuri în acest top. România, cu o rată a vătămărilor corporale de 1,54, e pe ultimul loc în UE.
Rata infracțiunii de viol din spațiul comunitar a înregistrat cele mai mari valori în Anglia și Țara Galilor (71,05), Suedia (64,06), Irlanda de Nord (44,60), Scoția (32,64) și Danemarca (29,42). România a înregistrat o rată a infracțiunii de viol de 4,76 (locul 20 în UE).
autor: COSMIN ȚÎNTĂ
Mai multe date și
tabelul comparativ pot fi găsite AICI.

Pr. Dimitrie Bejan: „Nimeni nu trece fără rost pe lângă noi”

Să vă spun un secret, părinţilor. Tatăl meu, în fiecare zi ieşea la poartă şi oprea câte un ţăran, care îi părea mai sărac şi-i spunea:
– „Stai oleacă!”
– „Da ce-i, bădie?”
– „Hai şi-i mânca!”


Continue reading

ZIUA Națională a Portului Tradițional din România

În acest an, in a doua duminică din luna mai adica pe 13 mai 2018, se sărbătorește Ziua Națională a Portului Tradițional din România.

portul popular, port popular

A fost instituită din 2015, iar în această zi sunt organizate evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să „se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”.
Continue reading

Jocul strămoşesc de la Şargu

Tinerii din Cacova (Şcheii Braşovului) împreună cu Uniunea Junilor din Şchei şi Braşovechi organizează duminică, 6 mai 2018, tradiţionalul Joc strămoşesc de la Şargu (str. General Moşoiu 27 – la Crucea de la Şargu). Brașovenii și turiștii sunt invitați la una dintre cele mai vechi sărbători ale comunității din Șchei, atestată încă dinainte de 1830.

În Șcheii Brașovului sunt organizate patru jocuri strămoșești, câte unul pentru tinerii și băiatele din fiecare zonă a cartierului. Spre deosebire de alte zone alte țării unde jocul a dispărut din calendarul activităților tradiționale, în Șchei acesta și-a păstrat însemnătatea, funcțiile și popularitatea fiind organizat de către Juni, Tinerii din Cacova și familiile fetelor care sunt invitate la jocul strămoșesc.

Jocul strămoșesc din Cacova este organizat prin tradiție în fiecare an, în a doua Duminică după Duminica Tomii, fiind unul dintre rarele momente din când brașovenii pot vedea fetele din Șchei în costumul de sărbătoare și vechiul port tradițional al Junilor Rosiori, cu căciula cu țoc și pene de curcan.

juni Hora de la Șargu2Sărbătoarea începe pe la orele nouă, când Tinerii se adună la casa vătafului, unde sosesc şi lăutarii. Acolo se formează o coloană de tineri, îmbrăcați în haine românești de sărbătoare, care coboară în Piața Unirii. Ulițele răsună de muzica lăutarilor, la fel și Piața Prundului unde tinerii joacă hora junilor şi aruncă buzduganul. La orele 10.30 Tinerii părăsesc piața, urcând spre Crucea de la Șargu.

Odată ajunşi pe platoul unde va avea loc jocul, tinerii din Cacova se prind din nou în hora junilor, îndeplinesc ritualul aruncării buzduganului, apoi ies din platoul de la Șargu, în ordinea venirii și în sunetele marşului și se îndreaptă spre casele unde tinerele îi așteaptă înveșmântate în “hainele româneşti”.

Pe la orele 13-13.30 are loc un alt moment însemnat “Aducerea fetelor la joc”; perechile de tineri sosesc la Crucea de la Șargu în acordurile marşului şi în sunete de aplauze. Fiecare pereche înconjoară bradul de trei ori pentru ca fetele să-şi etaleze ţinuta.

După acest moment începe prezentarea jocurilor, întâi străvechea horă a junilor, apoi alte dansuri ca breaza, ardeleana, braşoveanca, sârbe și brâul aşa cum se joacă ele în Şchei. Prezentarea jocurilor continuă până pe la orele 16.00, când tinerii și perechile lor părăsesc platoul de la Șargu.

Perechile se întorc la Șargu pe la orele 17.00 schimbate în haine elegante de banchet sau de bal, Această parte a jocului constituie de fapt balul, la care este invitată toată mulţimea prezentă. Adesea se încinge o petrecere care continuă până la lăsarea întunericului.

Evenimentul cultural traditional este organizat cu sprijinul financiar al Primariei Brasov. Braşovenii sunt aşteptaţi să vină în număr cât mai mare la acest eveniment deosebit şi să petreacă duminica alături de scheieni într-un mod mult mai atractiv decât obişnuitul mers la grătar.

Tinerii, plătiți pentru a se stabili într-o comună din Alba

Tinerele cupluri care se vor căsători și vor rămâne cel puțin cinci ani pe teritoriul comunei Almașu Mare ar urma să primească o primă de instalare de 1.000 de euro sau echivalentul în lei.

Această inițiativă îi aparține unui consilier local, în contextul în care populația din Almașu Mare a scăzut dramatic în ultimii ani, de la 1.690 locuitori în 2002, la doar 1.289 în 2011.

Mai mult, majoritatea celor care au rămas în zonă sunt oameni în vârstă.

Având în vedere depopularea tot mai accentuată înregistrată la nivelul comunei Almașu Mare, se impunea luarea unor măsuri care să stopeze acest fenomen tragic și dureros, care lasă în urmă case părăsite, bătrâni lăsați fără cel mai mare sprijin. Din cauza sporului natural negativ, situația la nivelul comunei este din ce în ce mai tragică și impune luarea unor măsuri urgente”, a explicat consilierul.

„Se observă, în ultimii ani, un exod masiv al tinerilor din comună către orașele învecinate, iar odată plecați, este puțin probabil că aceștia se vor mai întoarce vreodată înapoi în locurile natale”, a mai spus acesta pentru Ziarul Unirea.

„Eu am mers pe ideea că pot veni oameni și din alte părți, să se instaleze în Almașu Mare, pentru minimum 5 ani, să repopuleze zona”, a continuat el.

De asemenea, consilierul dorește să repornească mineritul în zonă.

„Am făcut un sondaj printre oamenii în putere, mai tineri, dacă sunt de acord ca în zonă să repornească mineritul. Tinerii mi-au spus că pentru un salariu de 1000 de euro pe lună nu ar mai emigra, iar cei plecați pe dincolo s-ar întoarce acasă”, a explicat el.

Comuna este formată din satele Almașu de Mijloc, Almașu Mare (reședința), Brădet, Cheile Cibului, Cib, Glod, Nădăștia și cătunul Șesuri. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1407 – ”Possesia Almas”. Satul este mult mai vechi decât prima sa atestare documentară, în sprijinul acestei afirmații venind uneltele de minerit și materialele de construcție romană (ce au fost găsite pe raza localității și se găsesc în Muzeul ”Achim Emilian”), galeriile cu inscripții romane.