Dialog cu preotul ortodox maghiar Pr. Rafail Lukacs

Părintele Rafail Lukacs este preot ortodox în România de cetăţenie maghiară, născut şi crescut în Ungaria. Detine de asemenea si cetățenia română pe care a obtinut-o în ziua de Sf. Dimitrie cel Nou, 2014. Are o parohie formată din zece români, răspândiţi în două sate cu populaţie maghiară, din judeţul Mureş. Mai exact are 15 credincioși în două sate. A învăţat limba noastră abia în adolescenţă, citind Patericul Românesc al părintelui Ioanichie Bălan şi s-a convertit la ortodoxie după ani de căutări.

Pentru început v-as ruga să îmi spuneți cum înțelegeți spiritualitatea ortodoxă, prin ce anume se distinge ea de celelalte spiritualități creștine.

Spiritualitatea ortodoxă a reprezentat şi reprezintă un adevăr suprem la care ţin foarte mult şi care mi-a schimbat cu adevărat viaţa. De fapt, pot spune că este adevărul nealterat aşa cum a fost dat de Dumnezeu oamenilor. Prin urmare, Ortodoxia este acea spiritualitate creştină care a rămas întotdeauna fidelă credinţei apostolilor şi principiilor sale. Pentru a dezvolta răspunsul meu, spiritualitatea ortodoxă înseamnă, cel puţin din punctul meu de vedere, sensul comuniunii cu Dumnezeu, trăirea celor mai mari bucurii spirituale şi nu în ultimul rând un îndreptar al moralei creştine. În spiritualitatea ortodoxă, totul este echilibrat, dar găsim o frumuseţe şi o comoară aparte, învăţând astfel lecţia fundamentală a iubirii, Dumnezeu Însuşi fiind iubire. Cel puţin, aşa înţeleg eu spiritualitatea ortodoxă.

Ce a reprezentat cu adevărat întâlnirea dvs cu ortodoxia și cum v-a marcat această întâlnire personalitatea dvs spirituală?

Trebuie să menţionez că provin dintr-o familie greco-catolică din Ungaria, iar în perioada în care aparţineam acestei biserici nu mă simţeam împlinit din punct de vedere spiritual, chiar dacă participam foarte des la liturghii. Această situaţie a durat până când am asistat la o Liturghie ortodoxă transmisă la televeziune, oficiată de către Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei în anul 1994. În acea perioadă încă locuiam în Ungaria. Atunci am descoperit frumuseţea Ortodoxiei, şi am început să caut din ce în ce mai adânc, dar niciodată nu am găsit la greco-catolici ceea ce am găsit la ortodocşi. Profesoara mea de religie din acea perioadă încerca din toate puterile să mă convingă de faptul că nu este nicio diferenţă semnificativă între ortdocşi şi greco-catolici, ambele biserici apaţinând ritului bizantin şi că nu are niciun rost să mă convertesc. Dar Dumnezeu a lucrat altfel şi după ce am obţinut licenţa la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, întâmpinând până atunci foarte multe probleme cu ierarhia acestei biserici şi cu profesorii mei, am ajuns la Arhiepiscopul Ilarion Alfeiev al Vienei, care slujea şi la Budapesta, şi astfel am trecut la Ortodoxie. După trecerea mea la Ortodoxie, am stat o scurtă perioadă şi la Mănăstirea Scărişoara Nouă de lângă Carei, pentru a învăţa mai bine limba română, mai ales din punct de vedere liturgic. Ulterior, în noiembrie 2008 m-am căsătorit la Iaşi şi după aceea m-am stabilit împreună cu soţia mea la Târgu Mureş deoarece intrasem în legătura cu PS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop de Alba Iulia la acea vreme. Din acel moment am început să desfăşor o adevărată misiune ortodoxă printre ungurii din România, iar după ce am absolvit Masteratul cu o teză despre Ortodoxia din Ungaria, am fost hirotonit diacon ortodox la data de 8 septembrie 2009 la Mănăstirea Recea, iar pe 6 decembrie 2009 am fost hirotonit preot la Mănăstirea Jacul Românesc, pentru parohia Păsăreni din judeţul Mureş. Ce a însemnat întâlnirea mea cu ortodoxia? Pur şi simplu împlinirea mea spirituală. De fapt, pot spune că de când am devenit ortodox nu mi-a lipsit absolut nimic.

continuarea aici

Times: Oamenii care merg la Biserică trăiesc în medie cu șase ani mai mult decât ateii

Cei care constant merg la Biserică au o speranță de viață mai mare decât a celor care nu frecventează Biserica. Este concluzia unui studiu, citat de Times, în care sunt analizate alegerile de viață sănătoase ale oamenilor care merg la Biserică.

merg la Biserică
„Rodul celui neprihănit este un pom de viață și cel înțelept câștigă suflete”– se spune în Biblie, în Pildele lui Solomon. Această frază nu este prea departe de adevărul empiric, potrivit unui studiu care sugerează că oamenii care respectă religia pot trăi cu până la șase ani mai mult decât ateii sau agnosticii, scrie Times.

Academicienii care au realizat acest studiu susțin că oamenii religioși nu numai că fumează mai puțin, beau mai puțin și, în general, se comportă mai înțelept, dar, de asemenea, pot menține un echilibru social mai sănătos, în special la bătrânețe.

Constatările, bazate pe analiza a peste 1600 de necrologuri din ziarul local american, reprezintă ultima dovadă că religia poate aduce consolarea atât în ​​această lume, cât și după trecerea la cele veșnice.

Acad. Ioan -Aurel Pop: În loc să facem binele aici, la noi, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”

Despre identitate și credință, despre România de azi și România înaintașilor noștri, despre intelectualii care consideră că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste, dar și despre cum românii preferă să se pună în valoare pe meleaguri străine, în „slujba altor uniri”, a vorbit președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, într-un interviu pentru revista „Familia Ortodoxă”.

Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”. În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…”, a spus Președintele Academiei Române. Care, de asemenea, nu poate să nu constate, cu amărăciune, că nivelul educației din România este scăzut, tinerii fiin îndemnați să nu învețe istoria și limba Românilor. „Dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!”, spune președintele Academiei Române.

 

Iată câteva din declarațiile președintelui Academiei Române despre identitatea românească:

„De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit.

De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri.

Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile.

Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei.

Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi.

Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc.

Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui.

La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională”, a continuat el.

 

Președintele Academiei Românie deplânge și faptul că românii se critică pe ei înșiși așa cum nu o face nimeni.

„Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii.

În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față”, a mai declarat el.

Ioan-Aurel Pop consideră că în ziua de astăzi se citește foarte puțin, iar dacă nu se iau măsuri, oamenii vor deveni numai buni de manipulat de către cei care controlează comunicarea.

„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp.

Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe…

Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă.

Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Românii sunt și ei prinși în acest vârtej.

Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur.

Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea.

Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde.

Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii.

Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele”, spune Ioan-Aurel Pop.

Președintele Academiei Române a afirmat că sentimentul apartenenței la familie, la o țară este „primejdios pentru globaliști”. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, mai spune dl academician Pop.

„Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli.

Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc.

Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii.

Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu.

Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine.

A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români?

Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește!

Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe.

Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția”, a continuat Președintele Academiei.

 

Acesta mai adaugă faptul că nivelul educației în România este scăzut, tinerilor spunându-li-se să nu mai acumuleze cunoștințe, să nu învețe istoria și limba Românilor.

În schimb, se introduc materii care îi transformă pe tineri în roboței adaptați.

„Zi de zi se predică tinerilor să-și trăiască clipa, să nu mai memoreze nimic, să nu mai acumuleze cunoștințe, să învețe numai aspectele practice ale vieții, să-i critice pe dascăli, să intervină în planurile de învățământ și în structura materiei, să fie protagoniștii prezentului și nu figuranți pe scena vieții.

Unde să mai aibă loc, în acest vacarm de lozinci ale vremurilor noi, meditația, interesul pentru înaintași, pentru literatură, pentru muzică, pentru artele frumoase?…

Revenind la români: dacă neamul românesc este demn de milă, atunci de ce să ne interesăm de soarta lui istorică? Pe cine să mai intereseze cum s-au format românii ca popor, cum au rezistat ei aici, ce au făcut Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Cuza?

Și apoi, dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!

Românii trebuie să rămână aluat moale, ușor de modelat, mai ales când vecinii lor polonezi, unguri, cehi sau slovaci se dovedesc „nuci tari” pentru conducerea de la Bruxelles și nu cedează nimic din identitatea – altfel spus, suveranitatea lor.

Acolo însă, istoria și limba națională se studiază încă în școli cu mare seriozitate, pe când la noi disciplina „Istoria Românilor” s-a scos aproape cu desăvârșire.

Nu aș vrea să se înțeleagă că totul este un complot universal îndreptat împotriva românilor și al României.

Există și mulți intelectuali români care cred că așa e bine, că nu avem nimic de arătat lumii, că nu am făcut nimic important în istorie, că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste.

Efectele pe termen lung ar putea duce spre anihilarea poporului român – și nu spun vorbe mari.

Sunt exemple de multe popoare care au dispărut așa, topindu-se în masa altor neamuri. Există pericolul să ne pierdem seva și vâna națională și să ne lăsăm complet pe mâna altora, care au alte limbi, alte idealuri, alte obiective.

Natural, acest pericol este ipotetic, virtual și îndepărtat. Dar el există.

Educația se face cu trudă multă, iar educația este acum în declin.

A învăța la școală alfabetul cu chiu cu vai, a putea lucra la computer, a avea telefon inteligent, a ști jocuri electronice și a expedia SMS-uri cu frânturi de cuvinte nu înseamnă educație.

Aud că azi se introduc în școală materii ca Nutriție, Educație Sexuală, Circulație Rutieră, Bussines, etc, dar cu acestea nu se vor crea oameni culți și educați, ci, eventual, oameni adaptați misiunii lor de roboți.

Școala trebuie să insufle idealuri de viață, credințe și convingeri de viață, misiunea de a duce viața familiei tale mai departe, cu demnitate”.

 

 

Profesorul Pop încheie afirmând că românii au nevoie de conducători buni ( De unde???) pentru a-și păstra dăinuirea.

„Oare de ce ne iubim mama? O iubim pentru că ne-a adus, chinuindu-se, pe lume dar și neamul ne-a adus pe lume ca grup, ne-a făcut cunoscuți ca ființă colectivă.

Eminescu, acela care este chintesența sufletului nostru românesc, a scris că „rămâne stânca, deși moare valul”.

„Valul” suntem noi, trecătorii prin viață, iar „stânca” este națiunea aceasta.

Ca să fie „stâncă”, neamul are nevoie de demnitate și de onoare, de adevăr și de dreptate și peste toate, de bunătate și înțelegere.

Nu am griji prea mari pentru poporul român, cu o condiție: să aibă conducători buni!

Dacă liderii vor fi buni, poporul nu se va rătăci!”.

sursa

Pr. Dimitrie Bejan: „Nimeni nu trece fără rost pe lângă noi”

Să vă spun un secret, părinţilor. Tatăl meu, în fiecare zi ieşea la poartă şi oprea câte un ţăran, care îi părea mai sărac şi-i spunea:
– „Stai oleacă!”
– „Da ce-i, bădie?”
– „Hai şi-i mânca!”


Continue reading

VIRAL pe net: o băbuță ortodoxă o pune la punct pe o jurnalistă care venise să investigheze dacă „era nevoie de atâtea biserici în sat” în doar 1 minut și jumătate

Un filmuleț publicat pe facebook de către un tânăr din România face ravagii pe rețeaua de socializare. În clipul de 1 minut și jumătate o femeie în vârstă dintr-un sat din Serbia are un scurt dialog cu o reporteră care vine să o chestioneze pe subiectul „prea multe biserici în sat”.

Femeia – care seamănă leit cu „băbuțele” din România – răspunde întrebărilor jurnalistei, dar ajunge să-și piardă răbdarea și îi spune că „Nu ne lăsați în pace? Dvs sunteți cei care ne tulburați.”. Băbuța se dezlănțuie și o acuză pe reporteră că „vreți să-L smulgeți pe Dumnezeu din sufletele oamenilor” și îi cere jurnalistei să plece.

Românii din HAR-COV au nevoie de noi

MĂRTURII DESPRE ULTIMII ROMÂNI DIN AITA MARE. INTERVIU cu părintele Iustin Gârleanu, păstorul românilor din Aita Mare, județul Covasna: ”Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești”!

În luna decembrie anul trecut părintele Iustin Gârleanu a împlinit cinci ani de când păstorește mica comunitate de români din Aita Mare, județul Covasna, o localitate aflată la 37 km de municipiul Sfântu Gheorghe, și 15 km de Baraolt.

Părintele Iustin Gârleanu s-a născut la Brașov, a absolvit Seminarul Teologic Dumitru Stăniloae din Brașov și Facultatea de Teologie din cadrul Universității București.

Aflat într-o zonă în care românii sunt numeric minoritari, părintele Iustin Gârleanu ține aprinsă flacăra românismului și a ortodoxiei într-o parte a României lăsată pradă șovinismului și iredentismului maghiar promovat de organizații extremiste maghiare, unele dintre ele aflate chiar în componența Parlamentului și Guvernului României.

Și pentru că despre soarta românilor din Covasna și Harghita cel mai bine pot vorbi chiar românii care trăiesc acolo, l-am contactat pe părintele Iustin.

Sunteți de cinci ani în Covasna, părinte. Câte suflete păstoriți în acest moment?
În primul rând doresc să vă salut pe dumneavoastră cât și pe cititorii blogului dumneavostră, români și maghiari deopotrivă. Vă mulțumesc pentru faptul ca v-ați gândit la mine și pentru că m-ați contactat chiar și prin mijloacele acestea deja convenționale (și mă refer aici la internet) pentru a vă relata aspecte din realitatea văzută prin prisma unui preot ortodox care slujește într-una din cele mai modeste comunități minoritar românești din județul Covasna.

Biserica ortodoxă din Aita Mare, români din Harghita și Covasna
Biserica ortodoxă din Aita Mare

Referitor la întrebarea dumneavoastră, numărul sufletelor pe care îl păstoresc este de 5 familii întregi (soț/soție) în Aita Mare și 8 familii în Aita Medie, aici în numărul acesta nu sunt incluse văduvii și familile mixte, care cu totul în ambele sate nu depășesc 20-25 de persoane.

Care sunt problemele cu care vă confruntați?
Greu de spus… problemele sunt multiple și în același timp complexe, ca în fiecare parohie de altfel. Din punctul meu de vedere au reușit să ne copleșească două lucruri: SĂRĂCIA și ignoranța. Spun sărăcia deoarce aici nu putem strânge anual un buget mai mare de 2000 de lei. Este foarte greu să te descurci cu acești bani într-un an, sau mai bine spus imposibil. Nu mai vorbesc de faptul că apar fel de fel de lucruri neprevăzute care necesită diverse cheltuieli cărora nu le facem față fără ajutor din ”afară”. De salarizare nu mai vorbesc, dacă nu ar fi acel fond de întrajutorare primit de la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei nu am mai fi pe aici.

De ce vorbiți și de ignoranță?
Pentru că atunci când am ales să fiu slujitor în această episcopie am avut alte așteptări de la oameni. Și aici mă refer în primul rând la cei din județele vecine, dar și de la cei cunoscuți și apropiați chiar. Credeam că românii sunt mai solidari, dar, mi-am dat seama ca nu mereu, ci doar atunci când sunt în momente de criză. Am reușit să le fac cunoscute problemele din zonă multor persoane oneste și de bună credință, însă pe mulți alții nu am reușit să-i conștientizez de aceste probleme.

Românii din afara celor două județe în marea lor majoritate habar nu au ce se întâmplă aici. Nu se conștinetizează la nivel colectiv, la nivelul întregii societăți civile, că aici este într-adevăr o problemă. Opiniile nu se formează ascultându-i pe oamenii care au de a face cu această zonă ca simplii vizitatori, și care apoi apar pe ecrane la diversele televiziuni, banalizând fenomenul acesta de dispariție a unor comunități întregi de români, în doar 60-70 de ani. Acesta este un fenomen. Ați văzut dumneavoastră pe cineva care, intersat în mod real de această zonă, să vină și să facă un reportaj bine documentat și apoi să-l dezbată cu specialiști fără interese meschine? Eu nu am văzut. Nu am văzut pe vreun jurnalist să vină și să ia vreun inteviu vreunui repezentant al societății civile românești din zonă.

Biserica ortodoxă din Aita Medie
Biserica ortodoxă din Aita Medie

Vorbiți de un fenomen al dispariției românilor din zonă. Ce face Statul Român? Sau ce ar trebui să facă?
Da, și vă pot oferii și exemple, cum ar fi cele două comunități pe care le păstoresc, plus comunitățile vecine din toată zona Baraolt, cum ar fi Căpeni, chiar Baraolt, Biborțeni, Aita Seacă, Valea Zălanului, și exemplele pot continua. Pentru aceste comunități lovitura de grație a fost în anii de tristă amintire 1940-1944, apoi bineînțeles a contribuit și migrarea oamenilor de la sate către mediul urban.

Uitați exemplul cel mai grăitor, în Aita Mare și Aita Medie nu mai există secție de limba română în scoala generală, a fost pană acum doi ani, unde am predat și eu o oră de religie, dar după ce a venit criza și odată cu reforma învățământului aceste clase au fost desfințate, deși în ambele comunități mai sunt copii care provin din familii de români sau mixte. Și uitați cum odată cu această generație s-a încheiat un proces de maghiarizare pe cale pașnică. Singurul element constitutiv este religia, care mai arată originea sau poate chiar doar numele. Iată deci cum Statul este încă odată neputincios în fața acestui fenomen.
Mă întrebați ce ar trebui să facă Statul… greu de spus după 22 de ani în care nu a făcut nimc. În primul rând să dorească se se implice. Să adopte o strategie, pusă în practică de oameni onești, competenți. NU poți ca Stat, sau ca politician, să faci ceva când nu cunoști fenomenul, sau dacă îl cunoști să îl ignori, marșând pe un multiculturaslim ieftin, de tip slugarnic, așa cum vedem pe la unii politicieni din zonă. O a doua problemă este dezvoltarea zonei. O zonă săracă economic este săracă și ”intelectual”, și atunci oamenii sunt mai ușor de manipulat.

Cum credeți că ar putea cetățeanul de rând să-i ajute pe românii din această zonă?
În primul rând prin dorința reală de a face acest lucru. Prin dorința de a veni la fața locului și a identifica problemele din această zonă. Prin simpla prezență a oamenilor din Brașov am reușit să-i mobilizez și pe credincioșii din Aita, stârnindu-i să aibe o viață liturgică mai activă, am reușit cu ajutorul acestor oameni proveniți dintr-un mediu pur ortodox, să-i fac să se apropie mai des de Sfântul Potir. Ei, iată rostul celor veniți din ”afară”.

Eu în biserică m-am ocupat de sufletele lor, dar ”poteca” până la Biserică a fost ”curățată” de aceștia. Eu cred că românii de aici nu au avut lideri cu adevărat care să-i facă să se simtă mândri că sunt români. Și am văzut asta în 2009 când a fost IPS Ioan într-o vizită pastorală la Aita Medie. Când a intrat în biserică, la vederea dânsului mulți dintre oameni, bărbați și femei, au început să plângă. Era un plâns al bucuriei amestecat cu multă tristețe. Este una dintre imaginile care mă vor urmări toată viața.

Ce ne puteți spune despre comunitatea pe care o păstoriți?
În general multe lucruri frumoase. Ca în fiecare comunitate sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Munca cu omul este foarte grea, și mai ales în această zonă în care haina preoțească nu este așa respectată ca într-un mediu pur ortodox.

Când am venit în primul an a fost un șoc pentru mine, deoarece la sfârșitul slujbei nici un credincios nu vorbea limba română în biserică. La început i-am judecat și am fost chiar intrigat, nu puteam înțelege acest lucru, dar cu timpul am înțeles că acest lucru nu se poate imputa ca fiind vina lor. Și la ora actuală am câteva femei pe care nu le pot spovedi, pentru că nu știu românește. Dar să nu credeți că m-am resemnat cu ideea că acest lucru ar fi o normalitate.

În rest îi consider niște eroi, care au supraviețuit de-a lungul vremii, și îi prețuiesc pentru acest lucru. Din păcate aceștia sunt ultimii.

De ce spuneți că sunt ultimii? Care este media de vârstă a enoriașilor?
Când am spus asta să nu vă gandiți că mâine ”voi trage cortina”, dar în 20-30 de ani cam așa va fi, ceea ce în istorie este o unitate neglijabilă de timp. Vârsta medie a parohiei este undeva pe la 63-68 de ani, numai că copiii și nepoții au plecat din zonă spre orașele mari, sau sunt în curs de a face acest lucru. Bineînțeles că acest lucru se încadrează într-o problemă generală la nivel național, numai că acolo unde sunt mulți măcar rămân puțini, dar unde sunt puțini rămân și mai puțini, sau de cele mai multe ori nimic. Ecuația este foarte simplă în cazul acesta. Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești.

Care este relația pe care o aveți cu reprezentanții celorlalte confesiuni din zona dumneavoastră?
De respect reciproc. Suntem patru culte în Aita Mare (unitarieni, calvini, catolici și ortodocși) majoritari sunt unitarienii, iar în Aita Medie reformații. Până acum doi ani la fiecare mare sărbătoare creștină (Paști și Crăciun) trimiteam mesaje pastorale frățești din partea parohiei noastre, pentru fiecare comunitate.

Și de ce nu ați mai trimis?
Pentru că nu mi s-a răspuns niciodată de către nimeni. Consider că dialogul are sens dacă există emițător – receptor. Probabil limba este o problemă.

Credeți că deranjați prin faptul că nu știți limba maghiară?
Nu, nu cred. Dacă deranjez pe cineva, poate o fac mai mult prin ceea ce reprezint eu, ca haină, ca misiune a mea, ca lider spiritual al comunității românești. Limba nu trebuie să constituie o problemă din punctul meu de vedere, ci acolo unde apar probleme sau resentimente pe tema acestui lucru, acolo este mai mult o problema de bunăvoință.

Este sprijinită în vreun fel parohia pe care o conduceți de către Primăria Aita Mare sau Consiliul Județean Covasna?
În cei cinci ani de activitate pastorală o singură dată, prin anul 2008, am primit o sumă de 2000 lei de la Primărie, pe care a trebuit să o împart pentru cele două comunități parohiale ortodoxe din Aita Mare și Aita Medie. Și asta datorită epitropului nostru de la Aita Mare, care este conslier local. În primă instanță Biserica Ortodoxă nu fusese luată în calcul la alocarea fondurilor, până când nu mi-am prezentat public indignarea.

Cum se vede din Aita Mare conviețuirea interetnică a românilor și maghiarilor din Covasna și Harghita?

Destul de controversată aș putea spune.

In ce sens?
În sensul în care dacă intrii în sfera politicului lucrurile sunt foarte perfide, și… mă opresc aici. Dacă rămâi în sfera socialului, a omului de rând, vezi că în familiile mixte respectul între soți poate fi mai mare decât într-o familie omogenă. În general oamenii se ajută între ei. Și asta o văd în situațile critice mai ales, la o înmormântare atât românii cât și ungurii sunt solidari unii cu alții. Și nu vă ascund că am avut surpriza să văd la o familie nevoiașă de români din Aita Mare cum maghiarii au fost foarte solidari cu ei, poate mai solidari ca românii. Bineînțeles sunt cazuri și cazuri, fiecare caz are specificul lui. De asemenea, îngrijitorul pe care îl avem la biserică, este maghiar și foarte conștiincios, și un om extraordinar.

Aș dori să mai adaug faptul că numărul maghiarilor de altă confesiune, care mi-au solicitat să intru și să le sfințesc casele de Bobotează a crescut de la an la an, și aceștia mă așteaptă cu casa primenită și cu multă bucurie. Am o mulțime de lucruri bune de spus despre acești oameni cu care conviețuim.

Ați avut probleme interetnice la nivel de comunitate?
Eu personal da, numai ca persoana respectivă avea probleme și cu cei de aceeși etnie. Dar, mulțumesc lui Dumnezu, l-am aplanat repede. În general nu cred că ar fi cazul cel puțin din partea noastră, a preoțiilor ortodocși. Și nici nu cred că au existat la nivel de Episcopie astfel de cazuri.

Numai dacă analizezi structura morală a ÎPS Ioan și atitudinea dânsului prin mesajele pe care le transmite permanent în predica sa, iți vei da seama că nu poți avea altă atitudine raportată la exemplul dânsului, decât să urmezi Evanghelia lui Hristos și să propovăduiești dragostea între semeni.

Care este opinia dumneavoastră cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc?
Eu trăiesc cu crezul că pentru a putea fi preot în zona aceasta, în primul rând trebuie să mai ai ceva în plus în suflet, și anume sentimentul de a fi un foarte bun român. Cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice, consider că este o absurditate, și chiar o anomalie.

Unde ați văzut dumneavoastră, în lume, o enclavă etnică în inima unui stat sau a unei națiuni? Nicăieri. Numai la noi există această anomalie artificial creată, de-a lungul istoriei. În schimb din mesajele pe care le trimit politicienii maghiari deopotrivă și diversele grupuri ale societății civile maghiare din țară și diaspora rezultă că prin această absurditate se vrea un preambul a ceva mai mare care ar trebui să urmeze. Toți pașii care se fac în această direcție arată că cineva nu s-a împăcat încă cu istoria de după 1918. Există o educație și o cultură în acest sens de la cei mai mici până la cei mai mari, și aceasta s-a amplificat după 1989. Doar vedem cu toții mesajele din presa maghiară cât de ofensive sunt, uneori chiar provocatoare.

Părintele Iustin Gârleanu

Aveți vreun mesaj pentru clasa politică de la București?
Da, numai că se va auzi ca și strigătul lui Iona din burta Chitului (balenei). Românii din cele două județe sunt luați în considerare direct proporțional cu miza voturilor pe care le oferă ei ca număr de locuitori în aceste două județe. Nu vedeți că de la căderea comunismului statul român nu a avut nici o strategie pentru românii din zonă, indiferent cine s-a perindat la putere, din păcate. Așa cum același stat român a aplicat o bună strategie de conservare și de dezvoltare a identității românești în zonă, în perioada interbelică. Acest lucru s-a dezvoltat în paralel fără a leza drepturile maghiarilor conlocuitori și majoritari numeric. Din punctul meu de vedere doar Biserica Ortodoxă și instituțiile din jurul acesteia au avut o atitudine permanentă în conservarea identității românești în zonă. În rest totul a fost facut haotic, vag și sporadic.

Vă mulțumesc pentru amabilitate părinte!
Cu multă plăcere!

Dan Tanasă

Cei care vor să ia legătura cu părintele Iustin Gârleanu o pot face pe adresa de email: iustin_garleanu @ yahoo.com

Puteți sprijini parohia Aita Mare prin donații în contul bancar afisat pe blogul: http://parohiaaitamare.blogspot.com/

Teologul și Lectorul Universitar Vasile Bârzu lansează un avertisment dur către „cei care ne-au studiat prin think-tank-uri și s-au instaurat aici”: Au cumpărat pământul, țara, să stea liniștiți, că nu vor stăpâni mult!

Fost bursier în Anglia și preot misionar pe vremuri în Franța, Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu este un teolog și un cunoscător al istoriei europene.

nu vor stăpâni
FOTO: Matricea Românească

Într-un interviu acordat revistei Matricea Românească, teologul Vasile Bârzu vorbește pe îndelete despre specificitatea românească în contextul actual, dar și în veșnicie.

Acesta afirmă că românii au trei mituri fondatoare: Miorița, Meșterul Manole și Harap-Alb. Spre comparație, Occidentul e marcat de mitul lui Faust.

„Fiecare popor are un șablon spiritual în care s-a născut înainte de a deveni creștin, și creștinismul a reușit, printr-un fenomen de inculturație, de transculturație, să transfigureze elementele din acel șablon pre-creștin.

A reușit unde a reușit, dar sunt locuri unde nu a reușit – și creștinismul a trebuit să se retragă, sau a dispărut. Dar, oricum, în etos-ul nostru creștin general, ca civilizație creștină, persistă aceste elemente de matrice spirituală care definesc într-un mod inefabil, de neoprit această formare a poporului. Vedeți, de exemplu, că dimensiunile spirituale ale rușilor sunt date de întindere, de friguri, de o geografie a spațiului pe care îl locuiesc. Și aici, la fel, este o altă geografie, care a impus anumite șabloane, obiceiuri, tendințe. La fel, Occidentul e marcat de mitul lui Faust – ducem discuția și înspre acest domeniu, fiindcă asta definește matricea românească.

[…] Și popoarele din Occident au, fiecare, șabloanele lor – cum spuneam, că Vestul e marcat de mitul lui Faust. Păziți de vicisitudinile istoriei – și grație nouă – occidentalii s-au legat de materie, de bani, de avuție, și au început să viseze bani, să dorească bani, să își vândă sufletul. […]. Noi, ca popor român, le avem pe cele trei mari opere despre care v-am vorbit, pe care omul modern nu le înțelege, și care definesc etos-ul nostru. Cine intră în matricea noastră, trebuie să le înțeleagă pe acestea trei. Dacă alții se gândesc și le-au studiat în think tank-uri și s-au instaurat aici, au cumpărat pământ și au cumpărat țara, să stea liniștiți, că nu vor stăpâni mult!”, a spus părintele Bârzu.

Profesorul universitar afirmă că românii sunt un popor care depinde de conducători și de-aceea se fac eforturi pentru a fi deconectat de la valorile sale, inclusiv prin școală. Biserica este matricea spirituală a societății românești, dar este atacată de „postmoderni europeni care vor să facă proiecte precum experiența cu Rusia Sovietică, iar acum vor să facă la fel cu Europa”.

„Biserica, e la modul propriu, o matrice spirituală. Chestiunea aceasta este greu de înțeles pentru omul modern, dezrădăcinat, care nu are cultură. Ce se urmărește? Am auzit că s-a scos Istoria din școală, nici nu se mai cheamă așa, s-au scos și multe alte obiecte. De ce? Din cauza postmodernilor europeni, care vor să facă proiecte precum experiența cu Rusia Sovietică, iar acum vor să facă la fel cu Europa. Sunt o mână de șmecheri cu bani, care hotărăsc ce vor, și impun cu mână de fier, asupra popoarelor.

Produc dezrădăcinări forțate și deformări forțate ale omului, pentru a-l transforma pe om într-un individ, cetățean al Spartei total dedicat Statului, lipsit de orice legi, soldatul perfect, dedicat tot timpul unui grup de potentați, sluga perfectă, exact ca în statul Spartei. Un stat autocratic și tiranic. Trebuia să se impună și această matrice.

Toată mitologia veche și zeii vorbesc și înfăptuiesc într-un limbaj multiplu, iar muritorul de rând înțelege ce îl duce capul. Zeul, de multe ori, zice și zice bine, dar muritorul nu înțelege. Matricele acestea spirituale sunt făcute mult mai bine decât credem noi – și decât vrea omul modern și postmodern să le modifice după al lui interes! Fiindcă aici sunt interese. Turcii, când l-au omorât pe Brâncoveanu, s-au exprimat despre noi: „Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!”. Și asta s-a întâmplat. Atuncea ne-au decapitat, și după aia ne-au stăpânit. Iar chestiile astea, unii le știu foarte bine. Vedeți, ni s-a scos și Istoria din școală. Nu avem voie să le spunem”, a declarat părintele.