La ce mai e bună inteligența?

If You’re So Damn Smart Why Ain’t You Rich

Asistând la o discuţie, la care luam şi eu parte, un cetăţean american îl întreabă pe un cetăţean român, doctor în ştiinţe şi conferenţiar universitar la una dintre cele mai mari universităţi din România:

„If you are so damn smart, why ain’t you rich?”. (daca esti atat de destept, de ce nu esti bogat ?)

Recunosc, întrebarea m-a luat prin surprindere şi pe mine, simplu observator, iar profesorul – vizibil uimit – s-a fâstâcit câteva zeci de secunde şi a replicat:

„Nu sunt inteligent deloc. Ci doar cult. Inteligenţa este doar capacitatea unui individ de a se adapta rapid şi eficient la orice context – favorabil sau nefavorabil. Eu mă bâlbâi când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, mă poticnesc, doar aţi observat cu toţii cât de mult mi-a trebuit să interiorizez această întrebare.

Mult mai inteligenţi ca mine sunt copiii din ziua de azi. Nu deştepţi, ci inteligenţi.

Ei se adaptează la schimbări mult mai repede, eu nu mă pot obişnui după un an de zile cu smartphone-ul meu.

Ei îl învaţă în două secunde după achiziţie.

De ce nu sunt şi bogat? Pentru că în România nu ţi se dă voie să fii bogat dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang.”

Admit că m-am simţit prost. Foarte prost pentru american.

Se uita la el şi nu înţelegea nimic.

Nu din cauza englezei vorbite de profesor. O vorbea perfect.

Din cauză că nu înţelegea sistemul de valori pe care noi, românii, l-am adoptat din 1990 încoace, dar pe care îl considerăm, halucinând (desigur), asemănător cu sistemul de valori american.

Desigur că noi am încercat să-l copiem, însă ne-a ieşit o replică atât de proastă şi superficială, încât acest sistem românesc pseudo-american intră în contradicţii crâncene cu cel original (vezi McDonald’s – la americani a fost creat pentru a hrăni oamenii săraci, în România a fost creat ca un restaurant de lux, unde mănânci doar dacă ai bani).
Mi-a rămas în minte ultima propoziţie rostită de profesor:

„În România nu ţi se dă voie să fii bogat, dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang”.

Atunci mi-am adus aminte de un minunat volum pe care l-am citit în adolescenţa mea, intitulat „Conversaţii cu Dumnezeu”.

Cartea este scrisă de un american, Neale Donald Walsch.

La un seminar pe care îl ţinea în faţa unei numeroase audienţe (puteţi vedea secvenţa în filmul Conversations with God), domnul Walsch îşi punea – chiar dacă nu a rostit-o – aceeaşi întrebare „If you are so smart, why ain’t you rich?”.

A închis ochii, i-a deschis şi a început să întrebe cu voce tare:

„Nu vi se pare ciudat că trăim într-o societate care devalorizează cele mai importante slujbe?”.

„Ce vreţi să spuneţi prin asta?”, se aude o voce din sală.

El a continuat:

„Adică nu avem nicio problemă să-i dăm unui antrenor de fotbal cinci milioane de dolari pe sezon sau să-i dăm unui actor zece milioane pentru un film, dar ni se pare oarecum normal ca acele persoane care au de-a face cu spiritualitatea (n. red – sau cultura) trebuie să fie lefteri, celibatari şi abstinenți.

Şi, de preferat, toate trei odată.

Nu ştiu de voi, dar eu nu îmi amintesc să fi votat aşa ceva.

Deci, imaginaţi-vă o lume în care banii ajung la cei care ne oferă cele mai importante daruri. Profesorii. Artiştii. Infirmierele. Pompierii şi poliţiştii. Scriitorii” şi din sală se aude tare şi hotărât „Şi mamele”.

A continuat: „Oameni care ne conectează, nu ne despart şi nu ne distrag atenţia. Imaginaţi-vă acea lume şi o putem avea, pentru că, oameni buni, noi suntem aceia. Întotdeauna noi am fost aceia pe care-i aşteptăm”.

Da, ne-a prezentat un fapt. Revoltător şi frustrant. Îl regăsim şi în România. Poate nu antrenori de fotbal, dar cu siguranţă antrenori de infractori.

Poate nu actori de filme, dar cu siguranţă actori ai sfidărilor.

La noi, la români, exemplele sunt mult mai bogate – şi, de ce nu ar fi? – mult mai revoltătoare pentru omul deştept.
În România, bogaţii nici măcar nu sunt inteligenţi.

Şi când spun asta, mă refer la faptul că aceştia nu au identificat oportunităţi de afaceri, adaptându-se la cerinţele pieţei. Au fost doar şmecheri – un cu totul alt concept. Au fost doar mai puţini ocupaţi cu învăţatul şi mai mult ocupaţi cu trişatul.

Au fost doar mai tupeişti şi îţi puneau pumnul în gură, când le deconspirai intenţiile. Inteligent eşti atunci când te adaptezi unei situaţii noi, fără să atragi atenţia.

La noi, bogaţii – parveniţii şi oportuniştii – nu numai că sunt proşti făcuţi grămadă, dar sunt şi extrem de vizibili, extrem de voluminoşi.

Merg pe frunte cu certificatul de infractor şi nimeni nu se atinge de ei.

Procurorii sunt mult prea ocupaţi să vâneze elevi, profesori, mici comercianţi şi vedete, decât să se ocupe de infractori care au avut contracte imense cu statul, pe care nu şi le-au onorat, ci doar au încasat bani.

Citind toate astea, îţi mai vine să te întrebi: „Dacă tot eşti aşa deştept, de ce nu eşti şi bogat?”

Pentru ca în România nu asta e cheia succesului. Nu deşteptăciunea, nici măcar inteligenţa, ci doar apartenenţa la un grup de infractori, care să-ţi faciliteze succesul financiar.

Şi, până la urmă, de ce să mai fii bogat în România?

Vorba lui Tudor Chirilă: „Ce-o să faceţi cu milioanele, într-un oraş mort?

Ce-o să cumpărați, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini, când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă, într-un cartier sufocat de inundaţii?”

Stau şi mă întreb, bogaţii României ar mai fi fost bogaţi în Franţa? Dar în Marea Britanie? Dar în Germania? Dar în Olanda? Dar în Statele Unite?

Bogaţii în România se diferenţiază de bogaţii din lumea civilizată.

Bogaţii occidentului, marea majoritate, au averi, dar şi respectul oamenilor.

Dar şi clasă. Dar şi stil. Dar şi cultură. Dar şi rafinament.

Bogaţii români au bani şi cam atât.

Rodica Popescu Bitănescu: «Soțul meu vine la teatru chiar și la repetiții»

Mircea si Rodica Popescu-Bitanescu
Mircea si Rodica Popescu-Bitanescu sunt împreună de 42 de ani

Stiati ca simpatica actrita Rodica Popescu-Bitanescu este din Rasuceni? Ea a muncit toată vara ca o furnicuţă, iar roadele se văd din toamna anului 2016.

Rodica Popescu Bitănescu (78 de ani) a scris o nouă piesă, „Interesul poartă fesul”, o comedie spumoasă care a avut premiera pe 1 octombrie 2016, și pentru care partenerul de viață i-a fost muză: „Soţul meu mi-a fost alături de fiecare dată şi acesta este secretul căsniciei noastre. Mircea cu mine la toate repetiţiile şi mă însoţeşte peste tot. O sa vedeţi spectacolul pe 1 octombrie la Creart Teatrelli şi veţi vedea în distribuţie, alături de mine, și nişte tineri foarte talentaţi. Soţul meu va veni şi el la premieră, deşi ştie piesa de la repetiţii, însă îmi va fi mie aproape. Veţi vedea un spectacol plin de viaţă, dinamic, sensibil, o comedie care stârneşte hohote de râs”, ne-a povestit actriţa.

Acad. Ioan -Aurel Pop: În loc să facem binele aici, la noi, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”

Despre identitate și credință, despre România de azi și România înaintașilor noștri, despre intelectualii care consideră că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste, dar și despre cum românii preferă să se pună în valoare pe meleaguri străine, în „slujba altor uniri”, a vorbit președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, într-un interviu pentru revista „Familia Ortodoxă”.

Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”. În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…”, a spus Președintele Academiei Române. Care, de asemenea, nu poate să nu constate, cu amărăciune, că nivelul educației din România este scăzut, tinerii fiin îndemnați să nu învețe istoria și limba Românilor. „Dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!”, spune președintele Academiei Române.

 

Iată câteva din declarațiile președintelui Academiei Române despre identitatea românească:

„De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit.

De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri.

Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile.

Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei.

Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi.

Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc.

Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui.

La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională”, a continuat el.

 

Președintele Academiei Românie deplânge și faptul că românii se critică pe ei înșiși așa cum nu o face nimeni.

„Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii.

În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față”, a mai declarat el.

Ioan-Aurel Pop consideră că în ziua de astăzi se citește foarte puțin, iar dacă nu se iau măsuri, oamenii vor deveni numai buni de manipulat de către cei care controlează comunicarea.

„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp.

Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe…

Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă.

Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Românii sunt și ei prinși în acest vârtej.

Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur.

Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea.

Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde.

Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii.

Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele”, spune Ioan-Aurel Pop.

Președintele Academiei Române a afirmat că sentimentul apartenenței la familie, la o țară este „primejdios pentru globaliști”. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, mai spune dl academician Pop.

„Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli.

Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc.

Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii.

Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu.

Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine.

A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români?

Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește!

Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe.

Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția”, a continuat Președintele Academiei.

 

Acesta mai adaugă faptul că nivelul educației în România este scăzut, tinerilor spunându-li-se să nu mai acumuleze cunoștințe, să nu învețe istoria și limba Românilor.

În schimb, se introduc materii care îi transformă pe tineri în roboței adaptați.

„Zi de zi se predică tinerilor să-și trăiască clipa, să nu mai memoreze nimic, să nu mai acumuleze cunoștințe, să învețe numai aspectele practice ale vieții, să-i critice pe dascăli, să intervină în planurile de învățământ și în structura materiei, să fie protagoniștii prezentului și nu figuranți pe scena vieții.

Unde să mai aibă loc, în acest vacarm de lozinci ale vremurilor noi, meditația, interesul pentru înaintași, pentru literatură, pentru muzică, pentru artele frumoase?…

Revenind la români: dacă neamul românesc este demn de milă, atunci de ce să ne interesăm de soarta lui istorică? Pe cine să mai intereseze cum s-au format românii ca popor, cum au rezistat ei aici, ce au făcut Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Cuza?

Și apoi, dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!

Românii trebuie să rămână aluat moale, ușor de modelat, mai ales când vecinii lor polonezi, unguri, cehi sau slovaci se dovedesc „nuci tari” pentru conducerea de la Bruxelles și nu cedează nimic din identitatea – altfel spus, suveranitatea lor.

Acolo însă, istoria și limba națională se studiază încă în școli cu mare seriozitate, pe când la noi disciplina „Istoria Românilor” s-a scos aproape cu desăvârșire.

Nu aș vrea să se înțeleagă că totul este un complot universal îndreptat împotriva românilor și al României.

Există și mulți intelectuali români care cred că așa e bine, că nu avem nimic de arătat lumii, că nu am făcut nimic important în istorie, că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste.

Efectele pe termen lung ar putea duce spre anihilarea poporului român – și nu spun vorbe mari.

Sunt exemple de multe popoare care au dispărut așa, topindu-se în masa altor neamuri. Există pericolul să ne pierdem seva și vâna națională și să ne lăsăm complet pe mâna altora, care au alte limbi, alte idealuri, alte obiective.

Natural, acest pericol este ipotetic, virtual și îndepărtat. Dar el există.

Educația se face cu trudă multă, iar educația este acum în declin.

A învăța la școală alfabetul cu chiu cu vai, a putea lucra la computer, a avea telefon inteligent, a ști jocuri electronice și a expedia SMS-uri cu frânturi de cuvinte nu înseamnă educație.

Aud că azi se introduc în școală materii ca Nutriție, Educație Sexuală, Circulație Rutieră, Bussines, etc, dar cu acestea nu se vor crea oameni culți și educați, ci, eventual, oameni adaptați misiunii lor de roboți.

Școala trebuie să insufle idealuri de viață, credințe și convingeri de viață, misiunea de a duce viața familiei tale mai departe, cu demnitate”.

 

 

Profesorul Pop încheie afirmând că românii au nevoie de conducători buni ( De unde???) pentru a-și păstra dăinuirea.

„Oare de ce ne iubim mama? O iubim pentru că ne-a adus, chinuindu-se, pe lume dar și neamul ne-a adus pe lume ca grup, ne-a făcut cunoscuți ca ființă colectivă.

Eminescu, acela care este chintesența sufletului nostru românesc, a scris că „rămâne stânca, deși moare valul”.

„Valul” suntem noi, trecătorii prin viață, iar „stânca” este națiunea aceasta.

Ca să fie „stâncă”, neamul are nevoie de demnitate și de onoare, de adevăr și de dreptate și peste toate, de bunătate și înțelegere.

Nu am griji prea mari pentru poporul român, cu o condiție: să aibă conducători buni!

Dacă liderii vor fi buni, poporul nu se va rătăci!”.

sursa

ZIUA Națională a Portului Tradițional din România

În acest an, in a doua duminică din luna mai adica pe 13 mai 2018, se sărbătorește Ziua Națională a Portului Tradițional din România.

portul popular, port popular

A fost instituită din 2015, iar în această zi sunt organizate evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să „se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”.
Continue reading

Jocul strămoşesc de la Şargu

Tinerii din Cacova (Şcheii Braşovului) împreună cu Uniunea Junilor din Şchei şi Braşovechi organizează duminică, 6 mai 2018, tradiţionalul Joc strămoşesc de la Şargu (str. General Moşoiu 27 – la Crucea de la Şargu). Brașovenii și turiștii sunt invitați la una dintre cele mai vechi sărbători ale comunității din Șchei, atestată încă dinainte de 1830.

În Șcheii Brașovului sunt organizate patru jocuri strămoșești, câte unul pentru tinerii și băiatele din fiecare zonă a cartierului. Spre deosebire de alte zone alte țării unde jocul a dispărut din calendarul activităților tradiționale, în Șchei acesta și-a păstrat însemnătatea, funcțiile și popularitatea fiind organizat de către Juni, Tinerii din Cacova și familiile fetelor care sunt invitate la jocul strămoșesc.

Jocul strămoșesc din Cacova este organizat prin tradiție în fiecare an, în a doua Duminică după Duminica Tomii, fiind unul dintre rarele momente din când brașovenii pot vedea fetele din Șchei în costumul de sărbătoare și vechiul port tradițional al Junilor Rosiori, cu căciula cu țoc și pene de curcan.

juni Hora de la Șargu2Sărbătoarea începe pe la orele nouă, când Tinerii se adună la casa vătafului, unde sosesc şi lăutarii. Acolo se formează o coloană de tineri, îmbrăcați în haine românești de sărbătoare, care coboară în Piața Unirii. Ulițele răsună de muzica lăutarilor, la fel și Piața Prundului unde tinerii joacă hora junilor şi aruncă buzduganul. La orele 10.30 Tinerii părăsesc piața, urcând spre Crucea de la Șargu.

Odată ajunşi pe platoul unde va avea loc jocul, tinerii din Cacova se prind din nou în hora junilor, îndeplinesc ritualul aruncării buzduganului, apoi ies din platoul de la Șargu, în ordinea venirii și în sunetele marşului și se îndreaptă spre casele unde tinerele îi așteaptă înveșmântate în “hainele româneşti”.

Pe la orele 13-13.30 are loc un alt moment însemnat “Aducerea fetelor la joc”; perechile de tineri sosesc la Crucea de la Șargu în acordurile marşului şi în sunete de aplauze. Fiecare pereche înconjoară bradul de trei ori pentru ca fetele să-şi etaleze ţinuta.

După acest moment începe prezentarea jocurilor, întâi străvechea horă a junilor, apoi alte dansuri ca breaza, ardeleana, braşoveanca, sârbe și brâul aşa cum se joacă ele în Şchei. Prezentarea jocurilor continuă până pe la orele 16.00, când tinerii și perechile lor părăsesc platoul de la Șargu.

Perechile se întorc la Șargu pe la orele 17.00 schimbate în haine elegante de banchet sau de bal, Această parte a jocului constituie de fapt balul, la care este invitată toată mulţimea prezentă. Adesea se încinge o petrecere care continuă până la lăsarea întunericului.

Evenimentul cultural traditional este organizat cu sprijinul financiar al Primariei Brasov. Braşovenii sunt aşteptaţi să vină în număr cât mai mare la acest eveniment deosebit şi să petreacă duminica alături de scheieni într-un mod mult mai atractiv decât obişnuitul mers la grătar.

Solutia coreana la problema ungurilor sau un nou capitol din Aventurile fostului magistrat Bozgan in RPD Coreeana

“12 septembrie 2015. Ma aflam in cea de-a 8-a vizita din ultimii 5 ani in Coreea de Nord. Capitala Phenian parea mai frumoasa si mai plina de viata decit niciodata. Chiar in aceasta zi se deschidea in mall-ul “Salamdeul-i hyusig hal geos” (intr-o traducere aproximativa “poporul unit va rupe spinarea dusmanului”) raionul de whisky, primul de acest gen din tara. In Phenian sunt 4 mall-uri functionale iar al 5-lea, cu 60 etaje, facut de singaporezi, este in constructie finala.

Doream sa vad raionul de whisky,pentru ca stiam ca pina atunci in Coreea de Nord tot ce inseamna bautura era numai productie nord-coreeana, in frunte cu celebrul lor vin de sarpe (in sticla de alcool de orez se pune un sarpe de mare, otravitor, sarpele se zbate in draci vreo 2 saptamini dupa care moare).

Merg pe inserate la mall.In timp ce eram pe scara rulanta, plina de bunaciuni venite la cumparaturi, vad o tinerica frumoasa foc, intr-un fel de costum popular (cam cum au maramuresencele noastre) desi, azi moda nord-coreencelor este cat de poate de occidentala.

Zic, opa, e taranca, hai sa ma bag pe ea. Ma ajuta faptul ca engleza – limba inamicului – este obligatorie in Coreea de Nord si cam toti cei sub 40 de ani o cunosc acceptabil. Uzez de textul meu de agatat irezistibil in Phenian “Eu Tarzan, tu Jane?” pentru ca acolo filmul Tarzan ruleaza cam tot timpul. Nord-coreeanca ma priveste si zice “Nem tudom coryo” adica… “Nu vorbesc coreeana”. Raman blocat, ca nu mai intelegeam nimic. Tipa desi cu ochii oblici si galbena ca hepatita (galbenarea) imi raspundea in… ungureste ca nu cunoste… coreeana, desi eu o intrebasem in engleza.

Fiind aradean, cu multi unguri pe metru patrat, mi-a mai ramas in minte, din liceu, vreo 20 de expresii standard, asa ca ii zic una, mai plina de continut “baszogatsz” adica “hai sa ne-o tragem”. La care ea imi raspunde “Anyad”, adica… ”La mama ta”. Cu un tupeu fantastic, tinerica taranca nord-coreeana ma injura efectiv.

Ajungem la etaj, ea isi vede de drumul ei, eu raman pe loc sa imi revin. O femeie care fusese in apropierea noastra pe scare rulanta imi zice in engleza

“Feriti-va de iuguri, sunt rai, refuza sa vorbesca coreeana, spun ca asta-i tara lor si noi trebuie sa invatam limba iuguri. Si sunt doar vreo mie in tara.” Imi intinde apoi mina prezentindu-se Uiano Ke, profesoara de istorie medievala la liceul Haenam, Pehnian…

problema ungurilor, yugurFoarte interesanta istoria nordcoreeana vis a vis de unguri. Iata ce imi spunea profa:

Una din cele mai vechi civilizatii ale lumii este cea coreeana, fiind contemporana cu cea babiloniana, persana, egipteana. Coreenii se unesc intr-un singur stat in 676, mentinindu-si independenta politica si culturala pina in 1910, cind i-a ocupat Japonia. In perioada 676-1910 coreenii au avut si ei multe razboaie, dar au iesit victoriosi de fiecare data, chiar si in fata mongolilor, care dupa ocuparea Beijingului si cucerirea Chinei reusisera perfomanta de a avea cel mai mare imperiu terestru din istoria omenirii.

Ei,bine,in aceasta istorie glorioasa a coreenilor a fost un moment cind ei s-au confruntat cu un inamic cu o tactica de invazie aparte. E vorba de… unguri, a caror origine istoricii occidentali o localizeaza destul de imprecis, adica “in stepa euroasiatica”. Cronicile coreene “Komsanu” extem de riguroase relateaza ca in anul 702, pe teritoriul statului coreean intra o populatie numeroasa, cea a… ungurilor, alungati din fosta locatie de kirkizi. Ungurii trimit prin soli vorba regelui coreean ca au venit acasa si ca ii roaga pe coreeni sa mearga ei ceva mai la stinga, adica in… China, ca sa poata si ei, ungurii, sa-si faca statul lor acolo.

Regele coreean de uimire isi da doi pumni dupa ceafa (nu se stia atunci si mai ales la ei obiceiul facutului crucii) mai pune ceva intrebari solilor si afla ca ungurii sustin ca in urma cu 2500 ani ei ar fi fost primii in peninsula coreeana, dar au plecat doua milenii in interes de afaceri, timp in care au venit acolo coreenii si acum ei, ungurii… s-au intors acasa si au nevoie de teritoriu. Momentul sosirii ungurilor pica cit se poate de rau pentru regele coreean, care tocmai iesise victorios dintr-un razboi cu chinezii dar fara un ochi, o ureche si o mina si se pregatea si de nunta. Isi cheama sfetnicii care ii spun “Luminatia Voastra, ne-au mai ramas din razboiul recent cu chinezii vreo 5000 de soldati, ungurii sunt vreo 50.000 si sunt flaminzi rau de tot. O confruntare e riscanta, hai sa-i pacalim. Le dam mincare de drum si ii conducem acasa, adica… ii pasam in China, da-i dracului ca is prosti si nu se prind si China e mare, au loc” (ma rog, sfetnicul nu folosea chiar cuvintele astea, ideea da).

Regele coreean este de acord, le trimite ungurilor vorba ca stie de la bunelul lui de ungurii care au plecat in vechime, dar ca pamintul lor unguresc e un pic mai departe si este dispus sa le ofere mincare de drum si ghizi ca sa-i conduca acasa. Ungurii accepta si coreenii ii conduc pina in China lasandu-i acolo.

100 de ani se bat chinezii cu ungurii ca sa ii scoata afara si nu reusesc, desi toate bataliile erau castigate de chinezi. Cum ii alungau chinezii, cum se intorceau ungurii dupa doua saptamini, cu motivatia ca ei au fost primii acolo, dar au avut treaba si au plecat 2000 ani, timp in care au venit chinezii si le-au ocupat pamanturile, dar acum sau intors acasa si e normal sa ramana acolo.

Treaba dracului.

Se string invatatii chinezi si isi pun capul la treaba, cum sa scape de unguri. Au o idee. Hotarasc sa aplice tactica coreeana, le spun ungurilor ca au aflat ca intr-adevar bunicii lor au plecat acum 2000 ani, dar nu de acolo, ci de undeva un pic mai la vest, si ca ei, chinezii, ii vor ajuta sa-si gaseasca vechiul teritoriu dându-le și ghizi și mâncare de drum.

Ungurii acceptă.

Chinezii vazind ca ungurii au muscat momeala si-au facut socoteala ca nu ar fi rau daca si-ar recupera si ei pagubele de razboi, din cei 100 de ani de lupta cu ungurii, asa ca au pus ochii pe femeile ungurilor, vestite in tot imperiul chinez pentru apetitul lor sexual si le-au zis conducatorilor unguri: Lasati femeile care au copii mici aici, ca drumul e greu si vi le conducem noi acolo, pe urma, dupa ce va instalati definitiv in teritoriul vostru strabun, ca doar vom fi vecini. Ungurilor li s-a parut inteligenta propunerea, asa ca la plecare nu au luat si femeile cu copii mici. Prin strategema asta chinezii scot din imperiu pe jumatate din unguri si le dau directia Europa, unde stiti ce s-a întâmplat.

Dar chinezii nu au rezolvat decit jumatate de problema, pentru ca au dat de dracu cu cei ramasi. Adica i-au omorit rapid pe aia mici, s-au dat la mamicile lor si au facut altii, dar… ciudati, niste corcituri numite de chinezi “uiguri”, care dupa alti 800 de ani trec la islam si fac azi viata grea autoritatilor comuniste chineze, deoarece vor stat islamic in nord-estul Chinei, pe motiv pe ei au fost primii acolo. Chinezii au pus un pic armata pe ei (a doua interventie in forta, dupa TianAnMen) dar dracii nu se linistesc nici acum, o tin tot cu autonomia teritoriala, cu independenta, pe motiv ca ei… au fost primii acolo.

Dar cum se face ca noi, europenii, nu cunostem chestia asta cu ungurii, o intreb eu curios pe Uiano Ke.

– Esti sigura ca ungurii si uigurii sunt acealasi neam?

– Istoricii unguri de azi – zice ea – nu au interes sa caute mai in profunzime dovezile originii ungurilor, asa cum apar in documentele medievale din Coreea (de Nord in special) pentru ca le strica CV-ul, nu e motiv de lauda niste stramosi care erau niste vagabonzi ai Asiei, iar istoricii straini au cu totul alte prioritati si curiozitati decit a-i cauta pe vechii unguri.

Ramine un adevar de necontestat “intre limba maghiarilor din Ungaria si limba “uigurilor” este o asemanarea de 80% (cam ca intre italiana si romana) dovada unei origini comune, dar dovada suprema ca reprezinta acelasi popor este data de faptul ca si ungurii si uigurii cind se gasesc pe teritoriul altor popoare reactioneaza la fel, adica sufera de mania persecutiei, au obsesia autonomiei teritoriale sau independentei, pe motiv ca “noi am fost primii sositi”, ceea ce demonstreaza ca naravu din fire n-are lecuire.

Intilnirea cu Uiano Ke ma facut sa intrevad solutia pentru minoritatea maghiara din Transilvania – care vrea autonomie teritoriala, pe motiv ca asa ar fi moral, ca doar ei au fost primii aici – adica sa le dam ghizi si mincare de drum si… DIRECTIE.”

sursa: Gh. Bozgan

Niascharian

Regizorul Leonardo Tonitza, cel care va regiza și filmul artistic ZALMOXIS, vă propune, în premieră pentru televiziune, filmul documentar „NIASCHARIAN – TAINA SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI”. Filmul va fi difzuzat în premieră absolută pentru televiziune, pe Nașul Tv, vineri 29 septembrie, de la ora 20:00, în cadrul emisiunii Adevăruri Tulburătoare.

Trailer:

Leonardo Tonitza: „Partea a doua a trilogiei cinematografice “Niascharian” filmul “Niascharian-Taina” este o productie de lung metraj dedicata identificarii si descifrarii simbolurilor si semnelor dintre care unele sacre, dovezi misteriuoase ale existentei multimilenare a civilizatiilor din Balcani, locul celor mai vechi civilizatii europene.

Ascunse uneori in simbolistica gnostica crestina care de multe ori a deturnat sensul real al semnelor antice sacre, decriptarea este realizata de 11 personalitati din domeniul arheologiei, etnografiei si lingvisticii apartinand institutelor de cercetare din 7 state ale lumii. Unicul motiv al acestui demers stiintific si cinematografic este gasirea drumului spre un adevar/sens ce a fost pierdut ori ascuns deliberat.

Templul de la Parta, simbolurile culturii Cucuteni, miturile necropolei getice de la Sborianovo, altarele precrestine din muntii Buzaului, tainele sibilelor, initierile antice sunt cateva din artefactele si traditiile descifrate in premiera cinematografica de filmul Niascharian-Taina”

Scenariul și regia: Leonardo Tonitza

Producător: Paradox Film

Vizionare cu folos!

Tot filmul “Sa Renastem”:

Perfidul Albion iese și din istorie, nu numai din UE?! Ce păcate plătește?!

Marea Britanie a CAPITULAT în fața lui ALLAH?

Islamizarea Marii Britanii continuă în ritm galopant, în ciuda Brexitului. Strategia este simplă: Islamul ocupă mai întâi marile orașe.

Marea Britanie

„Londra este mai islamică decât multe țări musulmane la un loc”, afirmă Maulana Syed Raza Rizzvi, un proeminent cleric șiit, născut în Pakistan, care a studiat în Iran și care susține că se simte „mai islamic” în Marea Britanie decât în altă țări, datorită libertății de credință și multiculturalismului.

Acum zece ani, ziarista Melanie Philips a iscat un mare scandal cu cartea sa, intitulată Londonistan. A fost acuzată că este nazistă. De atunci, islamizarea Marii Britanii a mers într-un ritm galopant.

Mai reținut, Wole Soyinka, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, numea Marea Britanie o „cloacă pentru islamiști”.

„Teroriștii nu pot suporta multiculturalismul de la Londra”, declara primarul musulman al orașului, Sadiq Khan, după recentul atac terorist de la Westminster.

Adevărul este exact invers, arată o analiză a Gatestone Institute: multiculturaliștii britanici sunt cei care alimentează fundamentalismul islamic.

Londonistan, cu cele 423 de noi moschei ale sale, este construit pe ruinele creștinătății engleze.

Hyatt United Church a fost cumpărată de comunitatea egipteană pentru a fi transformată în moschee. St. Peter’s Church a fost transformată în moscheea Medina. Moscheea Brick Lane a fost construită pe locul unei foste biserici metodiste.

Dar nu numai clădirile se convertesc, ci și oamenii. Numărul convertiților la Islam s-a dublat, adesea ei aderă la Islamul radical, asemenea lui Khalid Masood, teroristul de la Westminster.

Daily Mail a publicat imagini ale unei moschei și ale unei biserici, la câțiva metri una de alta, în inima Londrei. La Biserica San Giorgio, care poate adăposti 1230 de oameni, doar 12 credincioși au participat la Liturghia de duminica aceasta. La Biserica Santa Maria au fost 20.

La moscheea de pe învecinata Brune Street Estate, se înregistra o problemă diametral opusă: aglomerația. Aici nu încap mai mult de o sută de oameni. Vinerea, credinciosul musulman trebuie să se roage în stradă.

În Birmingham, al doilea oraș ca mărime al țării, unde trăiesc și pun la cale atacuri mulți dintre jihadiști, un minaret de moschee domină cerul. Există petiții care solicită ca moscheile britanice să aibă dreptul de a-și chema credincioșii la rugăciune cu megafoanele, de trei ori pe zi.

Potrivit Gatestone Institute, până în 2020 se estimează cănumărul musulmanilor britanici care vor merge regulat la rugăciune va fi de 683.000, în timp ce numărul creștinilor britanici care vor ajunge la liturghia săptămânală va cădea la 679.000.

„Avem de-a face cu un nou peisaj cultural al orașelor engleze; vechiul peisaj omogen, creștin, al religiei de stat, este pe cale de dispariție”, afirmă Ceri Peach de la Oxford University.

În timp ce aproape jumătate dintre musulmanii britanici au vârste sub 25 de ani, un sfert dintre creștini au peste 65 de ani.

Keith Porteous Wood, directorul National Secular Society, afirmă:

„În următorii 20 de ani, vor fi mai mulți musulmani activi decât creștini care merg la biserică.”

Din 2001, 500 de biserici din Londra, aparținând diferitelor denominațiuni, au fost transformate în locuințe private. În aceeași perioadă, moscheile au proliferat. Între 2012 și 2014, proporția britanicilor care se declară Anglicani a căzut de la 21% la 17%, o reducere de 1,7 milioane de oameni, în timp ce, potrivit unei cercetări realizate de NatCen Social Research Institute, numărul musulmanilor a crescut cu aproape un milion.

Numărul celor ce frecventează bisericile scade într-un asemenea ritm, încât, peste o generație, va fi de trei ori mai mic decât cel al musulmanilor care vor merge regulat la moschee.

Din punct de vedere demografic, Marea Britanie dobândește tot mai mult o față islamică, în locuri precum Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, Waltham Forest și Tower Hamlets.

În 2015, cel mai frecvent nume din Marea Britanie era Mohammed, cu variațiile sale, Muhammad sau Mohammad.

Musulmanii reprezintă o parte masivă a populației celor mai importante orașe ale Marii Britanii: Manchester (15,8%), Birmingham (21,8%) sau Bradford (24,7%).

În Birmingham, unde s-a descoperit celula teroristă în care a fost „format” atacatorul Khalid Masood, de la Westminster, șansele ca un copil nou-născut să fie musulman sunt mai mari decât ca el să fie creștin. În Bradford și Leicester, jumătate din copii sunt musulmani.

Musulmanii nu au nevoie să ajungă majoritari în întreaga Marea Britanie, este suficient să islamizeze orașele mari, se arată în analiza Gatestone Institute.

Iar schimbarea aceasta este pe cale să se producă. Londonistan nu este doar un coșmar despre o majoritate musulmană, ci un hibrid cultural, religios și demografic, în care creștinismul decade și islamul avansează.

Potrivit The Spectator, doar două din cele 1700 de moschei din Marea Britanie urmează interpretarea modernă a Islamului, față de 56%, în Statele Unite.

Wahhabiții, adepți ai unui curent radical islamic, controlează 6% dintre moscheile britanice, în timp ce fundamentaliștii Deobandi controlează 45%.

O cercetare realizată de Knowledge Center arată că o treime dintre musulmanii care trăiesc în Marea Britanie nu se simt „parte a culturii britanice”.

Londra este plină de tribunale care funcționează după legea islamică Sharia. Oficial, sunt o sută. Ele resping inviolabilitatea drepturilor omului – valorile libertății și egalității – care stau la baza sistemului legal britanic.

Numeroase personalități britanice sprijină fervent introducerea Sharia. Unul dintre judecătorii proeminenți, Sir James Munby, declara că creștinismul nu mai influențează tribunalele și că acestea trebuie să fie multiculturale – ceea ce înseamnă de fapt mai islamice.

Rowan Williams, fostul Arhiepiscop de Canterbury, și președintele Curții Supreme, Lord Phillips, au sugerat și ei că Marea Britanie ar trebui să „încorporeze” elemente ale legii Sharia.

Sistemul cultural britanic capitulează rapid în fața fundamentalismului islamic, acceptându-i pretențiile.

Și în universitățile britanice islamul devine tot mai puternic. Regulamentul oficial universitar, External speakers în higher educations groups, dat publicității de Universities UK, afirmă că „grupurile religioase ortodoxe” pot separa bărbații de femei în timpul evenimentelor.

La Queen Mary University din Londra, femeile au fost nevoite să folosească o intrare separată și au fost obligate să stea într-o cameră fără să li se permită să pună întrebări sau să ridice mâna, la fel ca la Riad sau Teheran.

„Societatea Islamică” din cadrul London Schools of Economics a organizat o gală la care femeile și bărbații au fost despărțiți de un panou lung de șapte metri.

După atacul terorist de la Charlie Hebdo, șeful serviciului de spionaj britanic, MI6, recomanda autocenzura și „o anumită reținere” în abordarea subiectelor islamice.

Ambasadorul britanic în Arabia Saudită, Simon Collis, s-a convertit la islam și a făcut pelerinajul sfânt la Mecca. Acum își spune Hagi Collis.