Noul tipar al tinerilor parohi: navetist, fara niciun ban, apropiat de enoriasi, dependent de parinti, dar optimist. Trimisi in colțuri uitate de lume, prin tot județul, preotii tineri abia isi duc zilele. Pastorind peste 40-50 de familii, nu apuca sa-si faca un rost, ramanandu-le sa slujeasca din vocatie.

Imaginea preotilor de tara avuti, cu masini scumpe, case cu sase camere si cu sute de animale prin curte, nu mai e de actualitate. A deveni preot nu mai reprezinta un salt brusc pe scara sociala, cum era pana acum 10 ani. Parohiile au devenit tot mai mici, tinerii isi pierd credinta, iar cei in varsta abia isi mai duc zilele. A fi preot acum e fie o datorie sfanta, ce implica mari sacrificii materiale, fie pur si simplu o afacere proasta, pentru cei mai pragmatici ne informează 7est.ro

Cazul tanarului paroh Vasile Miron, din satul Stanca (Victoria), e reprezentativ pentru conditia de preot de tara. Slujeste pentru circa 60 de familii, face naveta, locuieste prin casele enoriasilor si, cu chiu cu vai, a turnat o fundatie la biserica pe care nu se stie daca o va vedea vreodata ridicata. Traieste cu preoteasa din 10 euro pe zi si numai ei stiu cum rezista. Parintele Miron e apreciat totusi de sateni, poate printre cei mai saraci din Romania, pentru actiunile de binefacere pe care le organizeaza periodic, in favoarea copiilor din sat.

„N-avem mari pretentii”

Acum doi ani si jumatate, cand a fost hirotonit, Vasile Miron, un tanar de mai putin de 30 de ani, din Targu Frumos, a venit in satul in care a fost trimis cu ganduri mari: sa cladeasca o biserica si o casa parohiala intr-o comunitate mica de crestin ortodocsi. Intre timp, intentiile i s-au mai domolit: acum vrea sa vada gata macar biserica. A inteles foarte bine ca va face in continuare preotia din placerea de a aduce oamenii la slujba.

„Veniturile sunt mici la debutanti. Eu am un salariu de 800 de lei, din care raman, lunar, cu putin mai mult de 500 de lei. Din putinii bani pe care-i iau mai cumpar cele de trebuinta pentru slujbe sau dulciuri pentru copiii din sat. Am noroc mare de faptul ca sotia m-a inteles si a acceptat situatia. Cum am noroc mare de soacra mea, care ne face mancare sau ne gazduieste atunci cand stam in oras”, spune preotul din Stanca, Vasile Miron.

In familia sa se strang lunar venituri de sub 1.400 de lei, pentru ca sotia este educatoare la o gradinita din Alexandru cel Bun. „Cateodata si eu ma intreb cu ce traim. Ne-am obisnuit cu putin, nu avem necesitati mari”, mai spune Vasile Miron.

Masina luata de parinti

La locul in care a fost turnata fundatia viitoarei biserici din Stanca – o cladire deloc impunatoare, cu lungimea unei case de locuit – preotul vine cu o masina Skoda Fabia. „Mi-au cumparat-o parintii, second hand. Este o masina buna care-mi foloseste foarte mult”, spune Vasile Miron.

Despre o casa parohiala nici nu mai poate fi vorba, in conditiile in care, cu chiu, cu vai si doar cu munca voluntara a aparut fundatia bisericii. „Caramida am primit-o din partea Primariei. A fost demolat un spital din Sculeni si ne-au facut-o cadou, cu conditia s-o luam noi de acolo si s-o curatam. Am carat caramida, impreuna cu oamenii, cu tractorul. Am stat apoi in curte la povesti si am curatat-o”, mai spune preotul.

In oras locuieste la mama sotiei, iar atunci cand vine in sat sta la cate un enorias. „Ma primesc oamenii cu bratele deschise. Cand am venit aici nu mergeau prea multi la biserica, acum vin 40 de adulti, duminica, si vreo 20 de copii”, mai spune preotul Miron.

Pana va fi gata biserica, slujbele le tine ori in praznicarul din lemn ridicat in curtea viitoarei biserici, ori in curte, sub cerul liber, ori in micuta capela din curtea cimitirului. „Este un preot care ne-a adus la biserica si barbatii. A stiut sa vorbeasca frumos cu ei si sa-i atraga. Si pe copii i-a adus, sa vedeti ce frumos canta la slujba. La inceput nu aveau stare, dar acum sunt atenti si cuminti”, spun doua dintre enoriasele din Stanca, stranse la un praznic.

A turnat doar fundaţia, dar biserica nu se ştie dacă va fi gata vreodată

Cinci familii furate

Din puţinii enoriaşi pe care-i are – satul are cu totul 84 de familii – a văzut dispărând cinci. Luaţi de pocăiţi sub aripa lor. „Imediat după 1990 am înţeles că au venit aici misionari şi, încet, au reuşit să atragă cinci familii care au fost creştin ortodocşi înainte”, ne-a spus preotul Vasile Miron.

Venituri din slujbe suplimentare

Pentru a-şi plăti facturile, preotul Vasile Miron este chemat să slujească la o biserică din oraş. „Preotul paroh de la Sfântul Nectarie din Alexandru a avut bunătatea să mă cheme să mai particip la slujbe acolo şi aşa îmi fac bani pentru facturi. Pot sluji oriunde, doar n-o să stau acasă”, ne-a spus parohul din Stânca.

„Parohiile de sub 100 de familii sunt defavorizate”

Protopopul Protopopiatului 1 Iaşi, preotul Toma Gradinaciuc, spune că preoţii din parohiile de sub 100 de familii sunt la limita supravieţuirii. „Sunt parohii foarte mici care abia se întreţin şi sunt sprijinite de Mitropolie. Dacă o parohie nu are enoriaşi nu se poate susţine singură. În această situaţie sunt parohiile la care sunt mai puţin de 100 de familii de enoriaşi. Pentru că s-au împărţit parohii mai mari am ajuns în situaţia de a a avea parohii mici care nu se pot susţine. Un preot primeşte la salariu contribuţia de la stat, dar trebuie să se autofinanţeze cu venituri din parohie”, ne-a spus protopopul Toma Gradinaciuc.