Iarna demografică a României se adâncește: populația țării a scăzut dramatic față de 2017, fenomenul de îmbătrânire se accentuează vizibil

Populația rezidentă a României, la 1 ianuarie 2018, a fost de 19 524 000 de persoane, în scădere cu 120 000, față de aceeași perioadă a anului trecut, informează Institutul Național de Statistică.

Cauza principală a acestei stări de fapt o reprezintă faptul că nu se mai nasc copii, astfel că sporul natural este negativ: numărul persoanelor decedate depășește numărul născuțiilor vii cu 71 125 de persoane.

De asemenea, s-a accentuat și fenomenul de îmbătrânire demografică, ridicându‐se la 116,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani și peste și populația tânără de 0‐14 ani ajungând la 513 mii persoane (3 551 mii față de 3 038 mii persoane), în creștere față de 439 mii persoane la 1 ianuarie 2017, precizează sursa citată.

La 1 ianuarie 2018, populația rezidentă din mediul urban a fost de 10 498 mii persoane, în scădere cu 0,3% față 1 ianuarie 2017. Populația feminină la 1 ianuarie 2018 a fost de 9 980 mii persoane, în scădere cu 0,6% față de aceeași dată a anului precedent.

„Procesul  de  îmbătrânire  demografică  s‐a  adâncit,  comparativ  cu  1  ianuarie  2017  remarcându‐se creșterea  ponderii  populației  vârstnice  (de  65  ani  și  peste).  Indicele  de  îmbătrânire  demografică  a crescut de la 114,4 (la 1 ianuarie 2017) la 116,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2018). 

Ponderea  populației  de  0‐14  ani  în  total  populație  s‐a  menținut  la  valoarea  determinată  pentru  1 ianuarie 2017 (15,6%), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere de 0,4 puncte procentuale (de la 17,8% în 2017 la 18,2% la 1 ianuarie 2018). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut de la 50,1 (la 1 ianuarie 2017) la 50,9 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2018). 

România  continuă  să  fie  o  țară  de emigrare,  fenomenul  de emigrare  constituind  cea  de a  doua  cauză principală  a  reducerii  populației  țării.  Soldul  migrației  internaționale  în  anul  2017p a  fost  negativ, numărul emigranților depășind numărul imigranților cu  peste 53 mii persoane. 
În cursul anului 2017,  bărbații au emigrat într‐o proporție mai mare decât femeile (50,9%). Și în rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (53,5%)”, se arată în comunicatul INS.

sursa

Meşterul acoperişurilor din paie. Nea Vasile, la 82 de ani, a rămas singurul care ştie rostul paielor puse pe casă

Într-o Românie în care tinerii nu mai pun preţ pe tradiţii şi meşteşuguri de mult uitate, unii oameni vor să facă o schimbare.

Un exemplu este Nea Vasile, ultimul meşter popular al ţării, care stăpâneşte perfect tehnica acoperişurilor de paie. Este acelaşi om care acum peste 30 de ani a făcut o parte dintre acoperişurile de paie la casele din Muzeul Satului. Acum, el s-a întors în Capitală să-i înveţe şi pe alţii tainele meşteşugului şi să-şi consolideze propria muncă.

Nea Vasile are o meserie inedită şi pe care le dispariţie. Are 82 de ani şi caută tineri cărora să le arate meşteşugul mai ales că a rămas singurul din ţară care mai ştie să aşeze paiele peste casă astfel încât să o ferească de toate răutăţile cerului. Nea Vasile este supărat că niciunul dintre cei cinci fii ai lui nu l-au urmat, dar acum, chemat să îşi restaureze propriile acoperişuri făcute acum 30 de ani la Muzeul Satului, are doi ucenici dornici să înveţe.

Nea Vasile are doar patru clase şi a muncit toată viaţa. Meseria a furat-o de la bunicul lui şi nu s-a dat înapoi de la nimic.

A rămas unic în meseria lui iar cei de la Muzeul Satului l-au chemat din nou să repare acoperişurile istorice pe care tot el le-a făcut în tinereţe.

Paiele au fost aduse la muzeul Satului din Capitală direct din munţii Apuseni, odată cu nea Vasile . Vor fi strânse în snopi, mai apoi le vor fi tăiate spicele, vor fi udate şi puse pe acoperiş.

„Tehnica pe care el o foloseşte este o tehnică dispărută deja. Paiele de secară sunt legate snopi şi puse pe acoperiş, nu sunt clădite cu furca”, spune Paula Stanciu Popoiu, directorul Muzeului Satului.

Cei care se ocupă de conservarea patrimoniului ştiu cât de greu este să găsească meşteri cu pricepere care să aducă la viaţă construcţii şi obiecte vechi. De aceea caută mereu tineri pe care să îi convingă că pot avea de câştigat dacă ar prinde meşteşugurile bătrânilor.

Durata de viaţă a unui acoperiş din paie, bine legat, este de peste 40 de ani. Rămâne de văzut dacă peste ani va mai fi un meşter care să înnoiască acoperişurile meşterite acum de nea Vasile.

Pentru ca un acoperiş să reziste intemperiilor, panta lui trebuie să fie mai mare de 60 de grade, astfel încât apa să se scurgă rapid. Paiele, de grâu sau de secară, trebuie tăiate cât mai lungi, de preferat manual, în perioade ale zilei care nu sunt foarte călduroase, dimineaţa sau chiar noaptea, astfel încât ele să nu fie uscate şi să nu se fărâmiţeze la tăiere. Structura de susţinere a acoperişului se face, în zona Maramureşului, din lemn de mesteacăm şi de stejar, folosindu-se cuie de lemn.

O mică fierărie dintr-un sat maramureșean funcționează neîntrerupt din 1919. După trei generații, ultimul fierar nu are cui să-i transmită meșteșugul

Timpul schimbă oamenii și meseriile. Mai există însă locuri unde meșteșugurile vechi s-au păstrat așa cum erau pe vremea străbunilor. În inima Maramureșului, o mică fierărie funcționează neîntrerupt din 1919. Trei generații de fierari din aceeași familie au vegheat ca focul din forjă să nu se stingă vreme de aproape un secol.

O forjă, forță brută și multă ambiție. De asta are nevoie un fierar priceput așa cum este și Ioan Bozântan din satul maramureșean Buşag.

Atelierul familiei se află pe marginea drumului european E58 care leagă Baia Mare de granița de vest. Pe vremuri, aici, lumea stătea la coadă pentru potcovitul cailor. Acum, rar mai trece pragul câte un client.

Atelierul a fost ridicat Gheorghe Bozântan, bunicul fierarului, acum 99 de ani.

Însă vremurile acelea au trecut, acum, sătenii au dat caii de la căruță pe cai putere și puțini mai au nevoie de potcoave făcute de fierar.

100 de lei costă potcovitul unui cal, iar datina cere ca proprietarul să îl cinstească pe potcovar cu un pahar de horincă dacă vrea ca lucrarea să țină.

Ultimul fierar din Bușag nu are cui să lase moștenire meșteșugul. Așa că se gândește să transforme fierăria în muzeu pentru ca și generațiile viitoare să afle secretele îmblânzirii fierului.

Turkmenistan, tara în care nimeni nu plătește apa, gazul și electricitatea. Fiecare om are chiar dreptul la 120 litri de benzină pe lună, plus un apartament gratis

Turkmenistanul ar trebui cunoscut cel puțin pentru anumite legi adoptate de autorități.

Cetățeanul nu plătește pentru consumul de gaz, electricitate, apă, etc. În plus are dreptul la 120 de litri de benzină gratuit în fiecare lună. În condițiile în care litrul de benzină costă 20 de cenți la un salariu mediu lunar de 300 dolari.

Turkmenistanul este a 4-a țară cu cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Este remarcabil că pricipalele ramuri industriale, agricultura, sistemul energetic și infrastructura rutieră aparțin exclusiv statului.

S-a păstrat tradiția de a se oferi apartamente gratuite bugetarilor, iar cei nerăbdători își pot lua casă în credit la o dobândă de doar 1%, pe 30 de ani.

Totuși, meritul unei economii prospere nu le aparține oamenilor, ci naturii. Costurile mici de trai sunt posibile doar datorită resurselor naturale de care dispune țara, și nu datorită unei economii prospere.

Celelalte țări ai fostei URSS îi invidiază pe turkmeni pentru condițiile accesibile de trai, dar să nu ne amăgim. Binele lor are două tăișuri, una e să fii bogat și liber într-o țară dezvoltată și alta e sa fii sub dictatură cu ”bine” nemeritat.

La ce mai e bună inteligența?

If You’re So Damn Smart Why Ain’t You Rich

Asistând la o discuţie, la care luam şi eu parte, un cetăţean american îl întreabă pe un cetăţean român, doctor în ştiinţe şi conferenţiar universitar la una dintre cele mai mari universităţi din România:

„If you are so damn smart, why ain’t you rich?”. (daca esti atat de destept, de ce nu esti bogat ?)

Recunosc, întrebarea m-a luat prin surprindere şi pe mine, simplu observator, iar profesorul – vizibil uimit – s-a fâstâcit câteva zeci de secunde şi a replicat:

„Nu sunt inteligent deloc. Ci doar cult. Inteligenţa este doar capacitatea unui individ de a se adapta rapid şi eficient la orice context – favorabil sau nefavorabil. Eu mă bâlbâi când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, mă poticnesc, doar aţi observat cu toţii cât de mult mi-a trebuit să interiorizez această întrebare.

Mult mai inteligenţi ca mine sunt copiii din ziua de azi. Nu deştepţi, ci inteligenţi.

Ei se adaptează la schimbări mult mai repede, eu nu mă pot obişnui după un an de zile cu smartphone-ul meu.

Ei îl învaţă în două secunde după achiziţie.

De ce nu sunt şi bogat? Pentru că în România nu ţi se dă voie să fii bogat dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang.”

Admit că m-am simţit prost. Foarte prost pentru american.

Se uita la el şi nu înţelegea nimic.

Nu din cauza englezei vorbite de profesor. O vorbea perfect.

Din cauză că nu înţelegea sistemul de valori pe care noi, românii, l-am adoptat din 1990 încoace, dar pe care îl considerăm, halucinând (desigur), asemănător cu sistemul de valori american.

Desigur că noi am încercat să-l copiem, însă ne-a ieşit o replică atât de proastă şi superficială, încât acest sistem românesc pseudo-american intră în contradicţii crâncene cu cel original (vezi McDonald’s – la americani a fost creat pentru a hrăni oamenii săraci, în România a fost creat ca un restaurant de lux, unde mănânci doar dacă ai bani).
Mi-a rămas în minte ultima propoziţie rostită de profesor:

„În România nu ţi se dă voie să fii bogat, dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang”.

Atunci mi-am adus aminte de un minunat volum pe care l-am citit în adolescenţa mea, intitulat „Conversaţii cu Dumnezeu”.

Cartea este scrisă de un american, Neale Donald Walsch.

La un seminar pe care îl ţinea în faţa unei numeroase audienţe (puteţi vedea secvenţa în filmul Conversations with God), domnul Walsch îşi punea – chiar dacă nu a rostit-o – aceeaşi întrebare „If you are so smart, why ain’t you rich?”.

A închis ochii, i-a deschis şi a început să întrebe cu voce tare:

„Nu vi se pare ciudat că trăim într-o societate care devalorizează cele mai importante slujbe?”.

„Ce vreţi să spuneţi prin asta?”, se aude o voce din sală.

El a continuat:

„Adică nu avem nicio problemă să-i dăm unui antrenor de fotbal cinci milioane de dolari pe sezon sau să-i dăm unui actor zece milioane pentru un film, dar ni se pare oarecum normal ca acele persoane care au de-a face cu spiritualitatea (n. red – sau cultura) trebuie să fie lefteri, celibatari şi abstinenți.

Şi, de preferat, toate trei odată.

Nu ştiu de voi, dar eu nu îmi amintesc să fi votat aşa ceva.

Deci, imaginaţi-vă o lume în care banii ajung la cei care ne oferă cele mai importante daruri. Profesorii. Artiştii. Infirmierele. Pompierii şi poliţiştii. Scriitorii” şi din sală se aude tare şi hotărât „Şi mamele”.

A continuat: „Oameni care ne conectează, nu ne despart şi nu ne distrag atenţia. Imaginaţi-vă acea lume şi o putem avea, pentru că, oameni buni, noi suntem aceia. Întotdeauna noi am fost aceia pe care-i aşteptăm”.

Da, ne-a prezentat un fapt. Revoltător şi frustrant. Îl regăsim şi în România. Poate nu antrenori de fotbal, dar cu siguranţă antrenori de infractori.

Poate nu actori de filme, dar cu siguranţă actori ai sfidărilor.

La noi, la români, exemplele sunt mult mai bogate – şi, de ce nu ar fi? – mult mai revoltătoare pentru omul deştept.
În România, bogaţii nici măcar nu sunt inteligenţi.

Şi când spun asta, mă refer la faptul că aceştia nu au identificat oportunităţi de afaceri, adaptându-se la cerinţele pieţei. Au fost doar şmecheri – un cu totul alt concept. Au fost doar mai puţini ocupaţi cu învăţatul şi mai mult ocupaţi cu trişatul.

Au fost doar mai tupeişti şi îţi puneau pumnul în gură, când le deconspirai intenţiile. Inteligent eşti atunci când te adaptezi unei situaţii noi, fără să atragi atenţia.

La noi, bogaţii – parveniţii şi oportuniştii – nu numai că sunt proşti făcuţi grămadă, dar sunt şi extrem de vizibili, extrem de voluminoşi.

Merg pe frunte cu certificatul de infractor şi nimeni nu se atinge de ei.

Procurorii sunt mult prea ocupaţi să vâneze elevi, profesori, mici comercianţi şi vedete, decât să se ocupe de infractori care au avut contracte imense cu statul, pe care nu şi le-au onorat, ci doar au încasat bani.

Citind toate astea, îţi mai vine să te întrebi: „Dacă tot eşti aşa deştept, de ce nu eşti şi bogat?”

Pentru ca în România nu asta e cheia succesului. Nu deşteptăciunea, nici măcar inteligenţa, ci doar apartenenţa la un grup de infractori, care să-ţi faciliteze succesul financiar.

Şi, până la urmă, de ce să mai fii bogat în România?

Vorba lui Tudor Chirilă: „Ce-o să faceţi cu milioanele, într-un oraş mort?

Ce-o să cumpărați, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini, când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă, într-un cartier sufocat de inundaţii?”

Stau şi mă întreb, bogaţii României ar mai fi fost bogaţi în Franţa? Dar în Marea Britanie? Dar în Germania? Dar în Olanda? Dar în Statele Unite?

Bogaţii în România se diferenţiază de bogaţii din lumea civilizată.

Bogaţii occidentului, marea majoritate, au averi, dar şi respectul oamenilor.

Dar şi clasă. Dar şi stil. Dar şi cultură. Dar şi rafinament.

Bogaţii români au bani şi cam atât.

O italiancă a emigrat în București! „Am ales România pentru că îmi plac românii. Și pentru că îmi place țara, o consider splendidă în simplitatea ei”

Daria Barcheri este o italiancă din Padova, care acum 4 ani a venit să locuiască la București. Alungată de recesiunea care a lovit Italia, Daria a găsit în România mai multe oportunități de lucru și un trai mai bun decât în locurile natale, scrie portalul 24life.ro.

Astăzi, Daria vorbește și scrie fluent în românește și e îndrăgostită de România, dar mai ales de Bucovina. „Plecăm acolo unde găsim oportunități”, spune ea, subliniind, ca și alți români plecați în lume, că atunci când emigrezi, „norocul și atitudinea joacă un rol important.”

„Când am văzut Bucureștiul prima dată, mi-a plăcut imediat și am hotărât să mă mut aici. M-a impresionat prin dinamismul său, aici simți că respiri. Aici sunt locuri de muncă, iar economia crește. Când am plecat din Padova, Italia suferea din cauza unei mari crize economice și în ultima vreme respirasem doar aerul de recesiune, cu mare tristețe și dificultăți economice care îmi afectaseră viața. Căutam un oraș mare, o metropolă, și mă gândeam să merg la Londra, dar capitala Marii Britanii este foarte scumpă. Pe de altă parte, cunoșteam deja limba și cultura română, pentru că abia îmi luasem licența în limbi străine la Universitatea din Padova și absolvisem facultatea cu o teză despre poeta româncă Mariana Marin. Am avut de ales între Anglia și România. Mi-am ascultat inima și am ales România, o țară care mă fascina și pe care doream s-o cunosc.”

În primii doi ani, a predat limba română italienilor din București și a făcut un curs pentru a deveni ghid turistic. Spune că a fost ajutată să se acomodeze. „În general, pot să spun că românul te ajută. Dacă își dă seama că ești străin și faci eforturi să te integrezi, românul te ajută și face tot ce este posibil să te acomodezi ușor. Când am locuit în Constanța sau când urmam cursurile școlii de turism, colegii români m-au ajutat foarte mult. Tocmai această reacție a fost determinantă în alegerea mea de a mă muta aici, definitiv. ”

De ce a ales România? Simplu, pentru că îi plac românii. „Am ales România pentru că, în primul rând, îmi plac românii. În al doilea rând pentru că îmi place țara, o consider splendidă în simplitatea ei, locuită de oameni simpli, care iubesc natura și încă știu să trăiască în armonie cu ea. Așa ceva nu găsești în țările mai dezvoltate. De fapt, apreciez foarte mult zonele mai puțin dezvoltate ale României, cum e Bucovina, unde mă duc des vara, când lucrez ca ghid de turism și de fiecare dată am emoții înainte de a merge acolo. Bucovina, Transilvania și Maramureșul sunt și îmi vor rămâne mereu în suflet”,  spune Daria Barcheri.

Spune că românul are de ce să fie mândru de țara lui. „Din când în când, mă întreb de ce se plânge românul. Crede că țara lui este foarte proastă, dar nu este adevărat. Părerea mea este că românul are de ce să fie mândru de țara lui. Bineînțeles că tinerii trebuie să se informeze și să meargă la vot. Doar votând vor schimba situația, nu cu protestele. Când vorbesc cu cursanții mei, le explic mereu că este important să aleagă un partid și să se implice din punct de vedere social și politic, direct sau indirect. Dar apoi vin alegerile și majoritatea dintre ei îmi spun că votul lor nu va schimba nimic și că nu e necesar să voteze. Atunci chiar mă întreb unde am greșit ca profesoară și mi se pare că am pierdut timpul. Asta mă întristează, dar viața merge mai departe și știu bine că, din nefericire, în Italia situația nu este cu mult de diferită. Cred că problema asta afectează toata Europa, iar mass media și oamenii de cultură au o responsabilitate în sensul acesta. Ar trebui să închidem mai des televizorul și telefonul mobil și să deschidem mai multe cărți.”

Citiți întreaga poveste a italiancei care a emigrat în România, aici.

Așa muncesc unii japonezi

Muncitorii japonezi dovedesc prin tradiţie o îndemânare extraordinară în toate activităţile pe care le desfăşoară în aşa fel încât productivitatea muncii să atingă cote maxime. Adeseori nu cu ajutorul tehnologiilor inovatoare sunt executate anumite etape de lucru, ci pur şi simplu printr-o activitate manuală bine organizată.

muncescOrice meserie are farmecul, ei iar dacă rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor acest lucru este cu atât mai remarcabil. Aceste imagini ne înfăţişează câţiva dintre muncitorii japonezi în cazul cărora munca fizică sau abilităţile incredibile sunt definitorii pentru de a duce la bun sfârşit o sarcină de lucru. Adeseori aceştia folosesc unelte ancestrale precum tâmplarii din imagini care reuşesc să taie lemnul cu o precizie milimetrică.

Eficientizarea muncii ţine şi de coordonarea perfectă în ceea ce priveşte transportul unor pachete dintr-un loc în altul sau aranjarea lor în spaţii care nu permit folosirea unor utilaje mecanizate. Nici bascularea unui camion cu lemne nu pare să-i pună probleme acestui conducător auto destul de experimentat. Imaginile vorbesc de la sine!

Chiar şi munca în echipa are adeseori succesul garantat. Să ştergi geamurile ca şi cum fiecare dintre lucrători s-ar privi într-o oglindă, să „pasezi” la punct fix mortarul dintr-o lopată în alta până la un etaj superior, sau să baţi cu ciocanul în tandem cu o precizie uimitoare sunt cu adevărat exemple de măiestrie incredibilă.

China = Fabrica lumii

China este țara ce are aproximativ 1,35 miliarde de oameni, fiind cea mai populată țară din lume. Legea cererii și ofertei ne spune că, din moment ce oferta de lucrători este mai mare decât cererea pentru lucrătorii cu salarii mici, salariile rămân scăzute. Mai mult decât atât, majoritatea chinezilor au fost din mediul rural și din clasa mijlocie și inferioară sau săracă și până în secolul al 20-lea, când migrația internă din țară a întors cu susul în jos distribuția urban-rural. Imigranții în orașe industriale sunt dispuși să lucreze mai multe schimburi pentru salarii mici.

China nu respectă (cel puțin nu cu strictețe), legi legate de munca copiilor sau a salariului minim, care sunt respectate mai pe larg în Occident. Cu toate acestea, această situație se poate schimba. În conformitate cu Buletinul Muncii din China, din 2009 până în 2014 salariile minime aproape s-au dublat în China continentală. Tariful orar minim din Shanghai este acum de până la 17 de yuani (2,78 $ SUA) pe oră, sau 1.820 de yuani (297.15 $ SUA) pe lună. În Shenzhen, rata este 1.808 de yuani pe lună (295,19 $ SUA) și 16.50 yuani (2,69 $ SUA) pe oră, bazat pe un curs de schimb de 1 yuan = 0,16 $ SUA. Uriașa forță de muncă din China ajută la producerea în vrac, permite orice cerință / variație sezonieră a industriei, și chiar răspunde la creșterile bruște ale cererii.

 

 

Bruxelles îi lasă pe românii din UE fără muncă/ Germania e în spatele deciziei

 

Comisia Europeană a ales miercuri 20 iulie 2016 să menṭină revizuirea unei directive veche de 20 de ani privind regimul muncitorilor detaṣaṭi. Aceasta stipulează acum că un muncitor român detaṣat pentru o perioadă limitată de timp în altă ṭară va fi plătit la nivelul de salarizare al ṭării respective. Unsprezece state membre ale UE ceruseră retragerea acestei legislaṭii de teama că esticii nu-ṣi vor mai găsi astfel de lucru, transmite Radio France Internationale.

salarii muncitori romani fără muncă, românii din UE
Muncitorii romani sunt expulzați fin din țările Europei Centrale și de Vest

Problema este într-adevăr că un muncitor român sau un polonez sunt astăzi pe piaṭa vestică mai ieftini decât muncitorii acestor ṭări. A-i obliga pe angajatorii vestici să-i plăteascᾰ la fel pe est europeni înseamnă fie că cei din urmă nu vor mai găsi de lucru, fie că se va încuraja munca la negru. Acesta este deja cazul în Belgia unde la un simplu control pe ṣantierele din Bruxelles săptămâna trecută au fost operate mai multe arestări ale unor români care lucrau fără acte în regulă. State ca Germania, principalul motor din spatele propunerii de la Bruxelles ṣi ca Belgia doresc să scape de muncitorii detaṣaṭi,  pentru a da prioritate propriilor lor muncitori. Italia, Franṭa, Portugalia, Spania ṣi Marea Britanie au scris Comisiei Europene pentru a-i cere să menṭină legislaṭia, comentează RFI.

Concret, asta înseamnă că muncitorii români vor fi deci mai scumpi ṣi mai puṭin atrăgători. Iar pentru ei contractele ar putea să nu mai fie avantajoase întrucât se pătrează principiul subsidiarităṭii. Anume, un stat poate să-ṣi aplice mai departe regulile sociale în vigoare privind alocaṭiile sociale, de exemplu, mai spune secția română a RFI.