Era trădătorilor + despre tradare si tradatori

In anul 1999, printr-o hotarare a Curtii Supreme de Justitie, sentinta de condamnare la moarte pentru crima de inalta tradare a fostului general de securitate Ion Mihai Pacepa a fost casata. “Tradatorul”, cum era stigmatizat Pacepa pana deunazi in documentele Serviciului de Informatii Externe, a fost reabilitat atat juridic, cat si moral, redandu-i-se gradul de general-locotenent, precum si averea confiscata de regimul comunist.

“S-a infaptuit un act de dreptate”, a declarat sententios d-l Valeriu Stoica. O apreciere neimpartasita insa de cei, din pacate putini, care mai pastreaza respectul fata de comandamentele morale si care asista ingrijorati la procesul de degradare progresiva a Justitiei romanesti. Ca urmare a ingerintelor politice, dar si a coruptiei din magistratura, s-a ajuns pana acolo încât institutia care ar trebui sa intruchipeze ideea Justitia Regnorum Fundamentum sa se transforme intr-o taraba, la care aplicarea legilor si administrarea dreptatii se face la tocmeala: “Cine da mai mult, are castig de cauza!”.

Cum insa, in toate timpurile, tradarea a fost considerata ca un act josnic, de o gravitate deosebita, ar fi gresit sa repartizam “cazul Pacepa” la capitolul faptelor diverse. Ne propunem aici sa gasim un sistem de criterii de judecata convingator, in raport de care actele de tradare sa apara in adevarata lor lumina, si mai ales sa stimuleze indignarea si oprobriul public.

adancul_iaduluiUn astfel de sistem de criterii pentru aprecierea gravitatii actelor de tradare ar putea fi Codul Penal. Dar prevederile Codului Penal, chiar si in versiunea recent imbunatatita, au caracter relativ si o aplicabilitate limitata in timp, servituti impuse adeseori de climatul politic. De aceea, am recurs la un sistem de ierarhizare a gravitatii faptelor cu caracter antisocial, precum si a sanctiunilor asociate acestui gen de fapte, mai putin obisnuit, dar care are avantajul de a se inspira din principiile moralei crestine, ceea ce il face imun la relativismul si politizarea care se practica la noi. Este vorba de viziunea lui Dante Alighieri (1265-1321), care, in Infernul, sau realizeaza o astfel de ierarhizare, ce nu numai ca a rezistat timpului, dar se dovedeste a fi mai actuala ca oricand.

“Cum este conceput si oranduit Infernul, ­ scrie Francesco De Sanctis in Istoria literaturii italiene ­ ne-o explica, in Cantul al XI-lea, poetul insusi, arhitect si filozof al constructiilor sale. Imparatia raului este impartita in trei lumi, corespunzatoare celor trei mari categorii ale nelegiuirii: necumpatarea si violenta, siretenia si premeditarea la rece. Fiecare din aceste categorii se imparte in genuri si specii, in cercuri si brauri. Conceptul etic al acestei scari a crimelor consta in convingerea ca acolo unde infamia este mai mare, crima este si ea mai mare, iar infamia nu sta atat in fapta, cat in intentie. De aceea, siretenia si inselaciunea sunt mai vinovate decat necumpatarea si violenta, iar premeditarea la rece a tradatorilor este mai vinovata decat siretenia. De unde evolutia in trepte a Infernului, unde se trece de la cei mai putin vinovati, necumpatatii din cetatea Dite, loc al violentilor, si apoi se coboara in Vaile-Rele, Malebolge, iar de acolo in putul tradatorilor… Apele putrede ale Malebolgelor ingheata sub suflul aripilor enorme ale lui Lucifer, se intaresc, devin o mare de sticla dinauntrul careia transpar, ca niste fire de paie, tradatorii: cei ce si-au tradat rudele se gasesc in Caina, cei ce si-au tradat patria ­ in Antenora, cei ce si-au tradat prietenii ­ in Tolomeea, iar cei ce si-au tradat binefacatorii in Giudecca. Pedeapsa e una singura, dar marita treptat, dupa cum este si crima. Miscarea se stinge incetul cu incetul, viata se pietrifica, pana ce lacrima, cuvantul si miscarea inceteaza cu totul”.

Asadar, in viziunea lui Dante, infernul este un con cu varful in jos, impartit in noua cercuri, care la randul lor sunt compartimentate in brauri. Pe masura ce cobori spre varful conului, cercurile sunt din ce in ce mai mici, iar faptele comise de cei care le populeaza, din ce in ce mai grave. Cercul al noualea este destinat ispasirii celei mai odioase crime pe care o pot savarsi oamenii, tradarea. In ultimul brau al cercului destinat tradatorilor, infipt in mijlocul ghetii eterne, troneaza Lucifer, Satana, care-i mesteca in cele trei guri ale sale pe Iuda, Brutus si Cassius, simbolurile celei mai detestabile forme de tradare, “tradarea binefacatorilor”.

Raportandu-ne la aceasta topografie morala, nu gresim afirmand ca, pentru faptele savarsite de fostul general de Securitate, locul ce i se cuvine nu este coloana adevaratilor luptatori anticomunisti, acolo unde l-a asezat actuala Justitie romaneasca, ci in cercul al noualea al Infernului. Fiecare din cele patru brauri ale cercului destinat tradatorilor sunt indreptatite sa-l reclame ca pe unul de al lor pe tradatorul Pacepa, care a tradat tot ceea ce poate fi tradat pe aceasta lume.

In primul rand, Pacepa nu ar trebui sa lipseasca din Caina, braul unde isi ispasesc osanda “tradatorii rudelor”. Desfigurat de egoism, Pacepa nu a avut nici o retinere in a-si trada familia, respectiv sotia si fiica, lasandu-le zalog autoritatilor comuniste, desi stia mai bine ca oricine cat de dure erau represaliile la care erau supuse familiile transfugilor politici.

In al doilea rand, infierarea lui Pacepa ca “tradator de patrie” este intru totul indreptatita, astfel ca osandirea lui la chinurile vesnice din Antenora ar fi o masura dreapta. Cu urmatoarea precizare, insa. In mod obisnuit, cei care-l acuza pe Pacepa de tradare sunt comunistii. Ei leaga actul tradarii de dezertarea sa in Occident, ceea ce este fundamental gresit. Este adevarat ca Pacepa si-a tradat Patria, dar tradarea sa nu s-a produs in momentul dezertarii in Occident, ci cu mult inainte. Ion Mihai Pacepa si-a tradat Patria cand s-a alaturat regimului comunist, devenind ofiter de Securitate. Sa nu fi stiut oare “venerabilii” magistrati de la Curtea Suprema de Justitie, care l-au reabilitat pe generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa, ca acesta “a intrat in serviciul secret inca din anii 1946 ­ dupa cum relateaza Alexandru Nichita in cartea sa Pacepa contra Pacepa, ­ si ca prima sa misiune a fost sa se infiltreze in munti, unde erau grupuri razlete de legionari si de fosti ofiteri anticomunisti, care trebuiau depistati si localizati pentru a fi prinsi, misiune de care s-a achitat cu succes”?

In al treilea rand, Pacepa se face vinovat de ceea ce Dante numeste “tradarea prietenilor”, fapta care este ispasita in cel de al treilea brau ­ Tolomeea ­ din ultimul cerc al Infernului dantesc. Orice grup uman, constituit ca atare in virtutea unui scop comun, este guvernat de un sistem de norme de conduita a caror respectare este obligatorie o data cu aderarea la grupul respectiv. Medicii au juramantul lui Hippocrate, dar si hotii sau talharii, in pofida activitatii lor reprobabile, au o “etica” specifica in virtutea careia ii infiereaza ca tradatori pe cei care nu o respecta. Or, in momentul in care Pacepa a facut “pactul cu diavolul”, intrand in Securitate, el s-a legat sa respecte “codul etic” al institutiei respective. Un legamant solemn, pe care insa l-a calcat, tradandu-si tovarasii.

Si, in sfarsit, in al patrulea rand, vinovatia care-l recomanda pe Pacepa drept candidat sigur la cel mai jos loc al Infernului, Giudecca, acolo unde sunt azvarliti cei mai odiosi criminali, este “tradarea binefacatorilor”. Pacepa s-a impartasit din plin de bunavointa, increderea si protectia clanului Ceausescu. Intre securistul dornic sa se afirme si familia prezidentiala au existat relatii nemijlocite, adeseori confidentiale. Pentru devotamentul de care a dat dovada, Pacepa a ajuns sa fie considerat ca un adevarat membru al clanului Ceausescu.

Si pentru a intregi portretul moral al acestui odios personaj, sa mai amintim ca, asa cum sustin tovarasii sai din fosta Securitate, Pacepa a facut parte din cea mai detestata categorie de spioni, categoria agentilor dubli. Iar daca este sa ascultam ce spun cei initiati in tainele fostei Securitati, Pacepa ar fi fost de fapt agent triplu, aflandu-se in acelasi timp in slujba Securitatii romane si pe statele de plata ale KGB si CIA!

“Cazul Pacepa” nu reprezinta un interes in sine. Un ofiter de Securitate, asa cum au fost multi in tarile socialiste, care, in momentul cand era pe punctul sa fie “demascat” pentru gainariile la care se preta in paralel cu indeplinirea sarcinilor de serviciu, a ales calea dezertarii la inamic, atat pentru a-si salva viata, cat si pentru a-si incasa argintii cuveniti pentru vinderea de secrete inamicilor Romaniei de la acea data. Pana aici nimic neobisnuit si grav. Lucrurile incep sa ia o turnura ingrijoratoare din clipa in care se contureaza un curent de opinie care tinde sa-l considere pe fostul securist… “erou national”! Or, o astfel de dereglare a dreptei judecati este posibila numai intr-o comunitate in care criteriile autohtone de valorificare morala au fost inlocuite cu criterii imprumutate de aiurea, consecinta fiind pierderea identitatii definitorii pentru comunitatea respectiva.

In anul 1917, pe frontul Moldovei, doi ofiteri din elita ostirii, provenind amandoi din familii ilustre, coloneulul Sturdza, comandantul unei divizii, si locotenent-colonelul Crainiceanu, comandantul unui regiment, s-au pus in serviciul inamicului, tradandu-si tara (ei urmareau sa scoata Romania din alianta cu Antanta si sa o alature Puterilor Centrale). O tentativa esuata lamentabil. Sturdza reuseste sa fuga in liniile inamice, dar complicele sau, Crainiceanu, este arestat. Primul a fost condamnat la moarte in contumacie, pentru inalta tradare si dezertare la inamic in timp de razboi. Cel de al doilea a fost judecat de o Curte Martiala, dar, contrar legilor in vigoare, s-a bucurat de clementa judecatorilor, care l-au condamnat numai la munca silnica pe viata (magistratii militari tinand seama de faptul ca tradatorul era fiul generalului Crainiceanu, fost ministru de Razboi, si nepotul de sora al generalului Prezan, comandantul Armatei a IV-a). Afland de indulgenta judecatorilor, generalul Prezan a avut o atitudine asemanatoare eroilor din tragediile antice. A casat sentinta, a dispus rejudecarea procesului si a semnat personal noua sentinta de condamnare la moarte a tradatorului. Colonelul Crainiceanu a fost executat in Vinerea Mare a anului 1917, sentinta fiind dusa la indeplinire de un pluton de ostasi din propriul sau regiment, care a fost adus de pe front sa asiste la executia tradatorului.

Cazul Sturdza a avut insa si un epilog demn de retinut. In anul 1941, fostul ofiter din Armata Romana, condamnat la moarte pentru tradare si dezertare la inamic, stabilit dupa terminarea razboiului in Elvetia, ii adresa Maresalului Ion Antonescu un memoriu prin care solicita sa fie reabilitat public pe temeiul faptului ca linia politica pentru care a militat in 1917 ­ alianta cu Germania si razboi impotriva Rusiei ­ s-a dovedit a fi fost justa. Raspunsul Maresalului la acel impertinent memoriu, care avea ca substrat dominatia Germaniei in lume la acea data, a fost un refuz categoric, in continutul caruia era exprimata urmatoarea idee: schimbarea orientarii politice a unui stat este apanajul guvernului legitim al statului, nu al indivizilor. Cat priveste incalcarea juramantului ostasesc si dezertarea la inamic, aceste fapte sunt crime imprescriptibile, pe care Guvernul Romaniei le trateaza ca atare.

Astazi locul Germaniei, ca putere dominanta in lume, a fost luat de Statele Unite. Dar in timp ce Germania, la vremea ei, nu a pretins reabilitarea colonelului tradator Sturdza, se pare ca Statele Unite sunt interesate sa-si recompenseze “omul”. Cel putin asa a lasat sa se inteleaga, destul de straveziu, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, intr-o interventie televizata, in care s-a aratat nerabdator sa rezolve “cazul Pacepa”. Acest perfect consens al abjectiei ne poate da o idee despre cum va arata “noua ordine mondiala” ce ni se pregateste…

Gabriel Constantinescu

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>