Tinerii, plătiți pentru a se stabili într-o comună din Alba

Tinerele cupluri care se vor căsători și vor rămâne cel puțin cinci ani pe teritoriul comunei Almașu Mare ar urma să primească o primă de instalare de 1.000 de euro sau echivalentul în lei.

Această inițiativă îi aparține unui consilier local, în contextul în care populația din Almașu Mare a scăzut dramatic în ultimii ani, de la 1.690 locuitori în 2002, la doar 1.289 în 2011.

Mai mult, majoritatea celor care au rămas în zonă sunt oameni în vârstă.

Având în vedere depopularea tot mai accentuată înregistrată la nivelul comunei Almașu Mare, se impunea luarea unor măsuri care să stopeze acest fenomen tragic și dureros, care lasă în urmă case părăsite, bătrâni lăsați fără cel mai mare sprijin. Din cauza sporului natural negativ, situația la nivelul comunei este din ce în ce mai tragică și impune luarea unor măsuri urgente”, a explicat consilierul.

„Se observă, în ultimii ani, un exod masiv al tinerilor din comună către orașele învecinate, iar odată plecați, este puțin probabil că aceștia se vor mai întoarce vreodată înapoi în locurile natale”, a mai spus acesta pentru Ziarul Unirea.

„Eu am mers pe ideea că pot veni oameni și din alte părți, să se instaleze în Almașu Mare, pentru minimum 5 ani, să repopuleze zona”, a continuat el.

De asemenea, consilierul dorește să repornească mineritul în zonă.

„Am făcut un sondaj printre oamenii în putere, mai tineri, dacă sunt de acord ca în zonă să repornească mineritul. Tinerii mi-au spus că pentru un salariu de 1000 de euro pe lună nu ar mai emigra, iar cei plecați pe dincolo s-ar întoarce acasă”, a explicat el.

Comuna este formată din satele Almașu de Mijloc, Almașu Mare (reședința), Brădet, Cheile Cibului, Cib, Glod, Nădăștia și cătunul Șesuri. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1407 – ”Possesia Almas”. Satul este mult mai vechi decât prima sa atestare documentară, în sprijinul acestei afirmații venind uneltele de minerit și materialele de construcție romană (ce au fost găsite pe raza localității și se găsesc în Muzeul ”Achim Emilian”), galeriile cu inscripții romane.

 

Comuna din România unde oamenii nu divorțează

În ultimii ani, numărul divorțurilor a crescut considerabil în România. Totuși, există un loc la noi în țară unde oamenii nu divorțează – comuna Biertan din Sibiu. Află care este explicația din spatele acestui mister!

Comuna în care oamenii nu divorțează

Legenda spune că în Biertan un singur cuplu a divorțat în ultimii 300 de ani. Fascinați de această poveste incredibilă, mulți jurnaliști au venit la Biertan să afle ce se întâmplă în această localitate.

În mijlocul comunei există o biserică fortificată. În această biserică, într-unul dintre cele șapte turnuri ale ei, se găsește o camera micuță, de dimensiunea unei cămări, în care toate cuplurile care aveau probleme în căsnicie veneau să și le rezolve, în trecut. Oamenii erau închiși acolo timp de șase săptămâni, de către preotul localității, și în toată această perioadă trebuiau să găsească o soluție pentru a-și salva căsnicia.

„Dacă doi soți s-au certat și nu s-a putut rezolva problema, ei amândoi au fost închiși aici, împreună, într-un spațiu unde trebuia să-și împartă tot ce există, că toate lucrurile există doar o dată. Și trebuiau să intre în vorbă. Ei aveau un singur pat, o singură masă, un singur scaun, o singură farfurie și o singură lingură și o singură furculiță”, a declarat Ulf Ziegler, preotul actual al comunei Biertan.

“Mulțumită acestei încăperi, în ultimii 300 de ani în Biertan nu a avut loc decât un divorț”, a completat preotul.

Nu știm dacă în prezent oamenii mai apelează la această încăpere cu puteri magice, dar un lucru este cert – în Biertan, oamenii continuă să nu divorțeze.

România moare, la propriu. Sporul negativ al populatiei s-a accentuat: În 2017 numărul deceselor a crescut iar numărul nou-născuților a scăzut

Statistică îngrijorătoare publicată de INS pentru anul 2017. Astfel, datele adunate de Institutul Național de Statistică arată că anul trecut numărul nou-născuților a fost mai mic cu peste 11.000 de persoane față de 2016, în timp ce numărul românilor decedati a urcat la peste 260.000 (față de circa 257.000 în 2016).

sporul negativ al populatiei

Conform INS, la nivel de județe, rata mortalității a fost cea mai ridicată în Teleorman (datele sunt la nivelul lui 2016), cu 17 decese la mia de locuitori, urmat de Giurgiu (15.3 la mie), Buzău (14.1 la mie) și Călărași (13.8 la mie). La polul opus- cele mai mici rate ale mortalității- se află Iași (9.5 la mia de locuitori), Brașov (9.7 la mie), Vâlcea (tot 9.7 la mie) și Ilfov (9.8 la mia de locuitori).

În ceea ce privește numărul căsătoriilor la mia de locuitori, București se află în 2016 în fruntea clasamentului (cu 8.2 căsătorii la 1000 de locuitori într-un an de zile), urmată de Ilfov (7.7 la mie), Timiș (7.4 la mie) și Cluj (7 la mie).

Mai mult, statistica spune că în București sunt cuplurile cu vârsta medie a căsătoriei cea mai înaintată (34.7 ani), în vreme ce în Suceava, vârsta medie a soților este cea mai “mică” și anume 30 de ani.

În privința divorțurilor, în 2016 campioni erau brăilenii (1.9 divorțuri la mia de locuitori), urmați de cei din Ilfov, Caraș Severin și Constanța.

Luna decembrie 2017 față de luna noiembrie 2017

În luna decembrie 2017 s-a înregistrat nașterea a 15.127 copii, cu 192 mai puțini copii decât în luna noiembrie 2017. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2017 a fost 23.146, cu 1.431 mai multe decat în luna noiembrie 2017. Prin urmare, sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2017, decedații având un excedent față de nascuții-vii cu 8.019 persoane.

În luna decembrie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.589 de căsătorii, cu 1.023 mai puține decât în luna noiembrie 2017. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.751, cu 304 mai multe decât în luna noiembrie 2017.

Luna decembrie 2017 față de luna decembrie 2016

Numărul nascuților-vii a fost mai mic cu 839 în luna decembrie 2017 față de aceeași lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.456 mai mic față de luna decembrie 2016.

Sporul natural a fost negativ atât în luna decembrie 2017 (-8019 persoane), cât și în luna decembrie 2016 (-8636 persoane).

Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2017, cu 1.406 mai mare decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 400 divorțuri mai multe în luna decembrie 2017, decât în luna decembrie 2016.

Un factor nemenționat de INS care a contribuit la sporul negativ al populației a fost numărul ridicat de avorturi din ultimii 27 de ani.

Noul program de guvernare al PSD: Familiile vor fi încurajate să aibă mai mulți copii, TVA scade la 18%, salariul minim net crește, statul înființează o bancă de investiții

Viorica Dăncilă a prezentat astăzi lista noilor membri ai Guvernului, iar pe site-ul Camerei Deputaților a fost publicat noul program de guvernare.

Presedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea si premierul desemnat, Viorica Dancila, se indreapta catre camera de sedinte a grupului parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania (UDMR), pentru a discuta formarea celui de-al 3-lea guvern al aliantei PSD_ALDE, marti 23 ianuarie 2018, la Palatul Parlamentului. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Acesta cuprinde o serie de modificări față de precedentele două guverne PSD. Cele mai importante sunt cele referitoare la scăderea TVA de la 19% la 18% începând cu 1 ianuarie 2019, introducerea salariului minim pentru angajații cu studii superioare, creștererea salariului minim la peste 300 de euro până în 2020.

O altă modificare se referă la acordarea a 1.600 – 1.800 lei/an pentru fiecare copil dintr-o familie. Acești bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate, ceea ce se presupune că pentru a primi acești bani copilul trebuie să aibă peste 7 ani.

Principalele prevederi:

-Modificarea cotei TVA de la 19% la 18% începând cu 1 ianuarie 2019

– TVA 5% și pentru vânzarea de locuințe cu o suprafață mai mică de 120 mp

-Creștere economică medie, în următorii trei ani de peste 5,5% pe an

– PIB-ul va ajunge la 1.070 mld. lei în 2020

– Salariul minim net va crește anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro

– Se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare. Acesta se va majora, anual, cu 150 lei, net

– În 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, în 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, în 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.

– Crearea a 640.000 de noi locuri de muncă

– Absorbție de peste 72% din fondurile europene până în 2020

– Salariul mediu brut în România va depăși 1.000 euro în 2020

– Continuarea programului Start-up Nation prin finanțarea nerambursabilă cu 200.000 lei pentru fiecare startup

– Propunere de neimpozitare a venitului pentru medici din 2019

– Acordarea a 1.600 – 1.800 lei/an pentru fiecare copil dintr-o familie. Acesti bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate

– Se va înființa o Bancă de Dezvoltare și Investiții. CEC își va extinde aria de acțiune pentru IMM-uri și în domeniul agriculturii. CEC-ul își va extinde rețeaua, astfel încat la 1 ianuarie 2020 să aibă o rețea reprezentativă de filiale la nivel rural

– Se va analiza oportunitatea reintroducerii impozitului pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice. În cadrul acestui impozit, veniturile mai mici de 2.000 lei/luna vor fi scutite și, totodată, se vor introduce mai multe deduceri

Programul complet poate fi citit aici.

În fiecare an, pe 2 iunie, este marcată Ziua Națională a Adopției

Pe 11 februarie 2014, plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție în data de 2 iunie, cu 292 voturi pentru și 5 abțineri.

Proiectul de lege a fost inițiat în aprilie 2013, de către 12 parlamentari din întreg spectrul politic, având ca scop principal promovarea adopției naționale. La 29 octombrie 2013, propunerea de lege a fost adoptată de plenul Senatului, cu 103 voturi pentru, 4 împotrivă și o abținere. Senatul a fost prima Cameră sesizată în acest caz, iar inițiativa legislativă propune ca autoritățile și instituțiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanțele diplomatice ale României, precum și alte instituții românești din străinătate să organizeze programe și manifestări de promovare a adopției dedicate acestei zile, activitățile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopții.

Ziua Națională a Adopției

Totodată, se acordă posibilitatea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Instituirea unei Zile Naționale pentru Adopției are ca scop promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție. Conform Oficiului Român pentru Adopții, procesul de adopție durează, în medie, în România, între 1,5 și 2 ani. Chiar și după intrarea în vigoare a Legii 233/2012 referitoare la regimul juridic al adopției, procedurile birocratice au rămas la fel de greoaie. În toamna anului 2012, numărul de copii adoptabili a rămas foarte redus, conform statisticilor Oficiului Român pentru Adopții: din peste 29 000 copii, doar 941 (3,22% din total) au fost declarați adoptabili. În anii anteriori, numărul copiilor adoptați a fost mai mare, respectiv 1 736 de copii înfiiați în 2011 și 1 921 în 2010. În 10 județe, procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%.

Drama tuturor românilor plecați peste hotare: O asistentă româncă rupe tăcerea despre experiența din Germania: „Ca om, ești mort în interior”

Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un viitor și în străinătate, în același domeniu, ca mulți alții, scrie cotidianul online TION. Până la urmă s-a întors, spune că e mai bine aici… printre ai ei, în familie.

români plecați din țară

A plecat în străinătate pentru un salariu mai mare, dar a sfârșit prin a se întoarce. Avea bani, dar nu se putea bucura de ei, nu avea când și cu cine… Daniela a povestit experiența ei din Germania.

„M-am dus și am cerut voie domnului profesor Mihai Ionac (șeful clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean Timișoara) să mă lase să plec, pentru că el mi-a dat un post pe perioadă nedeterminată. Mi-a părut rău să-mi las locul de muncă, să-l pierd, i-am spus ce am de gând. Mi-a zis că se bucură foarte mult. A spus că dacă nu fac față acolo, să vin înapoi. Am mers acolo, e foarte greu să mergi pe cont propriu, fără firme și alte cele. Neștiind limba tu pentru ei ești cotat ca și cu handicap.

M-am dus la Frankfurt, aveam prieteni, au spus: hai să încercăm. A trebuit să învăț limba, să mă înscriu la cursuri de integrare acolo, pe care le-am plătit – 2.000 de euro. Am făcut practică în mai multe clinici, în timp ce mergeam și la curs, după care a trebuit să cer un drept de muncă. Asta după doi ani de chirurgie vasculară aici, experiență la chirurgie vasculară.

A trebuit să aștept șase luni să-mi dea dreptul de muncă. Am făcut practică la Crucea Roșie, în Germania, și acolo le-a plăcut de mine, am făcut 2-3 luni. Cu o adeverință de la ei m-am dus să-mi cer dreptul de muncă. Prima dată nu am fost recunoscută ca asistentă, ci ca infirmieră, deși lucram pe post de asistentă. Lucram ca asistentă, dar pe bani de infirmieră, a trebuit să merg să-mi echivalez cursurile de aici”, spune Daniela.

„Prin ce am trecut acolo nu a fost ușor…”

A încercat să-și facă un rost, chiar dacă, cel puțin la început a fost greu.

„Prin ce am trecut acolo nu a fost ușor, bani cheltuiți, mult de muncă, să întreb în fiecare zi dacă mi-a venit dreptul de muncă. Am fost refuzată de vreo trei ori, fără motiv, după șase luni, drept de muncă – ca să fiu recunoscută ca și un cetățean german acolo, să am toate actele în regulă, toate asigurările.

Am început serviciul, apoi școala pentru echivalare, în Germania. Totul mi se părea atât de ușor acolo, eu știam tot, în chirurgie vasculară lucrând, cu ce am învățat aici nu întâmpinam acolo greutăți. Nemților nu le venea să creadă că eu pot așa de repede să mă descurc. Îmi spuneau că nu trebuie să fac lucrurile atât de repede, mă controlau. De la 7.30 până la ora 13.30 trebuia să mă încadrez să-mi fac toată treaba.

Mi se spunea dimineața ce am de făcut la fiecare pacient. Sarcinile din ziua respectivă trebuiau să se termine la 13.30, atunci trebuia să-mi predau tura. Eu la ora 11 eram gata cu tot și nu era OK ca de la ora 11 să stau și îmi ajutam celelalte colege. Au spus că nu e OK, că toată treaba trebuie să o facem încet și cu calm”, spune Daniela.

„Acolo predomină puterea pacientului”

În Germania, Daniela rămânea în mână cam cu 1.900 de euro, în fiecare lună, în funcție de ture, de gărzi, iar la Timișoara câștigă în jur de 2.000 de lei în mână, pe lună.

„La un moment-dat ajungi la concluzia că banii nu sunt suficienți pentru a fi fericit și împlinit în viață. Îmi lipsea ceva, colectivul meu, familia. Nu mă mai bucuram de viață. Acolo, în Germania, trebuie să ai răbdare, să știi să pui capul jos, când ți se spune ceva atunci să execuți, dacă ai greșit să fii răspunzător pentru asta și să lași foarte multe de la tine. Mai ales că nu vorbești aceeași limbă și nu comunici la fel.

Acolo predomină puterea pacientului, pacientul are putere, nu cadrul medical, trebuie să pui foarte mult preț pe pacient. Dacă dorește să-i deschizi geamul, îl deschizi, dacă nu, atunci îl lași închis. Trebuie să îl consiliezi, să empatizezi cu el, să-i acorzi foarte multă atenție, să stai să-l asculți chiar dacă tu nu ai starea necesară, trebuie să simulezi că da, ești acolo, cu el. Dacă vrea să-l ții de mână, să-ți spună o durere, ce a visat azi-noapte, trebuie să-l asculți”, spune asistenta din Timișoara.

„Sufeream de singurătate, toată lumea era rece, pe nimeni nu interesa prin ce stări treci tu”

A stat doi ani în Germania și a lucrat. După doi ani, când a plecat de acolo, a trebuit să inventeze un motiv, pentru a fi lăsată să plece…

„Au spus că pentru ei a fost o pierdere că eu am plecat. La un moment-dat eram controlată de șefa mea să vadă dacă fac lucrurile cum trebuie. Nu am fost atât de bună la limba germană, înțelegeam, dar aveam impresia că nu mă exprim corect gramatical și mă inhibam și nu puteam să vorbesc. Am lucrat cu atâta încredere și fără nicio frică pentru că știam că o iau ca o experiență.

Cât trăiam în Germania, sufletește trăiam în România, tot timpul spuneam – vreau viața mea înapoi. Sufeream de singurătate, toată lumea era rece, pe nimeni nu interesa prin ce stări treci tu, plus vremea, frigul de acolo, dacă nu ai pe nimeni… Aici am prieteni, familia mea, pentru ce să suport eu acolo, de dragul unor bani? Tot timpul profesorul Ionac mă încuraja și îmi spunea că dacă nu îmi este bine să mă întorc acasă”, spune Daniela.

„La un moment-dat îmi era rușine să spun că vin din România, că știam cum se uită”

Daniela a stat doi ani în Germania, după care a considerat că nu mai rezistă, că nu mai are viață.

„Ajunsesem să mă uit la bani, la lucruri și să nu mă folosesc de ele. Dacă nu ești în țara ta, cu oamenii tăi dragi, nu știi că trăiești. Toți colegii îmi scriau:. Știam că undeva sunt primită cu brațele deschise și acolo sunt oamenii care pe mine mă iubesc cu adevărat.

Chiar te simți ca o slugă acolo, în străinătate, să nu ai un punct de vedere, ei aveau aerul ăla de… eu mă mai, cu nemțoaicele. Când auzeau că vin din România… (țigani din România), la un moment-dat îmi era rușine să spun că vin din România, că știam cum se uită.

Dar pe partea profesională nu aveau ce să-mi reproșeze. Eu săream să le explic și să le spun tot ce știam eu. Acolo, din țânțar făceau armăsar, dacă scădea glicemia la un pacient era haos – ce-ai făcut? Era tragic, era cu frică, să nu reclame cineva, să fii tot timpul perfect. În Germania mergeai la lucru, dar cu stres, să nu te interpreteze greșit. Poate doreai să faci ceva, să spui ceva…”, spune Daniela.

Daniela a lucrat la o clinică de cardiologie, în Offenbach am Main, ca practicantă, șase luni, și într-un spital de chirurgie generală, și pe îngrijiri paleative, în aceeași localitate, dar și la Crucea Roșie, care aparține de Frankfurt.

„E plin de români care lucrează acolo, în sistemul de sănătate. Acum foarte ușor se pleacă în străinătate, dar prin firmă. Serviciul în Germania te face să nu duci grija zilei de mâine, dacă îți dorești ceva poți să-ți cumperi că ai cu ce, îți permiți aproape orice, ești fără griji, dar tu, ca om, ești mort în interior.

Am ajuns la concluzia că mai bine mai puțin și bun decât mult și prost. O asistentă în România înseamnă mult, ai alt statut, ești altfel văzută, în schimb în Germania nu înseamnă nimic o asistentă, ești îngrijitoare. Acolo îți spune: fă tu asta, aici – vă rog frumos. Depinde de fiecare ce-și dorește de la viață, cum vrea să-și trăiască viața, poți trăi frumos și în România, dacă știi să trăiești frumos, să trăiești tu cu tine bine.

Îti trebuie atât de puțin să trăiești liniștit… Eu consider că oamenii nu ar mai pleca din România dacă ar avea un salariu cât de cât să poată trăi, să poată să-și permită să trăiască normal și dacă sistemul de sănătate ar putea fi îmbunătățit. Eu merg cu drag la lucru când văd cât s-a luptat profesorul Mihai Ionac să putem avea condiții, contează foarte mult ca șeful să țină oamenii să fie o echipă, să se înțeleagă între ei, să fie liberi, nu stres, să nu existe frica de șef, să ai curaj să spui ce ai greșit, să spui ce te doare. Eu consider că aici este familia mea”, spune Daniela. (sursa)

STUDIU. Știi ce pierzi când ești online pe Facebook? Doar 2 ore petrecute zilnic pe rețelele de socializare dublează riscul ca tinerii să se simtă izolați social

Tinerii care utilizează social-media mai mult de două ore pe zi își dublează riscul de a se simți izolați social, arată un studiu recent, publicat de Facultatea de Științe Medicale din Universitatea Pittsburgh.

Facebook

Aceste descoperiri l-au determinat pe autorul principal al studiului, prof. dr. Brian A. Primack, director al Centrului Pitt pentru Cercetare în Media, Tehnologie și Sănătate, să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele abuzului de social-media în rândul tinerilor.

„Aceasta este o problemă importantă, care trebuie studiată, pentru că problemele de sănătate mintală și izolarea socială sunt la nivel epidemic în rândul tinerilor”, spune Brian A. Primack, într-un comunicat de presă emis de universitate.

Rezultatele studiului sugerează că utilizarea de social-media nu reprezintă un panaceu ce ajută la reducerea sentimentului de izolare socială, atunci când persoana respectivă nu are un sentiment de apartenență socială, un angajament adevărat cu ceilalți și relații împlinite. Iar, în trecut, izolarea socială a fost independent asociată cu un risc crescut de mortalitate.

Ȋn 2014, Primack și echipa sa au examinat, prin metoda chestionarelor, 1.787 de americani cu vârste cuprinse între 19 și 32 ani. Anchetele au căutat să determine frecvența cu care acești tineri au intrat pe 11 dintre cele mai populare rețelele sociale, dar și cât de mult timp au petrecut ei acolo.

Ȋn topul platformelor social-media de la acel moment erau Facebook, YouTube, Twitter, Google Plus, Instagram, Snapchat, Reddit, Tumblr, Pinterest, Vine și LinkedIn.

Datele au fost apoi conectate într-un sistem special de măsurare a informațiilor (PROMIS), un instrument ce evaluează sănătatea socială și mentală a persoanelor de toate vârstele, măsurând percepția izolării sociale a participanților.

Cei care petrecuseră mai mult de două ore pe zi pe rețelele de social-media erau de două ori mai susceptibili de a prezenta semne de izolare socială decât participanții care nu au stat mai mult de 30 de minute pe site-uri. În mod similar, tinerii care au vizitat site-urile de cel puțin 58 de ori într-o săptămână aveau de trei ori mai mult senzația de izolare socială decât cei care se conectaseră social-media de doar nouă ori într-o săptămână. Acesta este adevărul, chiar dacă studiul a luat în calcul și factorii demografici sau alți factori de control.

„Noi suntem, în mod inerent, creaturi sociale, dar viața modernă tinde să ne compartimenteze, în loc să ne aducă împreună”, spune Primack. „Deși poate părea că social-media oferă o serie de oportunități pentru a umple acel gol social, cred că acest studiu sugerează că ea ar putea să nu fie soluția la care oamenii au sperat.”

Primack și echipa sa consideră că social-media poate consuma o persoană atât de mult, încât ei nu-i mai rămâne timp să se bucure personal de socializarea din lumea reală. Mai mult, cantitatea de timp petrecută pentru a vedea viețile altora ar putea aprinde scânteia unor sentimente de gelozie sau de excludere.

Poate că un utilizator ar putea vedea o petrecere la care el nu a fost invitat; sau pur și simplu vizualizarea fotografiilor unei persoane dintr-o vacanță cu familia sau de alte evenimente personale l-ar putea face să creadă că prietenul se bucură de o viață mai fericită și mai împlinită decât a lui.

„Oamenii interacționează unii cu alții în social-media în multe moduri diferite. Într-un studiu bazat pe o populație mare, precum cel de față, am raportat tendințele generale, ce pot sau nu să fie valabile pentru fiecare individ Nu mă îndoiesc că unii oameni, care folosesc anumite platforme în moduri specifice, pot găsi confort și contacte sociale prin intermediul social-media. Cu toate acestea, rezultatele acestui studiu ne reamintesc, pur și simplu, că, pe ansamblu, utilizarea social-media tinde să fie asociată cu creșterea, și nu cu diminuarea izolării sociale”, spune el.

Dr. Elizabeth Miller, profesor de Pediatrie la Universitatea Pittsburgh și șef al Diviziei de medicină pentru adolescenți și tineri din Spitalul pentru Copii din Pittsburgh, crede că este posibil și ca sentimentul de izolare să preceadă utilizarea rețelelor de social-media și că asta i-ar putea determină pe tineri să se îndrepte spre site-uri, în primul rând.

„Sau ar putea fi faptul că utilizarea crescută de social-media i-a condus, într-un fel, la sentimentul de izolare de lumea reală. De asemenea, ar putea fi o combinație între cele două”, spune ea. „Dar, chiar dacă izolarea socială a existat, ea nu a fost atenuată prin petrecerea timpului online, nici măcar în așa-zisele situații sociale.”

Considerând că sentimentul de izolare socială a atins un nivel epidemic, cei doi profesori de la Universitatea Pittsburgh îi încurajează pe medici să le ceară informații pacienților lor despre timpul petrecut în online și să-i sfătuiască să limiteze acest obicei, dacă observă simptome de izolare socială.

Studiul a fost publicat, la începutul acestei luni, în „American Journal of Preventive Medicine”.

Povestea Dacianei Loi, „mama adoptivă” a 24 de copii mai puțin norocoși: „Nu accept să îmi spună cineva că «nu merită»! Copiii merită totul!”

mama adoptivă

Daciana Loi este o profesoară sufletistă care are grijă lunar de 24 de copii sărmani din județele Cluj și Sălaj. Indiferent de nevoile acestor copii mai puțin norocoși, Daciana le este alături în toate, fiind pentru ei o adevărată mamă adoptivă. Inspirată de Irina Binder și urmărind și cazurile umanitare prezentate de Ziar de Cluj, Daciana a reușit ca, alături de comunitatea de oameni de bine pe care a coagulat-o în sprijinul acțiunilor sale altruiste, să le ofere copiilor săraci sau bolnavi pachete lunare cu alimente, haine, rechizite, lucrurile de strictă necesitate fără de care viața acestora ar fi rămas un calvar.

Continue reading

București, orașul fără copii

Nu ne dăm seama dar pe zi ce trece Bucureștiul devine un oraș fără copii. Budapesta, Varșovia și Viena sunt orașe cu populații apropiate ca număr de capitala noastră, toate depășesc însă Bucureștiul din punct de vedere al ratei natalității. Conform Eurostat, departamentul de statistică al Comisiei Europene, în capitala României avem 84 copii nou-născuți la 10.000 de locuitori. În Bruxelles sau Londra numărul acestora este aproape dublu.

orașul fără copii

Bucureștiul este capitala europeană cu cea mai mică rată a natalității, este un indicator simbol pentru România întreagă. În fiecare zi populația României s-a redus în anul 2016 cu 247 de persoane. Sunt localități întregi care sunt depopulate. Am rămas din 23 de milioane doar 19 iar viitorul nu arată deloc bine. Dezechilibrul major va fi dat de micșorarea populației active ce se va reduce treptat cu 44% în următorii 40 de ani. Una dintre cele mai mari rate de scădere din lume, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Este clar că avem nevoie de un plan coerent de dezvoltare socio-economică. Este clar că avem nevoie de o strategie națională de stopare și redresare a declinului demografic. Cred că este o prioritate de prim ordin.

Hipstereala declarațiilor politice din ultima săptămână mă face însă să mă simt ca pe un vas în derivă, în timp ce secundul și căpitanul se ceartă pe rezerva de whisky. Este stare de urgență în România dar cei care ne conduc nu au timp, nu au viziune, nu au interes, nu au coerență pentru această problemă de fond. Fără a ținti vreo culoare politică, nu văd un semnal de alarmă tras în această privință și nici premisele unui proiect concret. Din punct de vedere demografic România este în extincție.

Ne mai trezim oare?

Mamele eroine vor fi premiate

Mamele eroine vor fi premiate. Senatul a aprobat tacit proiectul privind indemnizațiile pentru femeile care au trei sau mai mulți copii

mame-cutrei-copii, mamele eroine

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege inițiat de deputatul Ninel Peia, care prevede acordarea unei indemnizații viagere pentru femeile care au trei sau mai mulți copii, acestea fiind cuprinse între 30 și 50% din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 630 și 1000 lei.

Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulți copii vor primi o indemnizație viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul și medalia de ”Mamă Eroină”.

Această indemnizația viageră se va actualiza, anual, în funcție de salariul mediu net pe economie și nu va ține cont de alte venituri pe care familia le obține. De asemenea, această indemnizație nu se va impozita. Femeile care vor dori această indemnazație viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.

“Cred că o femeie care naște, crește și se ocupă de educația a trei sau mai mulți copii poate fi numită Mamă Eroină (…) Statalitatea noastră depinde de numărul populației. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetățeni în anul 2050. Să ne gândim la creșterea natalității și cred că este de importanță națională pentru a nu dispărea ca popor”, declara în luna martie deputatul Ninel Peia.

Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-social/