Ghilimelele (sau semnele citării) sunt semne grafice pereche, folosite de regulă pentru a marca un fragment reprodus întocmai după cum a fost spus sau scris de cineva. Ele se plasează la începutul și la sfîrșitul pasajului citat, indiferent de lungimea acestuia, deși unele stiluri de redactare pot prevedea și alte reguli. Ghilimelele se pot folosi și în alte scopuri, de exemplu pentru a marca o denumire, un titlu, o ironie etc.

Forma grafică a semnelor citării și regulile care le stabilesc uzul diferă de la o limbă la alta.

Din 1995 forma standard a ghilimelelor folosite în limba română este „…” (99 jos, 99 sus) despre care Academia Română afirmă că este singura formă admisă

„ ”

Tot pentru citare se folosesc așa-numitele ghilimele franțuzești, «…». Acestea devin necesare atunci cînd un citat, marcat cu ghilimele românești, conține la rîndul lui un alt citat sau un alt fragment care trebuie marcat cu ghilimele:

• Mediafax relatează că „publicul a scandat «bravo» pînă ce soprana a ieșit de pe scenă”.

Nu există forme standardizate pentru un al treilea nivel de citare.

In general, punctuația textului în raport cu ghilimelele urmează regula: dacă textul citat este o frază întreagă sau o secvență de fraze, semnul de punctuație final (punctul, semnul exclamării, al întrebării etc.) se pune în interiorul ghilimelelor. Altfel citatul se consideră a fi un fragment din fraza exterioară, iar semnul de punctuație final se trece în exterior:

• …. a spus: „Iarna nu-i ca vara.”
• ….. a spus că iarna e grea și că „nu-i ca vara”.