Cum afumam carnea? Cea mai buna metoda pentru afumaturi ca sa reziste cat mai mult si sa fie cat mai gustoase

Taierea porcului e un moment aparte in viata gospodariilor romanesti si are loc, de regula, o data pe an in luna decembrie, mai des daca nuntile, botezurile si evenimentele de peste an o cer. Astfel incat, pana la dezvoltarea tehnicilor de refrigerare/congelare, doar in saptamana taierii porcului se consuma carnea proaspata a animalului. In rest, peste an, se consuma carnea de porc sarata si uscata la vant, prajita si conservata in untura, dar cel mai adesea afumatura: carne, slanina/sunca sau carnati.

afumare

Una dintre cel mai iubite tehnici de conservare, afumarea contribuie in plus cu gustul unic dat de fumul folosit. Utilizata cu precadere in zona de nord a Romaniei (Bucovina, Maramures) si in cea de vest (Banat si Ardeal), afumarea este totodata o tehnica si o arta, in urma careia se obtin produse din carne de porc corect conservate si cu un gust superior.

Exista in gospodariile romanilor doua tipuri de afumare:

  • in pod (1 caramida este scoasa din horn si se afuma carnea atarnata de grinzi) si
  • in afumatori (spatii construite din caramida, lemn sau metal, special pentru acest scop).

In ambele cazuri trebuie asigurata ventilarea corecta si corespunzatoare a spatiului de afumat si controlul arderii conmbustibilului (lemn, rumegus).

Exista trei tipuri de afumare:

Rece – carnurile se afuma departe de sursa de caldura (cel mai adesea fumul este transportat din vatra printr-un burlan ingropat in pamant catre afumatoare). Afumarea se face la temperaturi care nu depasesc 20-23 de grade Celsius.
Calda – carnurile sunt afumate deasupra sursei de fum intr-un spatiu bine ventilat la 30-35 de grade Celsius.
Fierbinte – carnurile sunt gatite-afumat lent la 60-95 de grade Celsius.

Ingrediente:

carne, carnati, slanina, toba, caltabos, sangerete, etc.
sare grunjoasa
lemn sau rumengus de lemn de esenta tare (stejar, fag, cires, visin)

Mod de preparare:

Carnea si slanina proaspat taiata si fasonata se pune in butoaie si se acopera din belsug cu sare grunjoasa. Sararea are ca scop conservarea carnii si inlatura riscul dezvoltarii bacteriilor in carne. Exista doua tipuri de sarare a carnii: umeda (in amestec de sare cu apa) sau uscata (doar in sare). Sararea uscata mentine cel mai bine gustul si calitatile carnii.
Se lasa carnea si slanina sa stea la sare pentru 24 de ore, intr-un spatiu racoros. Se scoate carnea din sare si se sterge bine. In unele gospodarii chiar se spala in cateva ape reci.

Va recomandam cea mai folosita metoda din gospodariile romanesti: afumarea la rece, in zilele de iarna, in afumatori speciale (butoaie, afumatori zidite, etc.). Atarnati carnea, slanina si carnatii in afumatoare, pe carlige sau legate cu sfoara.

Faceti in fiecare zi focul in afumatoare, sub carnuri: folositi un lighean sau o galeata metalica umpluta cu rumegus.

Aprindeti focul in mijlocul ligheanului si lasati sa arda mocnit (fara flacara – aceasta fiind o tehnica de afumare la rece, iar temperatura nu trebuie sa depaseasca 23 de grade Celsius). Daca focul arde prea repede, acoperiti partial cu o folie de aluminiu gaurita, o sita veche etc.

Cel mai folosit lemn este cel de fag. Da un gust excelent si o culoare rosiatica frumoasa. Printre esentele de lemn nobil folosite pentru fum se numara cel de cires, visin si mar. Se pot folosi si bucati de lemn taiate cat mai marunt. Pentru a provoca fumul si a evita arderea brusca, amestecati lemnele uscate cu lemne ude sau acoperiti-le pentru a inhiba patrunderea oxigenului.

Afumati slanina si carnea timp de 4-14 zile si carnatii timp de 2-6 zile, timp de 2-3 ore pe zi la fum usor. Pentru semi-afumare (afumare usoara) si bucati subtiri de carne/slanina timpul se reduce la jumatate. Verificati o data la cateva zile taind o bucata. Dupa afumare, carnurile se pastreaza la rece (in camara sau beci).

FANTASTIC: Mămăliga e un remediu neaşteptat! E ca și când ai lua un pumn de pastile

Potrivit cercetătorilor endocrinologi, consumarea unei porţii de mămăligă în fiecare zi scade cu 60% riscul de boli psihice cauzate de tulburări tiroidiene.

Mai mult, mămăliga echilibrează glicemia, scade nivelul colesterolului, reduce riscul de ateroscleroză şi creşte chiar şi fertilitatea la femei.

mamaliga

Un studiu antropologic purtat în regiunea Rucăr-Bran, unde mămăliga este aproape nelipsită de pe masa românilor, arată că 9% dintre femeile de peste 65 de ani din această zonă au demonstrat la teste o activitate ovariană foarte intensă, manifestată inclusiv prin prelungirea vieţii sexuale după această vârstă.

Deşi multă lume crede că mămăliga îngraşă, lucrurile stau cu totul altfel în realitate: mămăliga moale are de patru ori mai puţine calorii decât pâinea, iar mămăliga vârtoasă, de două ori mai puţin.

Mămăliga sprijină secreţia şi eliminarea bilei, având totodată şi acţiune antiinflamatoare asupra colecistului, acţionând chiar ca un remediu în dischinezia biliară, în dispepsie şi în colecistită.

Pentru eliminarea calculilor biliari, se recomandă următorul tratament:

– La ora 8 dimineaţa se mănâncă o felie de pâine prăjită alături de brânză proaspătă de vaci;

– La ora 10, se aplică pe piele în zona fierii şi a ficatului un prosop înmuiat în ceai fierbinte de muşetel. Compresele trebuie schimbate de mai multe ori, la intervale de 15 minute;

– La ora 12 se consumă un castron de griș cu lapte cât mai fierbinte;

– La ora 12 şi 30 de minute se aşază pe piele, în zona ficatului, o bucată de mămăligă fierbinte învelită într-un prosop. Este important ca mămăliga să fie fierbinte pentru a permite dilatarea canalului coledoc şi, astfel, eliminarea calculilor din vezica biliară.

– Peste 15 minute, se înghit 100 ml de ulei de măsline sau de floarea soarelui încălzit la temperatura corpului şi, imediat după, se bea zeama crudă a unei lămâi proaspăt stoarse.

– La ora 17 se bea o ceaşcă de cafea neîndulcită.

În acest mod puteți reuși să eliminați calculii biliari în mod natural.

Bineînțeles, tratamentul se face doar cu acordul medicului!

 

Cum se prepară, de fapt, mămăliga. Multe gospodine fac această greşeală. Iată cât trebuie să fiarbă!

Retetele de mamaliga sunt numeroase si variaza de la o regiune la alta in functie de ingredientele de care dispui si de imaginatie.

Cel mai simplu fel de mancare, cu adevarat traditional, este mamaliga cu branza (branza sarata, branza de oaie). In trecut, mamaliga inlocuia painea, care era considerata un adevarat lux in casele de tarani.

Mamaliga este facuta intotdeauna proaspat pentru fiecare masa si mancata calda.

Astazi, va propunem o reteta de ”mamaliga boiereasca” a profesorului Nicolae Curelea, un maestru al bucatariei moldovenesti,care din pasiune pentru gastronomie, incurajeaya si promoveaza retetele autentice romanesti.

Ce ne trebuie?

– 3 cesti lapte dulce
– 1 lingurita sare
– 1 lingura unt
– 1 ceasca si jumatate de malai
– 200 g branza telemea
– 1 ceasca smantana

Mod de preparare:

Intr-un ceaun sau oala, incalziti laptele, sarea si 1 lingurita de unt pana incepe sa fiarba. Presarati 1 lingura de malai in lapte.

De indata ce laptele incepe sa fiarba din nou, turnati tot restul malaiului dintr-o data si amestecati puternic cu un melesteu sau lingura de lemn aproximativ 1 minut.

Apoi adaugati branza si restul de unt. Dati focul mic si continuati sa amestecati cu temei, mereu in aceeasi directie.

Veti vedea mamaliga ingrosandu-se si desprinzandu-se de pe marginile ceaunului. Mamaliga ar trebui sa fie gata in 10-15 minute.

Scuturati ceaunul si imediat rasturnati pe un platou cald. Taiati in felii si serviti fierbinte. Serviti mamaliga cu un preparat secundar pe baza de carne, peste sau oua, sau cu smantana.


Porumbul este bogat în acizi grași nesaturați (85 — 90%), conține multe hidrocarburi, amidon, albumine, foarte multe vitamine din grupa B, vitamina E, vitamina K, fier, fosfor, magneziu, zinc, potasiu și fibre. Chiar dacă prin fierbere își pierde din substanțele nutritive, peste 60% dintre acestea se păstrează.

Are proprietăți astringente, diuretice, antiinflamatoare, tonice, fiind utilizat în primul rând ca aliment (cereală) și apoi ca plantă medicinală. El a fost îndelung utilizat în bucătăria tradițională românească prin făina de mălai gătită.

Are efect împotriva stresului fiind bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în vitamina B1, care are acționează asupra funcționării sistemului nervos, a mușchilor, a inimii și asupra producției de globule roșii.

Prin conținutul de vitamina E, ne protejează împotriva artritei, scade nivelul colesterolului reducând astfel riscul de ateroscleroză și, implicit, de infarct. Ajută și la procesul de reînnoire al celulelor. Mai mult, porumbul fiert conține și potasiu, necesar pentru buna funcționare a mușchilor și a inimii.

Gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității, și o acțiune ușor calmantă, sedativă.

Carbohidrații cuprinși în porumb dau energie și nu permit depunerea grăsimii. Un consum moderat poate duce chiar la scăderea în greutate pentru că anumite molecule din compoziția porumbului grăbesc degradarea grăsimilor.

Totodată, vitamina A, conținută în porumb, este un antioxidant natural foarte important pentru sănătatea ta și funcționarea corectă a organismului, pentru un metabolism rapid, care te ajută să slăbești ușor.

Datorită bogăției în fibre, porumbul reglează tranzitul intestinal. Este și un bun diuretic și, consumat în mod regulat, poate preveni retenția de apă în organism. Pentru detoxifiere este indicată și mătasea de porumb, consumată sub formă de ceai.

Specialiștii germani în biologie celulară vegetală de la Universitatea din Köln au descoperit recent prezența în boabele de porumb a unor substanțe derivate ale acizilor arahidic și palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului.

Substanțele cu pricina sunt, din punct de vedere chimic, acizi grași, ceto-acizi, rezultați din oxidarea acidului palmitic și arahidic.

Consumul de mămăligă reglează concentrația de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor.

Mămăliga este adjuvant în detoxifierea organismului și curățirea intestinelor. Efectul detoxifiant al substanțelor din porumb ușurează efortul ficatului de neutralizare a substanțelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficiențe și ciroze hepatice.

Porumbul nu conține gluten, deci poate fi consumat și de cei cu intoleranță sau boală celiacă și înlocuiește cu succes orezul, grâul și alte cereale cu gluten. Ajută în prevenirea cancerului la plămâni datorită conținutului mare de beta-cryptoxanthin. Protejează vederea, datorită zeaxantinei pe care o conține.

Ajută la menținerea capacităților cognitive și încetinește procesul de îmbătrânire a creierului cu până la 10%, datorită conținutului mare de tiamine. Ajută la întărirea sistemului imunitar și la prevenirea cancerului de colon. Influențează în bine starea de spirit. Vindecă răceala prin conținutul de vitamina A. Femeile gravide își pot asigura doza necesară de acid folic.

Ce se intampla in organismul tau atunci cand consumi cafea dimineata pe stomacul gol

O simpla ceasca de cafea pe stomacul gol este un adevarat dezastru pentru organism. Daca vreti sa va bucurati in continuare de savurarea bauturii favorite, este cazul sa faceti cateva schimbari.

cafeaua si sanatatea

Cafeaua este o sursa importanta de antioxidanti foarte eficienti in prevenirea unor boli maligne cum ar fi cancerul de colon.

Nimeni nu contesta asta.

Proprietatile antioxidante ale cafelei sunt rezultate ale acidului chlorogenic (CGA), ce se gaseste de asemenea in fructe (si despre care se crede ca aduce anumite beneficii asupra sanatatii cum ar fi prevenirea diabetului.

Totusi, intrebarea „este cafeaua sanatoasa sau nu?” este discutabila si destul de des pusa mai ales de catre adevaratii iubitori ai cafelei. O alta intrebare ce sta pe buzele multor iubitori ai cafelei se refera obiceiul de a consuma cafea pe stomacul gol dimineata, este sau nu sanatos?

Cum spuneam, cafeaua este o sursa nemaipomenita de antioxidanti, gratie acidului chlorogenic din compozitie. CGA-ul incetineste timpul de absorbtie al zaharurilor din alimente, mentinand constanta glicemia, ceea ce impiedica aparitia senzatiei de foame.

De asemenea, inhiba procesul de transformare a glucozei serice in tesut gras, regleaza activitatea sistemului nervos, reducand reactivitatea la stres si accesele de foame paroxistica. Acidul chlorogenic impiedica inflamarea tesuturilor adipoase, inhiband astfel formarea celulitei.

In ciuda beneficiilor aduse de cafea, aceasta devine nociva atunci cand este consumata pe stomacul gol.

O singura ceasca de cafea neagra stimuleaza secretia acidului clorhidric in tractul digestiv, senzatie simtita mai ales de persoanele predispuse la gastrita. Totusi, pot resimti acest efect si oamenii sanatosi pentru ca acidul clorhidric este utilizat in dizolvarea alimentelor consumate. Stimularea acidului clorhidric afecteaza digestia, mai ales dupa mesele mai grele si impiedica digestia normala a proteinelor.

Proteinele insuficient digerate pot duce la multe probleme de sanatate cum ar fi balonarea, iritarea si inflamarea intestinelor si chiar cancer.

Specialistii recomanda consumul unei cesti de cafea la o ora dupa ce v-ati trezit si dupa ce ati servit micul dejun. Daca totusi nu puteti manca dimineata, incercati sa consumati o felie de paine inainte de a savura prima ceasca de cafea din ziua respectiva.

In plus, nu este recomandat sa beti cafea imediat ce va treziti pentru ca este stimulata productia de cortizol, foarte greu de echilibrat ulterior. Cortizolul este un hormon de tip steroid, secretat de glandele suprarenale. Adesea, mai este numit si „hormonul de stres”, deoarece nivelul sau fluctueaza in functie de starea emotionala si de stresul fizic in care te aflii. Cortizolul este mai mult decat un simplu indicator de stres, el fiind, de asemenea, necesar la functionarea majoritatii partilor si organelor corpului uman.

Deficienta sau excesul de cortizol pot conduce la diverse probleme de sanatate.

In concluzie, o singura ceasca de cafea consumata dimineata pe stomacul provoaca aciditate, balonare si chiar stari de voma. Daca nu vreti sa mancati nimic inainte, adaugati putin lapte sau chiar unt in cafea pentru a mai reduce din efectele negative.

Bei cafea in fiecare dimineata? Atunci trebuie neaparat sa stii asta

Te-ai gandit vreodata la cana ta zilnica de cafea ca la un elixir de sanatate si nu doar ca la o sursa de placere si energie? Probabil ca nu o data ti-a trecut prin cap sa te lasi de acest „viciu” care iti crette tensiunea arteriala, favorizeaza aparitia celulitei si, pe deasupra, iti mai si ingalbeneste dintii.

cafeaua, cafea
Ei bine, oamenii de stiinta au vesti bune pentru toti iubitorii de cafea! lata mai multe motive pentru ar trebui sa consumati aceasta bautura in fiecare zi.

1. Cafeaua este principala sursa de antioxidanti! Corpul uman absoarbe mai multi antioxidanti din cafea decat din fructe si legume.

2. Mirosul cafelei are efect anti-stres. Cercetatorii coreeni au descoperit ca aroma cafelei actioneaza in mod specific asupra proteinelor, legate de stresul creierului si va ajuta sa ganditi pozitiv.

3. Cafeaua poate reduce simptomele bolii Parkinson. Potrivit unui articol publicat in 2012 in revista Science Daily, cafeaua ii ajuta pe oamenii care sufera de boala Parkinson sa-si controleze mai bine miscarile. Se pare ca, gratie pasiunii noastre pentru cafea, suntem protejati de Parkinson in proportie de 80%, de ciroza hepatica 80%, de pietrele la rinichi 50% si de cancerul de colon in proportie de 25%.

4. Este bine pentru ficat (in special pentru cei ce consuma alcool). Rezultatele unui studiu, efectuat timp de 22 de ani (la care au participat 125 000 de persoane), au aratat ca la persoanele care beau cel putin o ceasca de cafea pe zi, riscul de a dezvolta ciroza s-a redus cu 20%.

5. Cafeaua reduce tendinta de sinucidere. 2-4 cesti de cafea pe zi pot reduce riscul de suicid cu 50%. Reduce riscul de cancer de piele. Reduce riscul de cancer de piele la femei.

6. Imbunatateste performantele sportive. Cafeina creste cantitatea de acizi grasi in sange, care permite muschilor sa absoarba si sa arda grasimile si sa le transforme in energie. Aceasta pastreaza rezervele de carbohidrati si permite organismului sa le foloseasca mai tarziu.

7. Reduce riscul de diabet zaharat. Cercetatorii au descoperit ca persoanele care beau cel putin 4 cesti de cafea pe zi, reduc riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 cu 50%. In ultimele luni, prima pagina a ziarelor de medicina din intreaga lume a fost tinuta de o stire senzationala: dupa ce au analizat datele a 126.000 de oameni, timp de 18 ani, cercetatorii de la Harvard au calculat ca, in comparatie cu cei care nu consuma cafea, bautorii de cafea sunt mult mai putin expusi riscului de a se imbolnavi de diabet de tip 2.

8. Cafeaua este foarte buna pentru creier. Postul CNN a demonstrat ca aceasta bautura ii permite creierului sa functioneze mai eficient.

9. Cafeaua va poate face mai fericiti. Un studiu realizat de Institutul National American pentru Sanatate a aratat ca persoanele care beau cel putin 4 cesti de cafea pe saptamana, sunt mai putin predispuse depresiei – cu 10% – decat cele care nu beau cafea deloc.

10. Cafeaua scade riscul afectiunilor cardiovasculare. Alte studii (unul facut la Iowa Women’s Health, pe un esantion de 27.000 de femei, pe o perioada de 15 ani, altul facut de Nestlé Research Center si al treilea publicat recent in Norvegia) arata cum, datorita consumului de cafea (decofeinizata sau nu), scade si riscul afectiunilor cardiovasculare, in special la femei. Mai exact, daca bem trei cani pe zi, sansele de a ne imbolnavi de inima scad cu 24%. Din pacate, beneficiile cafelei scad invers proportional cu numarul de portii consumate zilnic, in ceea ce priveste afectiunile cardio-vascular.

11. Cafeaua calmeaza durerile de cap. De asemenea, exista dovezi ca o doza moderata de cafea poate scoate un pacient dintr-o criza acuta de astm, atunci cand nu are medicatia la indemana, calmeaza durerile de cap mai eficient decat pilulele obisnuite, imbunatateste performantele atletice (stimuland musculatura sa produca contractii mai puternice), ajutala mentinerea greutatii si previne aparitia cariilor dentare.

Un rac a devenit eroul Internetului, dupa ce si-a detasat un cleste pentru a scapa din supa care fierbea (Video)

Un rac care si-a sacrificat un cleste pentru a scapa cu viata din oala cu apa, in care ar fi trebuit sa fiarba, a devenit erou pe Internet.

rac
O inregistrare cu eroul necuvantator incercand sa iasa din oala si detasandu-si intentionat un cleste, pentru a se putea elibera, a devenit viral intai pe retelele de socializare din China, dupa care in intreaga lume, arata The Guardian.

Desi ar fi trebuit sa ajunga supa, racul curajos a fost gratiat, ajungand in final animal de companie. Cel care l-a filmat, cunoscut cu numele de utilizator Jiuke, a simtit ca este vorba despre o vietate speciala, asa ca l-a luat acasa si l-a asezat intr-un acvariu.

“Il las sa traiasca. L-am luat deja acasa si il cresc intr-un acvariu”, a scris el online, dupa ce, impresionati de curajul creaturii, multi internauti l-au rugat sa-l lase in viata.

In China, racii sunt la mare cautare, fiind crescuti inclusiv in crescatorii. Anul trecut, productia de raci s-a triplat fata de 2007, obtinandu-se 850.000 de tone, mai arata sursa.

Pr. Dimitrie Bejan: „Nimeni nu trece fără rost pe lângă noi”

Să vă spun un secret, părinţilor. Tatăl meu, în fiecare zi ieşea la poartă şi oprea câte un ţăran, care îi părea mai sărac şi-i spunea:
– „Stai oleacă!”
– „Da ce-i, bădie?”
– „Hai şi-i mânca!”


Continue reading

Ce mâncau românii acum peste 100 de ani?

Într-o lucrare tipărită în 1895, intitulată „Igiena ţeranului român”, autorul, dr. Gheorghe Crăiniceanu, se apleca şi asupra acestui aspect – „Alimentaţiunea în diferite regiuni ale ţerii şi în diferite timpuri ale anului.”

Ţăranii alcătuiau, la vremea aceea, cea mai mare parte a populaţiei ţării, iar situaţia lor era departe de fi înfloritoare: un deceniu mai târziu, tocmai această viaţă grea avea să ducă la izbucnirea mişcărilor ţărăneşti de la începutul secolului XX, culminând cu răscoala de la 1907.

Cartea dr. Crăiniceanu documentează această tristă stare de lucruri, aducând mărturii asupra sărăciei, nivelului de trai scăzut şi impactului acestuia asupra sănătăţii populaţiei.

Să răsfoim, deci, această lucrare.

Unele lucruri nu ne surprind prea tare, de pildă observaţia că mămăliga era baza alimentaţiei, deşi s-ar putea să ne surprindă totuşi afirmaţia că “uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă.”

Se mânca mult mai multă mămăligă decât pâine, poate pentru că, aşa cum se explică în carte, mămăliga este mai uşor de făcut decât pâinea. Pâinea de grâu era o mâncare mai „aleasă”, rezervată mai curând sărbătorilor. Făina albă de grâu, atât de banală azi pentru noi, era pe atunci mult mai preţuită, căci din ea se făceau multe copturi rituale – cozonaci, colaci – cu semnficaţie spirituală.

Alimentaţia românilor acum 100 de ani: la ţară, mămăliga era mâncarea de bază, uneori pregătită şi de trei ori pe zi.    Ce mâncau românii Alimentaţia românilor acum 100 de ani: la ţară, mămăliga era mâncarea de bază, uneori pregătită şi de trei ori pe zi.

Pe de altă parte, oamenii de la sate mâncau multe lucruri pe care azi tot mai puţini români le mai mănâncă: ştir, podbal, frunze de sfeclă,  hrişcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă (julfă) – tot un produs obţinut din sămânţă de cânepă; semăna cu un fel de brânză şi era folosit ca umplutură de post la plăcinte şi turte ori amestecat cu “tocmagi” (tăiţei).

Poate cel mai frapant aspect este consumul mic de produse de origine animală, şi nu numai din motivul că respectau zilele de post. Adesea, spun diverşii informatori ai dr. Crăiniceanu, ţăranii vindeau produsele de origine animală, precum păsările de curte ori untul de vacă, pentru a avea cu ce să cumpere lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodărie, iar pentru propria lor hrană se mulţumeau mai curând cu produse vegetale, adăugând la nelipsita mămăligă de porumb fel de fel de fierturi de frunze şi fructe, doar din când în când ouă, peşte sărat şi rareori carne.

Erau câteva lucruri care îl îngrijorau foarte mult pe medicul-autor. Unul dintre ele era faptul că unii dintre ţărani se hrăneau foarte prost, mâncând aproape zilnic mămăligă cu ceva legume, însă dădeau banii obţinuţi prin vinderea alimentelor mai bune pe lucruri prea puţin necesare, după părerea lui, ori chiar dăunătoare.

„Săracul, chiar de are o vacă, găină, speculează produsele lor”, scrie autorul despre alimentaţia în judeţul Bacău,  bazându-se pe rapoarte apărute în Monitorul Oficial în anii 1983 şi 1894.

În judeţul Covurlui, „pe aceste parale cumpără articole de mercerie, boele (albele şi rumenele) [adică farduri, n.r.] dacă sunt fete mari la casă, va să zică vinde hrană şi cumpără otravă.”  În judeţul Ilfov, „Femeile se îngrijesc de a produce pui de găină, gâsce, raţe, curci, dar le vând, ca să cumpere adesea sulimanuri.” În judeţul Roman, ”laptele, ouăle, brânza, dacă le posedă, le vând în târg pentru a-şi procura alte necesare, adesea însă în profitul cârciumarului”, iar în Vâlcea,” [femeia] mănâncă pâine cu ceapă, dar îşi face rochie ca la oraş şi muncesce pentru facerea ei o vară”.

În judeţul Argeş se mănâncă „ceapă, ştir sau poşircă cu mămăligă, iar fasolea, lintea, cartofii şi alte legume mai hrănitoare, foarte rar; productele de la păsări sau vaci mai mult le vând, rar le mănăncă; carnea, pastrama, peştele proaspăt sau sărat  constituiesc nişte alimente excepţionale.” Şi chiar „sătenii avuţi tot aşa se hrănesc, pe motiv că aşa s-au hrănit şi părinţii lor.”

O altă mare problemă, care îngrijora autorităţile şi pe medici, printre care şi pe autorul lucrării, era obiceiul ţăranilor de a consuma porumb “stricat”; cules prea devreme şi depozitat în condiţii necorespunzătoare, fără a fi bine uscat şi aerisit, porumbul se altera, ceea ce se credea că ar contribui la apariţia pelagrei, o problemă serioasă de sănătate publică pe vremea aceea.

În judeţul Vâlcea, notează medicul, „porumbul se culege, de sigur prin obicei, la dată fixă, fără a ţine socoteală dacă e copt ori nu. Porumbul cules verde se pune în pătule de construcţiune viţioasă (sunt prea largi, ceeace împedecă circulaţiunea aerului) şi mucezesce. Mămăliga făcută din asemenea porumb e amară la gust şi are un miros displăcut.”

Medicii şi agronomii făceau recomandări insistente de a se interzice comercializarea porumbului alterat, de a se încuraja cultivarea de către ţărani a unor soiuri de porumb cu coacere mai timpurie, de a-i învăţa pe aceştia cum să recolteze şi să păstreze corect porumbul şi de a-i lămuri în privinţa pericolelor consumului de porumb stricat şi ale consumului excesiv de porumb, în general. Se considera că acest consum mare de porumb ar fi cauza principală a pelagrei.

  • Azi se ştie că pelagra este o boală policarenţială, ce poate fi determinată de multiple deficienţe în anumiţi nutrienţi, la care se adaugă şi un efect toxic direct al unor aşa-numiţi antinutrienţi (toxine) care există în porumb. Populaţiile amerindiene, care consumau porumb de mii de ani, îl fierbeau în apă cu var, în mediu alcalin; metoda (numită nixtamalizare) făcea ca anumite vitamine din porumb să fie mai uşor asimilabile şi reducea riscul de pelagră. Dar, când porumbul a ajuns în Europa, nu a fost „importată” şi această metodă de preparare, deoarece nu i se înţelesese rostul. Ca urmare, în Romînia – ca şi în restul Europei – nu se practica nixtamalizarea, care ar fi redus cu siguranţă numărul cazurilor de pelagră. Consumat în în cadrul unei alimentaţii echilibrate, care include o gamă variată de alimente vegetale şi animale, porumbul (chiar dacă nu e nixtamalizat) nu dăunează sănătăţii, dar cum baza alimentaţiei ţăranilor români în jurul anului 1900 era porumbul, nu e de mirare că pelagra făcea ravagii. Simptomele ei erau dramatice şi impresionante: eczeme, insomnie, slăbiciune, manifestări psihotice, agresivitate, halucinaţii. Era o boală teribilă şi care lovea un număr imens de oameni ai satelor, vcitime ale malnutriţiei generate de sărăcie şi ignoranţă.
Porumbul, introdus la noi în secolul al XVII-lea, a devenit rapid o resursă alimentară de bază.    Porumbul, introdus la noi în secolul al XVII-lea, a devenit rapid o resursă alimentară de bază.

După părerea dr. Crăiniceanu, e cât se poate de regretabilă această predominanţă a porumbului în alimentaţia ţăranului român la sfârşitul secolului XIX. Acest fapt făcea ca alimentaţia ţăranului să fie deficientă în substanţe nutritive esenţiale, iar sănătatea lui avea mult de suferi din această cauză. Nu numai că porumbul este “sărac în materii azotate” (e vorba despre proteine, cum se numesc azi), dar „mămăliga este un aliment greu de mistuit, care încurcă căile digestive mai mult decât le hrănesce.”

Şi alţi medici considerau că era vorba despre un mod de hrănire care dăuna considerabil sănătăţii şi unii îşi exprimau indignarea faţă de “conservatorismul” care îi făcea pe ţărani să refuze să mănânce mai sănătos, chiar şi atunci când şi-ar fi putut permite. Dr. Crăiniceanu citează Monitorul Oficial din 20 iulie 1894: În alimentaţiunea rea nu pare a juca primul rol sărăcia materială, căci se observă ţărani cu dare de mână, gospodari buni, nutrindu-se tot aşa de frugal ca şi cei mai săraci. De-i întrebi de ce nu se nutresc mai bine, răspund că aşa s-au nutrit şi părinţii şi strămoşii lor.” (Se pare că frugalitatea – devenită un mod de viaţă recomandat în vremurile contemporane, mai ales de când cu criza economică – nu era socotită pe atunci o virtute, cel puţin în ceea ce priveşte alimentaţia.)

Dar nu întotdeauna cauza o constituia conservatorismul alimentar. În judeţul Neamţ, „Nutrimentul e prost, nu din causă că ţeranul ar fi atât de nepriceput, încât să nu scie şi el ce va să zică a mânca o bucăţică bună, ci din causă că nu o are.”

Problema malnutriţiei începea încă din copilărie:

În judeţul Brăila, ”după înţărcare, copiii se hrănesc în mod neraţional cu covrigi, fasole, murături etc., de aci gastro-enterite.”; în judeţul Botoşani: “Copiii sunt lipsiţi în timpul iernei de lapte, căci vitele n-au nici coşare, nici nutreţ suficient.”, iar în judeţul Mehedinţi, ”Alimentaţiunea copiilor se face din rea deprindere, încă din primul an al vieţei, cu substanţe indigeste.”

Iar la maturitate, ţăranii continuau să mănânce puţin şi prost:

„Mâncare proastă, nesuculentă şi puţină în comparaţie cu munca excesivă a ţeranului nostru” caracterizează starea de lucruri din judeţul Gorj, în vreme ce prea rar se vorbeşte de bine despre regimul alimentar al sătenilor, de pildă în judeţul Ialomiţa, unde, se spune, „Ţeranii se hrănesc substanţial cu pesce, brânzeturi şi carne.”

O observaţie interesantă o prilejuieşte analiza modului de alimentaţie în judeţul Olt, unde, după ce constată că aici „Hrana e săracă, mai mult vegetală” şi insistă ca locuitorii “să fie luminaţi prin şcoale asupra îmbunătăţirii hranei”, dr. Crăiniceanu afirmă că locuitorii „sunt vegetariani, pentru că prepararea bucatelor e ast-fel mai uşoară.” Interesant –  nu? – prin comparaţie cu mentalitatea de azi, cel puţin la oraşe, unde lumea consideră că e mai greu să găteşti de post şi că tot cu nişte carne rezolvi problema mesei mai repede.

Pentru dr. Crăiniceanu, chestiunea posturilor impuse de biserică era o preocupare importantă; în opinia sa, numeroasele zile de post (peste jumătate din zilele anului) şi mai ales lunga perioadă de post din primăvară (Postul Mare) contribuiau mult la starea de malnutriţie a ţăranilor. ” S-a remarcat de către mulţi medici români că, ţeranul postind, se hrănesce rău tocmai pe timpul când are cea mai grea muncă a câmpului, pe postul Pascelui; şi iarna, cînd nu lucrează mai nimica, mănâncă mai bine. Mai toţi au cerut modificarea felului de postire. O cer şi eu, cu toate că sciu greutăţile ce sunt de preîntâmpinat… […] Azi, ca să ne ţinem de lumea civilisată, se cer forţe multe, se cere o producţiune înzecită faţă de secolii trecuţi, şi prin urmare ţeranul trebuie pus pe cale de a-şi putea reculege aceste forţe.”

Cât de multe s-au făcut în acest sens, cam ştim din istorie; anii care au urmat publicării lucrării au adus prea puţine îmbunătăţiri acestei stări de fapt.

 

La începutul veacului XX

Să sărim peste două decenii, ajungând la mărturia unei alte cărţi-document: “Din bucătăria ţăranului român.” Autorul, învăţătorul de ţară Mihai Lupescu, pe care pasiunea pentru etnografie l-a făcut să devină unul dintre cei mai valoroşi cercetători în acest domeniu, a prezentat aeceastă lucrare, în 1916, Academiei Române, spre a fi publicată. Muncise la ea peste 20 de ani, publicând iniţial, încă din 1898, fragmente în revista Şezătoarea, iar în cele din urmăă apucându-se să alcătuiască un volum. Din motive pe care azi nu le mai ştim, lucrarea nu a fost tipărită la vremea respectuvă, ci a rămas în manuscris în biblioteca Academiei Române, fiind editată pentru prima oară abia în anul 2000. Este o carte extraordinară, pentru cercetători ca şi pentru simplul curios;  adevărată fereastră prin care putem privi de-a dreptul în bucătăria ţărănească de la începutul veacului XX, cu vatra şi plita ei, cu oalele şi blidele şi cu mâncărurile ce se găteau acolo.

E încă multă sărăcie în această bucătărie; în carte sunt descrise destule mâncăruri făcute din resturile cele mai amărâte ori din alimente ieftine, sărăcăcioase, nişte bucate calice care te fac să te gândeşti cu milă nespusă la bieţii oameni care mâncau aşa zile în şir, ani la rând.

“Geandra e mâncarea săracilor. Ea se obişnuieşte mai mult în regiunea muntoasă şi în Moldova de Sus, şi se face aşa: se ie hrincă (o bucată de mămăligă rece), se taie felii, se prăjeşte pe-amândouă părţile pe jaratec, fiind preserate cu sare, şi apoi se dumică (se mărunţeleşte) într-o strachină. Peste ea se toarnă apă rece şi sare, se mestecă bine şi-apoi se mânâncă.” Cum s-ar zice, un fel de friptură de mămăligă cu sos de apă sărată…

Poşirca e terciul făcut din poamele fierte, din care s-a scos ţuica, ce se mânâncă în unele părţi cu mămăligă.”

Şuşoiu se pregăteşte aşa: în apă fierbinte se bagă pâne mărunt tăiată, sare şi brânză; oamenii săraci o fac şi fără brânză.”

Titirim cu apă rece se face din fărâmăturile de mămăligă rece şi apă din botă; se mestecă de se face treci, pe care-l mânâncă omul lihnit de foame.”

Mai sunt şi alte asemenea descrieri şi reţete, care arată că mulţi locuitori ai satelor trăiau încă la limita subzistenţei.

Şi totuşi, în imaginea de ansamblu începe să se întrezărească un pic de progres; simplu fapt că se vorbeşte şi despre mâncăruri bune, îmbelşugate (chiar dacă ele nu erau pentru fiecare zi), că se pomenesc alimente noi, că se vorbeşte despre oameni gospodari şi cu dare de mână ca şi cum s-ar fi găsit din aceştia în fiecare sat, arată că nivelul de trai creştea încet-încet.

Deosebirile dintre sat şi oraş se ştergeau treptat, un proces care continuă şi azi. În bucatele ţărăneşti începeau să se amestece produse exotice; ţăranii le cunoşteau, le foloseau (în măsura în care îşi puteau permite), doar că, neputându-le cultiva ei înşişi, le cumpărau – ca şi orăşenii – “din târg” sau “de la dughene”, cum spune Mihai Lupescu.

Frunza de dafin se pune în unele mâncări; se cumpără din târg.”

Ienibaharul se cumpără din târg şi se pune în cârnaţi.”

Şi tot aşa piperul, scorţişoara, măslinele, lămâile şi portocalele; e surprinzătoare informaţia că ţăranii cumpărau, pentru copii, portocale, la vremea  când aceste fructe erau –  e drept, în ţările mai nordice ale Europei – delicatese destul de rar gustate, la sărbătorile de iarnă.

(Pesemne nici la noi, la sate, nu şi le permitea oricine, ci doar sătenii cu dare de mână şi mai umblaţi pe la oraş.)

Cei mulţi şi lipsiţi se mulţumeau cu bucate simple, în mare măsură legume ieftine şi cereale, căci lactatele şi mai ales carnea nu erau la îndemâna oricui şi oricând. Brânza cu smântână era o mâncare prea scumpă pentru a fi mâncată în zile obişnuite, aşa rezultă din afirmaţia: “Ea se mânâncă în dumineci şi serbători…”, iar carnea de pasăre, friptă, apare aproape ca o mâncare de lux, gustată doar la ocazii speciale.

Găina umplută e cea mai aleasă mâncare ţărănească; ea se face la cumătrii, mese mari şi pentru aşteptarea drăguţilor.”

Una dintre cele mai ciudate descoperiri este menţionarea in carte, ca mâncăruri banale, a unor alimente care azi pur şi simplu nu se mai mănâncă în popor; de ce, nu ştie nimeni, dar chiar nu se mai mănâncă în mod obişnuit. Ca exemplu, melcii şi scoicile:

Cobelcii, colbecii, melcii se mânâncă fierţi ori fripţi. (…) Ei ies primăvara după o ploiţă; se culeg şi se fierb. Carnea lor fiartă se mânâncă cu mujdei, lepădîndu-se ăpartea verde. Unii săteni, după ce-i fierb, îi pun pe ţiglă şi-i frig, mâncându-i cu mujdei. În jud. Teleorman, cobelcii se toacă, se pun cu orez, se ung cu untdelemn şi se dau în masă.”

Într-un singur paragraf, trei reţete cu melci! Şi nu reiese deloc că ar fi altceva decât o mâncare obişnuită.

Scoicile, la fel:

Scoicele se găsesc în apele mâloase de la şes şi în nisipurile râurilor, asemenea, prin iazuri şi bălţi mari. Ele se prind cu mâna, cu volocul ş.a. Scoicile se fierb şi carnea lor se mânâncă cu mujdei, ori friptă pe cărbuni ori în ţiglă, cu sare ori salamură. În Teleorman se zice saramurică de scoici.”

Cum de-au ajuns bucate ţărăneşti – pe atunci soluţii ieftine de sporire a aportului de proteine – să se transforme în mâncăruri pretenţioase, exotice şi de lux? E o enigmă culturală.

sursa

A tăiat roşiile în felii şi le-a pus pe o tavă de copt. Rezultatul e uimitor!

Roşiile uscate le poţi găsi în comerţ, dar o idee bună este să le prepari singură din ingrediente sănătoase, fără conservanţi chimici. Acestea sunt excelente în salate, la preparea sandwich-urilor ori asezonarea bucatelor.

rosii uscateCum se prepară roşiile uscate?

Ai nevoie de roşii mari şi coapte, însă nu moi, tăvi şi hârtie de copt.

Roşiile sunt tăiate bucăţi subţirele, dar nu foarte subţri, după care sunt puse în tăvi, pe hârtia de copt.

Roşiile feliate sunt lăsate la uscat, direct la soare timp de patru zile. Unele gospodine spun că este potrivit în acest timp să le întorci de pe o parte pe alta.

După patru zile se adaugă, peste roşii, sare, piper şi busuioc uscat. Se pune totul în borcane, după care se toarnă ulei de măsline astfel încât să acopere roşiile complet. Poftă bună!

rosii_uscate1Sursa: kudika.ro

Folosesti folia de aluminiu in bucatarie? Ce risti si de unde incepe pericolul

Aluminiul se gaseste peste tot in mediul inconjurator. Inevitabil, ajunge si in organismul nostru prin alimentatie sau apa poluata. Dar nu numai.

Foto: Arhiva/Pixabay
Foto: Arhiva/Pixabay

Acesta este prezent in unele medicamente (antacide, analgezice, antidiareice) si ca adjuvant pentru vaccinuri. In industria alimentara se gaseste in aditivii alimentari, ambalaje si folia de aluminiu folosita in bucatarie, explica pentru Ziare.com dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice, de la Clinica de Nutritie KiloStop.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), expunerea la doze mici de aluminiu nu este periculoasa. Corpul uman are capacitatea de a elimina foarte eficient, prin urina, cantitati mici de aluminiu. OMS si FAO (Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura din SUA) au estimat la aproximativ 7 mg/kg corp pe saptamana doza de aluminiu pe care corpul o poate metaboliza fara probleme.

Ce probleme de sanatate poate provoca

Aluminiul in exces inhiba remodelarea osoasa, provocand osteomalacie, care este un fel de rahitism ce apare la adulti, adica inmuierea oaselor prin mineralizarea lor defectuoasa, explica medicul. Se crede, de asemenea, ca aluminiul inhiba eritropoieza, provocand anemie.

folia de aluminiuMecanismul gastrointestinal de absorbtie a aluminiului nu a fost inca elucidat pe deplin. Cele mai ridicate niveluri pot fi gasite in plamani, unde ar fi prezente prin inhalarea unor particule insolubile.

Desi s-a sugerat ca aluminiul este un factor de risc pentru boala Alzheimer, dovezile epidemiologice actuale nu sustin o asociere cauzala intre aceasta boala si prezenta aluminiului in apa de baut.

Intoxicatia acuta cu aluminiu este rara. Majoritatea cazurilor de intoxicatie cu aluminiu se intalnesc la doua categorii de persoane: pacientii cu insuficienta renala cronica sau persoanele expuse la aluminiu la locul de munca.

Unele studii au aratat prezenta unor sindroame neurologice (inclusiv deteriorarea functiei cognitive), disfunctii motorii si neuropatie periferica la muncitorii care lucreaza in industria de prelucrare a aluminiului.

Aluminiul din alimente si bauturi

Concentratia de aluminiu din mancare si bautura in diverse tari variaza foarte mult in functie de produs, de tipul de procesare folosit si, in special, de nivelul de aditivi alimentari care contin aluminiu, permisi in zona geografica respectiva.

In general, alimentele cu un nivel ridicat de aluminiu sunt cele care contin aditivi cu aluminiu, de exemplu faina, lactatele procesate, formulele pentru copii etc. Alimentele bogate in aluminiu in mod natural sunt cartofii copti, spanacul, sucul de prune si ceaiul.

Prepararea si pastrarea alimentelor in vase de aluminiu, folie sau conserve pot creste continutul de aluminiu, mai ales daca alimentele sunt acide, sarate sau alcaline (arata studii realizate in 1985, 1986, 1988).

Prepararea unor alimente acide, precum rosiile, in cratite de aluminiu poate creste in mod semnificativ nivelul de aluminiu din mancare (de la 0,5 mg/kg, cat au rosiile crude, la 3,3 mg/kg, dupa ce au fost gatite in acest fel). In schimb, a fost remarcata o crestere destul de mica atunci cand s-au preparat cartofi sau orez in astfel de cratite.

In 1996, cercetatorii de la Istituto Superiore di Sanita din Roma au efectuat un studiu cu privire la cantitatea de aluminiu ingerata prin trecerea aluminiului din vase si ustensile in mancare. In Italia, la vremea respectiva, se foloseau pe scara larga recipiente si folie de aluminiu pentru gatit, dar si pentru stocarea alimentelor.

Conform studiului, nivelul de aluminiu care a trecut din vasele si ustensilele folosite in mancare a fost unul destul de mic, o cantitate mai mare fiind eliberata in alimentele acide si sarate.

Cantitatea de aluminiu care a trecut din vase si folie a fost determinata prin gatirea diverselor alimente reprezentative in recipiente de aluminiu, sticla sau otel inoxidabil. Astfel, concentratia de aluminiu luata prin gatirea alimentelor in recipiente de aluminiu a fost de aproximativ 6 mg/zi, o valoare mult mai mica decat cea de 7 mg/kg corp pe saptamana (echivalentul a 60 mg/zi pentru un barbat adult), stabilita de experti ai OMS si FAO.

Un alt studiu, efectuat in Turcia in 2006, a analizat efectul tratamentului termic asupra carnii gatite cu folie de aluminiu. Concentratia de aluminiu a crescut prin coacere atat in cazul carnii albe, cat si al celei rosii. Cresterea a fost de 89 – 378% in cazul carnii rosii si de 76 – 215% in cazul carnii de pui.

Cea mai mica crestere (76 – 115%) a fost constatata atunci cand carnea a fost gatita la cuptor timp de 60 minute la 150 grade C, in timp ce cea mai mare crestere (153 – 378%) a fost constatata atunci cand carnea a fost gatita la cuptor timp de 20 minute la 250 grade C. S-a constatat ca grasimea din carne favorizeaza trecerea aluminiului din folie in carne.

S-a constatat, de asemenea, ca pieptul de curcan si de pui in stare cruda contin cantitati mai mari de aluminiu decat pulpele de curcan si, respectiv, pui in stare cruda.

Concluzia studiului a fost ca, in ceea ce priveste cantitatea de aluminiu trecuta in carne din folia de aluminiu, aceasta nu reprezinta un risc pentru sanatate. Cu toate acestea, consumul repetat de alimente preparate in folie de aluminiu ar putea deveni periculos, avand in vedere ca acesta se adauga altor surse de aluminiu pe care le ingeram.

Cu ce inlocuim folia de aluminiu

Putem folosi vase din teflon sau fonta, dar acestea trebuie cumparate de la producatori consacrati. Cele mai sigure vase si ustensile sunt din otel inoxidabil, ceramica, sticla termorezistenta, iar pentru cuptor sunt indicate foliile antiadezive din hartie sau pergament.

Secretul pastrarii vitaminelor si mineralelor din alimente este gatitul cat mai simplu si mai putin, ca timp.

“Gateste la abur, la cuptor, in teflon sau la gratar, dar obisnuieste-te sa prepari mancaruri rapide si gustoase, care sa nu-ti rapeasca prea mult timp”, este sfatul medicului Laura Ene.

Aluminiu si in cosmetice

Compusii de aluminiu sunt folositi pe scara larga si la fabricarea cosmeticelor, in special antiperspirante. Cu toate acestea, nu exista date valide care sa sustina o absorbtie la nivelul pielii a aluminiului din aceste produse.

Persoanele sensibile pot dezvolta insa iritatii ale pielii in urma folosirii deodorantelor ce contin clorhidrat de aluminiu sau alti compusi ce contin acest metal. Nu exista dovezi ale influentei aluminiului asupra functiei de reproducere si nu este clasificat ca substanta cancerigena.

Citeste mai multe despre cum ne poate imbolnavi expunerea la aluminiu. In plus, stiai ca acesta poate ajunge pana la creier?

 sursa: ziare.com