Laudă femeilor românce!

Klaus Heitmann – “Imaginea românilor in spatiul lingvistic german”

J.Lehmann, 1785):

“…Femeile valahe sunt foarte supuse, prietenoase, amabile si foarte vrednice. Femeia munceste la camp, are grija de copii si de gospodarie, toarce si tese pentru nevoile casei si pentru vanzare, isi coase si spala straiul, creste pasari, duce sau cara pasari la targ, manuieste fusul mergand sau in caruta”

Seipp (1793):

“Orice s-ar spune, valahele sunt, nu incape indoiala, harnice”

von Dorner, (1839):

“…harnicia valahelor a devenit, se stie, proverbiala.Treburile intregii case si gospodarii cad in seama ei. Nu numai ca ingrijeste de camp si de vite, dar mai si toarce si tese si are grija de imbracamintea tuturor celor din casa, incat are mainile mereu ocupate. Fusul pe care nu conteneste sa-l tot invarteasca o insoteste in toate drumurile”

Umlauft (1876):

“Romancele sunt, fara exceptie, vrednice si indemanatice. Nici macar fetitele nu pot fi vazute, decat arareori, fara furca; nici cand sunt venite la targ, femeile nu se despart de fus ori cos la ornamentatiile camasilor lor. Femeia tese postavul gros de care are nevoie barbatul, panza s.a.Ea are grija intregii case si-si ajuta barbatul la munca campului si la gradinarit, in vie si la padure”

Boner (1868):

“Femeia romanca este harnica, totdeauna activa. Si pana si cand cara cu spinarea lemne din padure isi tine fusul in cingatoare si toarce lana oilor din mica turma, tunsa cu o zi inainte”

Sorin Mitu “Transilvania mea”

“In timpul revolutiei (1848), romancele se lasasera seduse si ele de vraja atotcuceritoare a ideologiei nationale, unele participand chiar in mod direct, cu arma in mana, la luptele duse de tribunii lui Iancu pentru apararea Muntillor. “Banderiile” alcatuite din moate calari se distinsesera alaturi de barbatii lor, potrivit rapoartelor oficiale, in luptele de pe muntele Grohot, la care luasera parte circa 100 de femei, sau in batalia victorioasa de la Fantanele, unde se ilustrase Pelaghia Rosu, mama tribunului Indrei. Peste trei ani cand tanarul imparat vine sa viziteze locul unor confruntari care contribuisera la salvarea tronului sau, ardelencele ii ies in intampinare, alaturi de sotii lor, in numele unei intentii politice explicite: aceea de a-l determina pe imparat sa recunoasca jertfele romanesti din timpul revolutiei…In dimineata zilei de 21 iulie 1852, imparatul este intampinat la Dealul Mare, intre Baita si Brad, de trei tinere fermecatoare, imbracate in costum national romanesc, care ofera tanarului monarh buchete de flori si rostesc un cuvant de bun venit in limba germana…Splendidul tablou al primirii va fi prelungit la amiaza pe muntele Gaina, unde Francz Joseph este intampinat de mama lui Iancu, fluturand in maini un steag alb si conducand o ceata spectaculoasa de amazoane din munti.”

Henke (1877) protesteaza vehement la ideea sclaviei femeii in casatorie, cum sustin alti autori:

„Caci daca femeile trebuie sa faca toate treburile casnice si in camp, nu e nici pe departe adevarat ca sunt privite ca niste sclave. Dimpotriva, romanca are o pozitie foarte independenta, iar barbatul nu si-ar incredinta toata averea lui unei sclave.”

iar Bergner (1887) adauga: