Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi a oraşului Cavnic sunt doar două exemple de autorităţi locale care au programe de atragere înapoi acasă a tinerilor români plecaţi la muncă în străinătate. Metoda este similară: oferă terenuri gratuite pentru case. Rezultatele arată însă neputinţa de a convinge.

Sfantu Gheorghe, terenuri pentru case, terenuri gratis

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc să primească gratuit terenuri pentru construirea de locuinţe în municipiul Sfântu Gheorghe prin programul „Hai acasă”, iniţiat de autorităţile locale în urmă cu aproape zece ani, mai pot depune cereri până pe data de 31 mai a acestui an, au anunţat luni reprezentanţii primăriei. Conform informaţiilor postate pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe, de la lansarea acestui program şi până în prezent au fost semnate doar şapte contracte, dintre care trei au fost revocate. Din 2003, Guvernul a dat chiar şi o lege care doreşte sprijinirea tinerilor în construcţia unei locuinţe prin acordarea de terenuri gratuite. Până în anul 2016, de această lege au beneficiat 4.739 de tineri, din care la 1.065 dintre ei li s-a retras dreptul de folosinţă a terenului în anul 2014, potrivit datelor publice ale Ministerului Afacerilor Interne.

Programul se adresează tinerilor originari din Sfântu Gheorghe care s-au stabilit în alte zone ale ţării sau în străinătate şi vor să revină acasă, precum şi celor care trăiesc în acest oraş şi doresc să îşi construiască o locuinţă.

„Primăria va asigura tinerilor 36 bucăţi de loturi a câte 300 mp, precum şi planuri pentru case, de-a lungul părţii stângi a drumului de ieşire din oraş către Şugaş-Băi. Loturile vor putea fi cumpărate după zece ani. (…) În timpul încheierii contractelor, solicitanţii trebuie să deţină doar 10 la sută din cheltuielile aferente construirii caselor, despre care trebuie să prezinte şi extras de cont bancar. (…) Tinerii solicitanţi au la dispoziţie trei ani pentru construirea caselor, iar lucrările de construcţii trebuie începute în termen de un an calculat de la semnarea contractelor. Cei care îşi doresc curţi mai mari, decât cei 300 mp stabiliţi iniţial, au posibilitatea de a închiria terenuri adiţionale. Proprietarii clădirilor nu trebuie să plătească impozite pe ele timp de zece ani”, se arată într-un anunţ postat pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.

Potrivit acestuia, pot depune solicitări persoanele care încă nu au împlinit vârsta de 35 de ani, care nu deţin nicio locuinţă sau teren în municipiul Sfântu Gheorghe ori în alte localităţi, cu excepţia în care au moştenit un imobil sau locuinţa a fost naţionalizată, dar nu au primit despăgubiri în natură.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.