Mitul „românului-infractor”, pulverizat de statistici

Aproape trei decenii, propaganda a forțat pe toate canalele ideea „românului-infractor”, aducând grave prejudicii de imagine și de auto-percepție românilor. Știrile care abundă în relatări de furturi, tâlhării, violuri și multe alte infracțiuni, acuzele mai mult sau mai puțin directe sau „analizele specialiștilor” au indus percepția generală că România este un spațiu al infracționalității și că românii au o înclinație aparte pentru infracțiune. Pe cât de elaborată a fost manipularea, pe atât de simplă este demontarea acesteia, cu ajutorul datelor statistice.
O comparație cu celelalte țări comunitare pe baza datelor Eurostat, realizată de www.analizeeconomice.ro,  ne arată o Românie care stă mai bine decât majoritatea statelor la capitolul infracționalitate. Eurostat a actualizat zilele acestea datele privind ratele infracționalității pe tipuri de infracțiuni aferente anului 2016. Sunt cuprinse și date aferente unor state din vecinătatea spațiului comunitar. Rata infracționalității se calculează prin raportarea numărului de infracțiuni la o sută de mii de locuitori.
Astfel, cele mai multe tâlhării la suta de mii de locuitori s-au înregistrat în Belgia (196,68), Spania (152,12), Franța (148,39), Portugalia (128,74), Anglia și Țara Galilor (102,01). În România, rata infracțiunii de tâlhărie a fost în 2016 de 15,67 (locul 24 din UE). În afara UE, cea mai mare rată a infracțiunii de tâlhărie s-a înregistrat în Turcia (34,45).
Rata infracțiunii de furt din statele spațiului comunitar a atins cele mai mari valori în Danemarca (3.952), Suedia (3.811), Anglia și Țara Galilor (2.286), Finlanda (2.069) și Franța. În afara UE, cea mai mare rată a furturilor s-a înregistrat tot într-o țară nordică, și anume în Norvegia (2.006). În România, rata infracțiunii de furt a fost de 466,08 (locul 24 în UE).
Statistica Eurostat ne oferă date și despre furturile din locuință. Rata furturilor din locuințe a înregistrat cele mai mari valori în Danemarca (777,59), Belgia (590,66), Suedia (428,60), Luxemburg (368,42) și Franța (361,29). În afara spațiului comunitar, cea mai mare rată a furturilor din locuințe s-a înregistrat în Elveția (312,8). În România, această rată a avut o valoare de 75,07, plasându-ne pe antepenultimul loc din UE.
Rata infracțiunii de vătămare corporală ne arată că în Anglia și Țara Galilor s-au înregistrat în 2016 cele mai multe infracțiuni de acest tip din spațiul comunitar (799,53 la 100 mii locuitori). Belgia (603,26), Luxemburg (494,75), Franța (363,86) și Germania (170,41) sunt statele aflate pe următoarele locuri în acest top. România, cu o rată a vătămărilor corporale de 1,54, e pe ultimul loc în UE.
Rata infracțiunii de viol din spațiul comunitar a înregistrat cele mai mari valori în Anglia și Țara Galilor (71,05), Suedia (64,06), Irlanda de Nord (44,60), Scoția (32,64) și Danemarca (29,42). România a înregistrat o rată a infracțiunii de viol de 4,76 (locul 20 în UE).
autor: COSMIN ȚÎNTĂ
Mai multe date și
tabelul comparativ pot fi găsite AICI.

Mia Scarlat, salvatoarea copiilor abandonați: “Cel mai mic copil avea o oră. L-am luat cu placenta de pe stradă”

A avut ea însăși o viață grea. A trăit în sărăcie și apoi într-o casă de copii. A simțit pe pielea și în sufletul ei ce înseamnă suferința. Dar a avut ambiție și încredere în Dumnezeu. Iar acum ajută ea copiii săraci, neglijați, abandonați sau abuzați din București și Ilfov. În mai bine de 20 de ani, Mia Scarlat a ajutat peste 170 de copii. 

 

Imediat după 1990, în România situația copiilor defavorizați social era dramatică. Statul nu era pregătit să-i ajute așa cum trebuia. Atunci Mia Scarlat a înțeles că nu era suficient ca statul să se implice într-o astfel de poveste și a decis să ia inițiativă. I-a avut alături pe soțul și fiul ei. “După 1990 viața mea a fost la o anumită răscruce și, după evenimentul acela, am realizat ce preț imens are viața. Am fost cadru didactic și m-am gândit că dacă pot să pun la dispoziția copiilor experiența mea și bunurile familiei noastre, de ce să nu o fac”, povestește Mia Scarlat.

“O legătură personală cu Dumnezeu poate le să aducă alinare indiferent de condițiile în care trăiesc”

Până în anul 1996 a fost prin case de copii, dar și-a dat seama că durerea de acolo nu putea fi stinsă cu o prezență trecătoare. “Și atunci într-o bună zi am decis, privind în jurul nostru, că putem să ne implicăm și în viețile copiilor care, deși nu erau declarați abandonați în mod legal, trăiau în sărăcie. Iar sărăcia aduce după sine foarte multe fenomene legate de degradare umană, exploatare, de nefericire și așa am început să ne lucrăm vara printer blocuri, cu copiii, sa cumpărăm jucării și să îi învățăm să se joaca, să se comporte civilizat. I-am învățat și că există Dumnezeu. O legătură personală cu Dumnezeu poate le să aducă alinare indiferent de condițiile în care trăiesc. Apoi am intrat în lumea copiilor care trăiau în subterane, a copiilor care erau folosiți tot felul de activități de la cerșetorie la plasarea de droguri”. mai spune mama Mia.

Cel mai mic copil căruia femeia i-a salvat viața avea doar o oră. L-a găsit abandonat într-un parc din București. Altul salvat de ea avea doar 3 zile. Copii fără nume, părăsiți fără nici o strângere de inimă de femeile care îi aduseseră pe lume. “Cel mai mic avea o oră. Un copil luat cu placenta de pe stradă, următorul avea 3- 4 zile, copii fără nume, părăsiți, abandonați în parcuri, următoarea avea 2 săptămâni. La ora actuală ei sunt copiii care vorbesc despre viață. Au ajuns să facă performanță în diverse domenii ca muzică, dans, teatru. Sunt copii care acum știu să trăiască altfel”, spune Mia cu emoție în glas.

Pe cine numește “Minunea dintre blocuri”

În 1998 Mia Scarlat a adus primii copii în casa sa. Erau copii care nu aveau unde locui sau copii care trăiau în subsoluri ori în ghene de bloc. Ulterior acești copii au devenit “minunea dintre blocuri”, cum îi numește mama Mia, pentru că datorită lor și cu ei a putut dovedi că prin educație, prin atenție și dragoste situația se poate schimba în bine. “Sunt peste 170 de copii care au trecut prin mâinile noastre. Mulți dintre ei au acum familie, sau copii lor și nu repetă greșelile pe care le-au făcut părinții lor”, adaugă femeia.

Miercuri, 13 iunie, în cadrul Galei Business Women Forum Romania s-au strâns 8.000 de lei pentru organizația nonguvernamentală Mia’s Children, iar donațiile continuă pe platforma creata special.

În prezent, prin intermediul organizației sale umanitare, mama Mia are în grijă, în casa din Chiajna, 40 de copii și tineri proveniți din medii sociale defavorizate, aflați în situație de risc social major.

Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă

Dor. Cuvânt intraductibil în alte limbi. Un cuvânt care de ani de zile e scris cu lacrimile celor care sunt plecați din țară pe o hartă a nedreptății și nefericirii lor. „Dor” nu se poate traduce în alte limbi, dar se simte ca o rană. Dorul de mamă, de copii, de țară, dorul de „acasă”, dorul care doare și care ne îmbolnăvește.

În an centenar, România mare este mai mică acum cu 3,4 milioane de români. De când au început plecările peste hotare ale celor împovărați de nevoi, în jur de 750.000 de copii au trecut prin experiența traiului fără un părinte sau fără doi. Copii deveniți azi adolescenți sau chiar adulți și pentru care iubirea se răspândește pe Skype. Și ale căror familii erau întregi doar o lună pe an, în concediile din august. Și cum nu au putut să apese pe un buton ca să oprească cursul vieții când părinții nu erau lângă ei, au învățat să trăiască cu depărtarea în suflet. Sunt copiii bolnavi de dor de mamă.

Nu știu un mesaj mai dramatic și mai curat, și mai profund decât al unui copil care se sinucide pentru a-ți transmite ceva. Adulții îl ignoră”, spune Silvia Dumitrache, activistă româncă din Milano.

Statisticile organizațiilor de protecție a copiilor spun că ar fi acum în România 320.000 de orfani „albi”

Sunt milioane de părinți care au învățat să trăiască cu suferința depărtării de propriii copii. Doar că dorul și vinovăția au crescut în sufletul lor ca o tumoare. Au plecat în străinătate pentru bani, pentru viitorul copiilor, dar nimeni nu i-a învățat cum să trăiască fără rădăcini. Așa că și-au impus să nu trăiască nici în Italia, Spania, Anglia, Germania sau pe unde i-au purtat pașii la muncă, nici în România. Acolo doar au muncit și au pus stop întregii lor existențe, în așteptarea unui „viitor mai bun”, sintagmă care a devenit treptat și mai depărtată, și mai golită de sens. Și nu au trăit nici în România, unde împlinirile sufletești au fost suplinite de vise înălțate din beton, cu termopane, centrale electrice și mobilă modernă. Case goale.

Prăpăstii sufletești care i-au îmbolnăvit în fiecare zi. Care îmbolnăvesc o țară întreagă: copii și părinți. În fiecare an, sute de femei, în special, ajung în spitalele din România cu Sindromul Italia, o patologie psihică ce afectează persoanele care lucrează peste hotare, din cauza depărtării de casă și dezrădăcinării, surmenajului de la locul de muncă, necunoașterii limbii, insecurității serviciului.

sursa

Acad. Ioan -Aurel Pop: În loc să facem binele aici, la noi, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”

Despre identitate și credință, despre România de azi și România înaintașilor noștri, despre intelectualii care consideră că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste, dar și despre cum românii preferă să se pună în valoare pe meleaguri străine, în „slujba altor uniri”, a vorbit președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, într-un interviu pentru revista „Familia Ortodoxă”.

Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”. În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…”, a spus Președintele Academiei Române. Care, de asemenea, nu poate să nu constate, cu amărăciune, că nivelul educației din România este scăzut, tinerii fiin îndemnați să nu învețe istoria și limba Românilor. „Dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!”, spune președintele Academiei Române.

 

Iată câteva din declarațiile președintelui Academiei Române despre identitatea românească:

„De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit.

De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri.

Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile.

Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei.

Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi.

Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc.

Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui.

La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională”, a continuat el.

 

Președintele Academiei Românie deplânge și faptul că românii se critică pe ei înșiși așa cum nu o face nimeni.

„Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii.

În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față”, a mai declarat el.

Ioan-Aurel Pop consideră că în ziua de astăzi se citește foarte puțin, iar dacă nu se iau măsuri, oamenii vor deveni numai buni de manipulat de către cei care controlează comunicarea.

„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp.

Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe…

Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă.

Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Românii sunt și ei prinși în acest vârtej.

Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur.

Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea.

Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde.

Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii.

Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele”, spune Ioan-Aurel Pop.

Președintele Academiei Române a afirmat că sentimentul apartenenței la familie, la o țară este „primejdios pentru globaliști”. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, mai spune dl academician Pop.

„Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli.

Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc.

Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii.

Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu.

Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine.

A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români?

Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește!

Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe.

Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția”, a continuat Președintele Academiei.

 

Acesta mai adaugă faptul că nivelul educației în România este scăzut, tinerilor spunându-li-se să nu mai acumuleze cunoștințe, să nu învețe istoria și limba Românilor.

În schimb, se introduc materii care îi transformă pe tineri în roboței adaptați.

„Zi de zi se predică tinerilor să-și trăiască clipa, să nu mai memoreze nimic, să nu mai acumuleze cunoștințe, să învețe numai aspectele practice ale vieții, să-i critice pe dascăli, să intervină în planurile de învățământ și în structura materiei, să fie protagoniștii prezentului și nu figuranți pe scena vieții.

Unde să mai aibă loc, în acest vacarm de lozinci ale vremurilor noi, meditația, interesul pentru înaintași, pentru literatură, pentru muzică, pentru artele frumoase?…

Revenind la români: dacă neamul românesc este demn de milă, atunci de ce să ne interesăm de soarta lui istorică? Pe cine să mai intereseze cum s-au format românii ca popor, cum au rezistat ei aici, ce au făcut Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Cuza?

Și apoi, dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!

Românii trebuie să rămână aluat moale, ușor de modelat, mai ales când vecinii lor polonezi, unguri, cehi sau slovaci se dovedesc „nuci tari” pentru conducerea de la Bruxelles și nu cedează nimic din identitatea – altfel spus, suveranitatea lor.

Acolo însă, istoria și limba națională se studiază încă în școli cu mare seriozitate, pe când la noi disciplina „Istoria Românilor” s-a scos aproape cu desăvârșire.

Nu aș vrea să se înțeleagă că totul este un complot universal îndreptat împotriva românilor și al României.

Există și mulți intelectuali români care cred că așa e bine, că nu avem nimic de arătat lumii, că nu am făcut nimic important în istorie, că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste.

Efectele pe termen lung ar putea duce spre anihilarea poporului român – și nu spun vorbe mari.

Sunt exemple de multe popoare care au dispărut așa, topindu-se în masa altor neamuri. Există pericolul să ne pierdem seva și vâna națională și să ne lăsăm complet pe mâna altora, care au alte limbi, alte idealuri, alte obiective.

Natural, acest pericol este ipotetic, virtual și îndepărtat. Dar el există.

Educația se face cu trudă multă, iar educația este acum în declin.

A învăța la școală alfabetul cu chiu cu vai, a putea lucra la computer, a avea telefon inteligent, a ști jocuri electronice și a expedia SMS-uri cu frânturi de cuvinte nu înseamnă educație.

Aud că azi se introduc în școală materii ca Nutriție, Educație Sexuală, Circulație Rutieră, Bussines, etc, dar cu acestea nu se vor crea oameni culți și educați, ci, eventual, oameni adaptați misiunii lor de roboți.

Școala trebuie să insufle idealuri de viață, credințe și convingeri de viață, misiunea de a duce viața familiei tale mai departe, cu demnitate”.

 

 

Profesorul Pop încheie afirmând că românii au nevoie de conducători buni ( De unde???) pentru a-și păstra dăinuirea.

„Oare de ce ne iubim mama? O iubim pentru că ne-a adus, chinuindu-se, pe lume dar și neamul ne-a adus pe lume ca grup, ne-a făcut cunoscuți ca ființă colectivă.

Eminescu, acela care este chintesența sufletului nostru românesc, a scris că „rămâne stânca, deși moare valul”.

„Valul” suntem noi, trecătorii prin viață, iar „stânca” este națiunea aceasta.

Ca să fie „stâncă”, neamul are nevoie de demnitate și de onoare, de adevăr și de dreptate și peste toate, de bunătate și înțelegere.

Nu am griji prea mari pentru poporul român, cu o condiție: să aibă conducători buni!

Dacă liderii vor fi buni, poporul nu se va rătăci!”.

sursa

Românii, prinși în capcana tehnologiei. 91,5% petrec, zilnic, aproximativ 2 ore și jumătate cu ochii lipiți de ecranul televizorului sau al computerului în afara programului de muncă

Românii petrec, în medie, circa 2 ore și jumătate pe zi uitându-se la televizor sau pe calculator în afara orelor de muncă, potrivit unui sondaj Eurostat.

La sondajul efectuat între 2008 și 2015 au participat respondenți cu vârsta între 20 și 74 de ani din 15 țări europene, inclusiv Norvegia, Serbia și Turcia.

În România, 91,5% dintre respondenți au declarat că petrec, zilnic, aproximativ 2 ore și jumătate cu ochii lipiți de ecranul televizorului sau al computerului în afara programului de muncă.

Grecii stau cel mai mult în fața ecranului, peste 95% dintre respondenți declarând că petrec mai mult de 3 ore urmărind programe TV, jucându-se pe computer sau navigând pe internet, fiind urmați de belgieni și de finlandezi, cu un timp mediu petrecut în fața ecranului de circa 3 ore, respectiv 2 ore și 50 de minute.

La polul opus, italienii (1 oră și 56 minute) și austriecii (2 ore și 19 minute) stau cel mai puțin în fața unui ecran în afara orelor de muncă.

România moare, la propriu. Sporul negativ al populatiei s-a accentuat: În 2017 numărul deceselor a crescut iar numărul nou-născuților a scăzut

Statistică îngrijorătoare publicată de INS pentru anul 2017. Astfel, datele adunate de Institutul Național de Statistică arată că anul trecut numărul nou-născuților a fost mai mic cu peste 11.000 de persoane față de 2016, în timp ce numărul românilor decedati a urcat la peste 260.000 (față de circa 257.000 în 2016).

sporul negativ al populatiei

Conform INS, la nivel de județe, rata mortalității a fost cea mai ridicată în Teleorman (datele sunt la nivelul lui 2016), cu 17 decese la mia de locuitori, urmat de Giurgiu (15.3 la mie), Buzău (14.1 la mie) și Călărași (13.8 la mie). La polul opus- cele mai mici rate ale mortalității- se află Iași (9.5 la mia de locuitori), Brașov (9.7 la mie), Vâlcea (tot 9.7 la mie) și Ilfov (9.8 la mia de locuitori).

În ceea ce privește numărul căsătoriilor la mia de locuitori, București se află în 2016 în fruntea clasamentului (cu 8.2 căsătorii la 1000 de locuitori într-un an de zile), urmată de Ilfov (7.7 la mie), Timiș (7.4 la mie) și Cluj (7 la mie).

Mai mult, statistica spune că în București sunt cuplurile cu vârsta medie a căsătoriei cea mai înaintată (34.7 ani), în vreme ce în Suceava, vârsta medie a soților este cea mai “mică” și anume 30 de ani.

În privința divorțurilor, în 2016 campioni erau brăilenii (1.9 divorțuri la mia de locuitori), urmați de cei din Ilfov, Caraș Severin și Constanța.

Luna decembrie 2017 față de luna noiembrie 2017

În luna decembrie 2017 s-a înregistrat nașterea a 15.127 copii, cu 192 mai puțini copii decât în luna noiembrie 2017. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2017 a fost 23.146, cu 1.431 mai multe decat în luna noiembrie 2017. Prin urmare, sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2017, decedații având un excedent față de nascuții-vii cu 8.019 persoane.

În luna decembrie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.589 de căsătorii, cu 1.023 mai puține decât în luna noiembrie 2017. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.751, cu 304 mai multe decât în luna noiembrie 2017.

Luna decembrie 2017 față de luna decembrie 2016

Numărul nascuților-vii a fost mai mic cu 839 în luna decembrie 2017 față de aceeași lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.456 mai mic față de luna decembrie 2016.

Sporul natural a fost negativ atât în luna decembrie 2017 (-8019 persoane), cât și în luna decembrie 2016 (-8636 persoane).

Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2017, cu 1.406 mai mare decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 400 divorțuri mai multe în luna decembrie 2017, decât în luna decembrie 2016.

Un factor nemenționat de INS care a contribuit la sporul negativ al populației a fost numărul ridicat de avorturi din ultimii 27 de ani.

Românii din HAR-COV au nevoie de noi

MĂRTURII DESPRE ULTIMII ROMÂNI DIN AITA MARE. INTERVIU cu părintele Iustin Gârleanu, păstorul românilor din Aita Mare, județul Covasna: ”Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești”!

În luna decembrie anul trecut părintele Iustin Gârleanu a împlinit cinci ani de când păstorește mica comunitate de români din Aita Mare, județul Covasna, o localitate aflată la 37 km de municipiul Sfântu Gheorghe, și 15 km de Baraolt.

Părintele Iustin Gârleanu s-a născut la Brașov, a absolvit Seminarul Teologic Dumitru Stăniloae din Brașov și Facultatea de Teologie din cadrul Universității București.
Aflat într-o zonă în care românii sunt numeric minoritari, părintele Iustin Gârleanu ține aprinsă flacăra românismului și a ortodoxiei într-o parte a României lăsată pradă șovinismului și iredentismului maghiar promovat de organizații extremiste maghiare, unele dintre ele aflate chiar în componența Parlamentului și Guvernului României.
Și pentru că despre soarta românilor din Covasna și Harghita cel mai bine pot vorbi chiar românii care trăiesc acolo, l-am contactat pe părintele Iustin.

Sunteți de cinci ani în Covasna, părinte. Câte suflete păstoriți în acest moment?
În primul rând doresc să vă salut pe dumneavoastră cât și pe cititorii blogului dumneavostră, români și maghiari deopotrivă. Vă mulțumesc pentru faptul
ca v-ați gândit la mine și pentru că m-ați contactat chiar și prin mijloacele acestea deja convenționale (și mă refer aici la internet) pentru a vă relata aspecte din realitatea văzută prin prisma unui preot ortodox care slujește într-una din cele mai modeste comunități minoritar românești din județul Covasna.

Biserica ortodoxă din Aita Mare, români din Harghita și Covasna
Biserica ortodoxă din Aita Mare

Referitor la întrebarea dumneavoastră, numărul sufletelor pe care îl păstoresc este de 5 familii întregi (soț/soție) în Aita Mare și 8 familii în Aita Medie, aici în numărul acesta nu sunt incluse văduvii și familile mixte, care cu totul în ambele sate nu depășesc 20-25 de persoane.

Care sunt problemele cu care vă confruntați?
Greu de spus… problemele sunt multiple și în același timp complexe, ca în fiecare parohie de altfel. Din punctul meu de vedere au reușit să ne copleșească două lucruri: SĂRĂCIA și ignoranța. Spun sărăcia deoarce aici nu putem strânge anual un buget mai mare de 2000 de lei. Este foarte greu să te descurci cu acești bani într-un an, sau mai bine spus imposibil. Nu mai vorbesc de faptul că apar fel de fel de lucruri neprevăzute care necesită diverse cheltuieli cărora nu le facem față fără ajutor din ”afară”. De salarizare nu mai vorbesc, dacă nu ar fi acel fond de întrajutorare primit de la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei nu am mai fi pe aici.

De ce vorbiți și de ignoranță?
Pentru că atunci când am ales să fiu slujitor în această episcopie am avut alte așteptări de la oameni. Și aici mă refer în primul rând la cei din județele vecine, dar și de la cei cunoscuți și apropiați chiar. Credeam că românii sunt mai solidari, dar, mi-am dat seama ca nu mereu, ci doar atunci când sunt în momente de criză. Am reușit să le fac cunoscute problemele din zonă multor persoane oneste și de bună credință, însă pe mulți alții nu am reușit să-i conștientizez de aceste probleme.

Românii din afara celor două județe în marea lor majoritate habar nu au ce se întâmplă aici. Nu se conștinetizează la nivel colectiv, la nivelul întregii societăți civile, că aici este într-adevăr o problemă. Opiniile nu se formează ascultându-i pe oamenii care au de a face cu această zonă ca simplii vizitatori, și care apoi apar pe ecrane la diversele televiziuni, banalizând fenomenul acesta de dispariție a unor comunități întregi de români, în doar 60-70 de ani. Acesta este un fenomen. Ați văzut dumneavoastră pe cineva care, intersat în mod real de această zonă, să vină și să facă un reportaj bine documentat și apoi să-l dezbată cu specialiști fără interese meschine? Eu nu am văzut. Nu am văzut pe vreun jurnalist să vină și să ia vreun inteviu vreunui repezentant al societății civile românești din zonă.

Biserica ortodoxă din Aita Medie
Biserica ortodoxă din Aita Medie

Vorbiți de un fenomen al dispariției românilor din zonă. Ce face Statul Român? Sau ce ar trebui să facă?
Da, și vă pot oferii și exemple, cum ar fi cele două comunități pe care le păstoresc, plus comunitățile vecine din toată zona Baraolt, cum ar fi Căpeni, chiar Baraolt, Biborțeni, Aita Seacă, Valea Zălanului, și exemplele pot continua. Pentru aceste comunități lovitura de grație a fost în anii de tristă amintire 1940-1944, apoi bineînțeles a contribuit și migrarea oamenilor de la sate către mediul urban.

Uitați exemplul cel mai grăitor, în Aita Mare și Aita Medie nu mai există secție de limba română în scoala generală, a fost pană acum doi ani, unde am predat și eu o oră de religie, dar după ce a venit criza și odată cu reforma învățământului aceste clase au fost desfințate, deși în ambele comunități mai sunt copii care provin din familii de români sau mixte. Și uitați cum odată cu această generație s-a încheiat un proces de maghiarizare pe cale pașnică. Singurul element constitutiv este religia, care mai arată originea sau poate chiar doar numele. Iată deci cum Statul este încă odată neputincios în fața acestui fenomen.
Mă întrebați ce ar trebui să facă Statul… greu de spus după 22 de ani în care nu a făcut nimc. În primul rând să dorească se se implice. Să adopte o strategie, pusă în practică de oameni onești, competenți. NU poți ca Stat, sau ca politician, să faci ceva când nu cunoști fenomenul, sau dacă îl cunoști să îl ignori, marșând pe un multiculturaslim ieftin, de tip slugarnic, așa cum vedem pe la unii politicieni din zonă. O a doua problemă este dezvoltarea zonei. O zonă săracă economic este săracă și ”intelectual”, și atunci oamenii sunt mai ușor de manipulat.

Cum credeți că ar putea cetățeanul de rând să-i ajute pe românii din această zonă?
În primul rând prin dorința reală de a face acest lucru. Prin dorința de a veni la fața locului și a identifica problemele din această zonă. Prin simpla prezență a oamenilor din Brașov am reușit să-i mobilizez și pe credincioșii din Aita, stârnindu-i să aibe o viață liturgică mai activă, am reușit cu ajutorul acestor oameni proveniți dintr-un mediu pur ortodox, să-i fac să se apropie mai des de Sfântul Potir. Ei, iată rostul celor veniți din ”afară”.

Eu în biserică m-am ocupat de sufletele lor, dar ”poteca” până la Biserică a fost ”curățată” de aceștia. Eu cred că românii de aici nu au avut lideri cu adevărat care să-i facă să se simtă mândri că sunt români. Și am văzut asta în 2009 când a fost IPS Ioan într-o vizită pastorală la Aita Medie. Când a intrat în biserică, la vederea dânsului mulți dintre oameni, bărbați și femei, au început să plângă. Era un plâns al bucuriei amestecat cu multă tristețe. Este una dintre imaginile care mă vor urmări toată viața.

Ce ne puteți spune despre comunitatea pe care o păstoriți?
În general multe lucruri frumoase. Ca în fiecare comunitate sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Munca cu omul este foarte grea, și mai ales în această zonă în care haina preoțească nu este așa respectată ca într-un mediu pur ortodox.

Când am venit în primul an a fost un șoc pentru mine, deoarece la sfârșitul slujbei nici un credincios nu vorbea limba română în biserică. La început i-am judecat și am fost chiar intrigat, nu puteam înțelege acest lucru, dar cu timpul am înțeles că acest lucru nu se poate imputa ca fiind vina lor. Și la ora actuală am câteva femei pe care nu le pot spovedi, pentru că nu știu românește. Dar să nu credeți că m-am resemnat cu ideea că acest lucru ar fi o normalitate.

În rest îi consider niște eroi, care au supraviețuit de-a lungul vremii, și îi prețuiesc pentru acest lucru. Din păcate aceștia sunt ultimii.

De ce spuneți că sunt ultimii? Care este media de vârstă a enoriașilor?
Când am spus asta să nu vă gandiți că mâine ”voi trage cortina”, dar în 20-30 de ani cam așa va fi, ceea ce în istorie este o unitate neglijabilă de timp. Vârsta medie a parohiei este undeva pe la 63-68 de ani, numai că copiii și nepoții au plecat din zonă spre orașele mari, sau sunt în curs de a face acest lucru. Bineînțeles că acest lucru se încadrează într-o problemă generală la nivel național, numai că acolo unde sunt mulți măcar rămân puțini, dar unde sunt puțini rămân și mai puțini, sau de cele mai multe ori nimic. Ecuația este foarte simplă în cazul acesta. Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești.

Care este relația pe care o aveți cu reprezentanții celorlalte confesiuni din zona dumneavoastră?
De respect reciproc. Suntem patru culte în Aita Mare (unitarieni, calvini, catolici și ortodocși) majoritari sunt unitarienii, iar în Aita Medie reformații. Până acum doi ani la fiecare mare sărbătoare creștină (Paști și Crăciun) trimiteam mesaje pastorale frățești din partea parohiei noastre, pentru fiecare comunitate.

Și de ce nu ați mai trimis?
Pentru că nu mi s-a răspuns niciodată de către nimeni. Consider că dialogul are sens dacă există emițător – receptor. Probabil limba este o problemă.

Credeți că deranjați prin faptul că nu știți limba maghiară?
Nu, nu cred. Dacă deranjez pe cineva, poate o fac mai mult prin ceea ce reprezint eu, ca haină, ca misiune a mea, ca lider spiritual al comunității românești. Limba nu trebuie să constituie o problemă din punctul meu de vedere, ci acolo unde apar probleme sau resentimente pe tema acestui lucru, acolo este mai mult o problema de bunăvoință.

Este sprijinită în vreun fel parohia pe care o conduceți de către Primăria Aita Mare sau Consiliul Județean Covasna?
În cei cinci ani de activitate pastorală o singură dată, prin anul 2008, am primit o sumă de 2000 lei de la Primărie, pe care a trebuit să o împart pentru cele două comunități parohiale ortodoxe din Aita Mare și Aita Medie. Și asta datorită epitropului nostru de la Aita Mare, care este conslier local. În primă instanță Biserica Ortodoxă nu fusese luată în calcul la alocarea fondurilor, până când nu mi-am prezentat public indignarea.

Cum se vede din Aita Mare conviețuirea interetnică a românilor și maghiarilor din Covasna și Harghita?
Destul de controversată aș putea spune.

In ce sens?
În sensul în care dacă intrii în sfera politicului lucrurile sunt foarte perfide, și… mă opresc aici. Dacă rămâi în sfera socialului, a omului de rând, vezi că în familiile mixte respectul între soți poate fi mai mare decât într-o familie omogenă. În general oamenii se ajută între ei. Și asta o văd în situațile critice mai ales, la o înmormântare atât românii cât și ungurii sunt solidari unii cu alții. Și nu vă ascund că am avut surpriza să văd la o familie nevoiașă de români din Aita Mare cum maghiarii au fost foarte solidari cu ei, poate mai solidari ca românii. Bineînțeles sunt cazuri și cazuri, fiecare caz are specificul lui. De asemenea, îngrijitorul pe care îl avem la biserică, este maghiar și foarte conștiincios, și un om extraordinar.

Aș dori să mai adaug faptul că numărul maghiarilor de altă confesiune, care mi-au solicitat să intru și să le sfințesc casele de Bobotează a crescut de la an la an, și aceștia mă așteaptă cu casa primenită și cu multă bucurie. Am o mulțime de lucruri bune de spus despre acești oameni cu care conviețuim.

Ați avut probleme interetnice la nivel de comunitate?
Eu personal da, numai ca persoana respectivă avea probleme și cu cei de aceeși etnie. Dar, mulțumesc lui Dumnezu, l-am aplanat repede. În general nu cred că ar fi cazul cel puțin din partea noastră, a preoțiilor ortodocși. Și nici nu cred că au existat la nivel de Episcopie astfel de cazuri.

Numai dacă analizezi structura morală a ÎPS Ioan și atitudinea dânsului prin mesajele pe care le transmite permanent în predica sa, iți vei da seama că nu poți avea altă atitudine raportată la exemplul dânsului, decât să urmezi Evanghelia lui Hristos și să propovăduiești dragostea între semeni.

Care este opinia dumneavoastră cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc?
Eu trăiesc cu crezul că pentru a putea fi preot în zona aceasta, în primul rând trebuie să mai ai ceva în plus în suflet, și anume sentimentul de a fi un foarte bun român. Cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice, consider că este o absurditate, și chiar o anomalie.

Unde ați văzut dumneavoastră, în lume, o enclavă etnică în inima unui stat sau a unei națiuni? Nicăieri. Numai la noi există această anomalie artificial creată, de-a lungul istoriei. În schimb din mesajele pe care le trimit politicienii maghiari deopotrivă și diversele grupuri ale societății civile maghiare din țară și diaspora rezultă că prin această absurditate se vrea un preambul a ceva mai mare care ar trebui să urmeze. Toți pașii care se fac în această direcție arată că cineva nu s-a împăcat încă cu istoria de după 1918. Există o educație și o cultură în acest sens de la cei mai mici până la cei mai mari, și aceasta s-a amplificat după 1989. Doar vedem cu toții mesajele din presa maghiară cât de ofensive sunt, uneori chiar provocatoare.

Părintele Iustin GârleanuAveți vreun mesaj pentru clasa politică de la București?
Da, numai că se va auzi ca și strigătul lui Iona din burta Chitului (balenei). Românii din cele două județe sunt luați în considerare direct proporțional cu miza voturilor pe care le oferă ei ca număr de locuitori în aceste două județe. Nu vedeți că de la căderea comunismului statul român nu a avut nici o strategie pentru românii din zonă, indiferent cine s-a perindat la putere, din păcate. Așa cum același stat român a aplicat o bună strategie de conservare și de dezvoltare a identității românești în zonă, în perioada interbelică. Acest lucru s-a dezvoltat în paralel fără a leza drepturile maghiarilor conlocuitori și majoritari numeric. Din punctul meu de vedere doar Biserica Ortodoxă și instituțiile din jurul acesteia au avut o atitudine permanentă în conservarea identității românești în zonă. În rest totul a fost facut haotic, vag și sporadic.

Vă mulțumesc pentru amabilitate părinte!
Cu multă plăcere!

Dan Tanasă

Cei care vor să ia legătura cu părintele Iustin Gârleanu o pot face pe adresa de email: iustin_garleanu @ yahoo.com

Puteți sprijini parohia Aite Mare prin donații în contul bancar afisat pe blogul: http://parohiaaitamare.blogspot.com/

12 EXPRESII FATALE care AU DISTRUS ROMÂNIA

Au existat şi există EXPRESII care ascund adevărul sau îl distorsionează. Ele au intrat în mentalul colectiv şi în loc să îl lumineze, mai mult îl întunecă şi îl blochează. Majoritatea par a fi făcut parte din scenarii puse la punct pentru înrobirea României. Iată câteva dintre aceste expresii fatale.

expresii fatale

1. CE AI FĂCUT DUMNEATA ÎN ULTIMII 5 ANI? Expresia a fost folosită la începutul anilor 90 pentru înlăturarea oamenilor cu experienţă şi cultură profesională.

2. STATUL E UN PROST MANAGER. O aberaţie repetată obsesiv pentru a ascunde privatizări trădătoare.

3. SĂ ATRAGEM INVESTITORII STRĂINI. Lozinca sub care am dat întreaga economie capitatului străin fără nicio condiţie.

4. SĂ ADERĂM RAPID LA UNIUNEA EUROPEANĂ. Expresia care a pus presiune pe negociatorii capitolelor de aderare.

5. INVESTITORII STRATEGICI. Exprimare menită să îi prezinte într-o formă eroică pe cei care au pus mâna pe domeniile strategice ale economiei.

6. STATUL DE DREPT. Formulă menită să acopere toate abuzurile.

7. INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI. Sintagmă cu rol de idolatrizare a Justiţiei corupte.

8. LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI. O monedă cu două feţe, folosită în funcţie de necesităţile grupurilor de interese.

9. PERICOLUL RUSESC. Ultimul argument al trădătorilor.

10. PARTENERII STRATEGICI. Formulă de alint pentru noii stăpâni ai României.

11. ECONOMIA ROMÂNIEI, CEA MAI MARE CREŞTERE DIN U.E. Este vorba, de fapt, despre economia din România, nu despre economia României.

12. AM DEVENIT O COLONIE. Exprimare a minţii românului de pe urmă, acceptată în mod fatal.

Concluziile va apartin. Voi insera aceste 12 expresii intr-o viitoare carte…

Stima, M.RIZEA