Mihai Eminescu a cunoscut creaţia populară din vatra foclorică Vlaşca

mihaieminescuÎntr-unul din popasurile pe care Mihai Eminescu le-a făcut la Giurgiu, iubitor al creaţiei populare, a putut cunoaşte unele cântece din bogata vatră folclorică Vlaşca. Poate un rapsod i-a oferit prilejul de a cunoaşte un frumos cântec în care apar numele a două aşezări vlăşcene – Răsuceni şi Strâmbeni, alegerea fiind determinată nu neapărat de rimă, faţă de care Mihai Eminescu avea o mare rigurozitate.
Textul cântecului se află în caietul anonim, din manuscrisul 2260, f.315-327, pe care îl transcriem integral:
Frunză verde de chiperi,
Barbule din Răsuceni
Ce caţi la noi la Strâmbeni,
Ce caţi Barbule la noi
Ori nu-s fete pe la voi?
Ba sunt multe, dar sunt mici
Nu sunt încă de voinici,
Cu mici n-am ce vorbi
Nici nu pot a mă iubi.
Vine Barbu de la plug
Cu douăsprezece boi la jug.
Cu trupul plin de asud
Şi cămaşa numai lut,
Duşmanii drumul îi pândesc
Şi în drum îl întâlnesc
Să uit la-l-doisprezece boi
Şi-şi aleg dinr-înşii doi
Barbu boii a-ş-scăpa
Voiniceşte se lupta
Dar duşmanii c-un ciomag
Dând, capu Barbului sparg
La casa cu trestioare
Zace un voinic să moară
Nu ştiu zace, ori ce face
Că guriţa nu-i mai tace
Nici la umbră, nici la soare
Nici la cap cu pernişoare
Bate zi şi bate noapte
Numai cu venin de moarte.
Nu se poate pune la îndoială că localitatea Răsuceni, prezentată în cântec, nu ar fi din ţinutul vlăşcean. Consultând Noimenclatura poştală a localităţilor din Romania, am putut constata că în ţara noastră există doar o aşezare cu numele de Răsuceni, cea din judeţul Giurgiu, constituită din Răsucenii de Jos şi Răsucenii de Jus. Acum comuna Răsuceni are în componenţă patru sate – Răsuceni, Carapancea, Cucuruzu şi Satul Nou.
Cealaltă localitate, Strâmbeni, se află în judeţul Argeş, nu departe de Răsuceni. Cândva a aparţinut, ca şi Răsuceni, de judeţul Teleorman.
Şi o analiză atentă a lexicului are menirea să confirme că acest cântec aparţine graiului vlăşcean – forma populară a prezentului verbului a căuta fiind caţi, ori substantive nearticulate – trupu, drumu şi capu, regionalismul – ciomag, pentru a enumera doar câteva.
Click aici pentru a auzi aceasta piesa cantata de Alexandru Mica.
Caietul anonim în care sunt incluse aceste versuri populare figurează ca un manuscris de sine stătător, econfecţionat din hârtie subţire, de mărime 28 cm x 22 cm, scris cu o grafie caligrafică.
Caietul anonim a fost semnalat, publicat şi studiat pentru întâia oară de D. Murăraşu în ediţia sa.
Dacă ar fi să pornim de la faptul că unele texte din Caietul anonim sunt folosite de Mihai Eminescu în manuscrisele vieneze, se presupune că datează din a doua jumătate a anului 1869, în răstimpul dintre 16/30 iunie cănd, membru al Socetăţii Orientul, Eminescu primeşte însărcinarea să adune folclor din Moldova, şi începutul toamnei care îl află plecat la studii la Viena.
El poate fi ănsă tot aşa de bine şi din epoca revizoratului şi chiar mai târziu. Viitorul va decide.
Mihai Eminescu nota într-una din însemnările sale, rămase, ca atâta altele, în vraful necercetat încă de manuscrise
“Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţi croiesc chărţi şi răzbele, zugrăvesc împăraţii despre cari lui nici prin gând nu-i trece, iubesc acest popor, care nu serveşte decât de catalici tuturor acelora ce se înalţă la putere – popor minunat“ ( Manuscris 2257, f.65 )
(Fragment din volumul Eminescu şi Giurgiu)
rasuceneanca