Intr-o postare pe facebook politistul Marian Godina a intrebat care dintre cele doua masini are prioritate. Postarea a primit peste 2500 de comentarii, insa foarte multe dintre ele gresite.

Iata ce spune politistul Marian Godina despre aceasta si care este raspunsul corect la intrebare:

“La poza asta, pe care am postat-o aseară, s-au strâns peste 2500 de comentarii, care mai de care mai acid şi mai ferm pentru a-şi argumenta părerea. Unii au menționat că e doar părerea lor, recunoscând oarecum că se pot înşela, în timp ce alții s-au bătut cu pumnii în piept că ei au dreptate. Mi se pare destul de trist că o astfel de speță ridică probleme atât de mari. Mă aşteptam să existe câteva comentarii cu păreri greşite care să fie repede stinse de mulțimea celor care chiar ştiau răspunsul, dar nu a fost aşa. Încă sunt dezbateri pe poză, aşa că am să încerc să pun punct subiectului, deşi sunt convins că şi eu voi fi contrazis, şi dau următoarele lămuriri:

1. Sper că situația redată în poză nu se întâlneşte nicăieri în realitate, pentru că ar fi o aberație ca semaforul de pe un drum fără prioritate să fie verde simultan cu semaforul de pe drumul prioritar, dar mă aştept totuşi să existe pentru că orice e posibil.

2. Dacă am lua totuşi drept reală această poză, ştim că atunci când ajungi la o intersecție semaforizată, cu semafoarele aflate în funcțiune, nici nu bagi în seamă indicatoarele de sub ele care reglementează prioritatea. Acelea sunt instalate pentru situații în care semafoarele nu funcționează, de obicei noaptea. Asta pentru că respectăm ordinea aceea care spune că semafoarele sunt peste indicatoare. Pentru cei care nu mă cred pe cuvânt, pot studia Codul Rutier sau se pot gândi de câte ori au oprit la un semafor verde care avea sub el indicatorul “OPRIRE”. Niciodată. Am citit că mulți spun că dacă ambele maşini din poză au verde, se aplică următoarea reglementare ierarhică, adică indicatoarele. Astfel, cel verde are prioritate fată de cel albastru. Dacă indicatoarele de prioritate au forme geometrice diferite, tocmai pentru a putea fi recunoscute şi din spate, la semafor nu îți poți da seama în veci dacă şi cel care vine din față şi virează stânga are tot verde. Aşadar, cei doi conducători auto care pătrund în intersecție, au depăşit deja momentul în care trebuiau să aleagă între a respecta semaforul sau indicatorul şi au respectat semaforul pentru că ei cunosc legislația. Ajunşi în intersecție, în cazul în care se vor intersecta, vă puteți gândi că iar trebuie să aleagă acea ordinde ierarhică. Polițist nu e, maşini cu regim prioritar nu sunt, alte semafoare nu mai sunt, alte indicatoare nu mai sunt, aşa că se vor aplica regulile de circulație. (Că doar nu vor da cu spatele să vadă fiecare ce indicator era sub semafor.) Adică, în speța dată, regula care spune că cel care virează la stânga într-o intersecție este obligat să dea prioritate vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreaptă.

Aşadar, auto verde trebuie să dea prioritate autoturismului albastru.
Deci ALBASTRUL TRECE PRIMUL! Mai bine de atât nu am ştiut să explic, dar sper că mulți au înțeles.”

sursa: facebook.com

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.