O mică fierărie dintr-un sat maramureșean funcționează neîntrerupt din 1919. După trei generații, ultimul fierar nu are cui să-i transmită meșteșugul

Timpul schimbă oamenii și meseriile. Mai există însă locuri unde meșteșugurile vechi s-au păstrat așa cum erau pe vremea străbunilor. În inima Maramureșului, o mică fierărie funcționează neîntrerupt din 1919. Trei generații de fierari din aceeași familie au vegheat ca focul din forjă să nu se stingă vreme de aproape un secol.

O forjă, forță brută și multă ambiție. De asta are nevoie un fierar priceput așa cum este și Ioan Bozântan din satul maramureșean Buşag.

Atelierul familiei se află pe marginea drumului european E58 care leagă Baia Mare de granița de vest. Pe vremuri, aici, lumea stătea la coadă pentru potcovitul cailor. Acum, rar mai trece pragul câte un client.

Atelierul a fost ridicat Gheorghe Bozântan, bunicul fierarului, acum 99 de ani.

Însă vremurile acelea au trecut, acum, sătenii au dat caii de la căruță pe cai putere și puțini mai au nevoie de potcoave făcute de fierar.

100 de lei costă potcovitul unui cal, iar datina cere ca proprietarul să îl cinstească pe potcovar cu un pahar de horincă dacă vrea ca lucrarea să țină.

Ultimul fierar din Bușag nu are cui să lase moștenire meșteșugul. Așa că se gândește să transforme fierăria în muzeu pentru ca și generațiile viitoare să afle secretele îmblânzirii fierului.