ISU, avertizează că trei sferturi dintre locuitorii țării ar autea fi afectați în cazul unui cutremur puternic.

Infrastructura din multe zone una „critică”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur sunt slabe sau absente, se arată în proiectul de consolidare a IGSU, potrivit Mediafax.

locuitorii țării sunt în pericol

„România are o seismicitate ridicată, cu originea în zona Vrancea, în zonele subcarpatice și mai puțin în părțile de nord-vest și vest ale țării. Edificatoare în acest sens sunt cutremurele majore care au avut loc în România și urmările lor. Amintim cutremurul din 4 martie 1977, care a provocat 1.570 de morți, peste 11.300 răniți, 35.000 familii sinistrate și 32.900 locuințe prăbușite sau grav avariate” – așa începe introducerea la capitolul riscurilor naturale care pot genera dezastre în România din proiectul Strategiei de consolidare și dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) 2016-2025, aflată în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

 

În România, riscul de cutremur există, ținând cont de activitatea seismică din zona Vrancea, susțin specialiștii din cadrul structurilor de intervenție.

„Riscul de producere a unui cutremur major se menține, iar în zonele care pot fi afectate de acesta locuiește 75% din populația României și există importante elemente de infrastructură critică”, se notează în proiectul Strategiei.

Mai mult, salvatorii sunt vulnerabili în caz de cutremur și este nevoie de investiții în instruire, dar mai ales de achiziția de echipamente necesare salvării, potrivit unei analize făcute la nivelul IGSU,

În cadrul IGSU a fost identificată „lipsa unor stocuri de materiale și tehnică necesare gestionării unor situații de urgență majore (ex.cutremur)”.

„Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenție și echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenție CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare și intervenții specifice în apele teritoriale, adăpostire, înștiințare-alarmare”, este un alt aspect trecut la capitolul vulnerabilități.

Tot la probleme de logistică sunt trecute și 32 de clădiri în care își desfășoară activitatea pompierii și care au risc seismic ridicat.

Specialiștii IGSU spun că este nevoie și de intensificarea activităților de prevenire prin educarea populației.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.