Al doilea Mohacs al ungurilor a fost… Bătălia Tzuicii!

În majoritatea covârșitoare a cazurilor, bătăliile mari s-au dat, firesc, între două armate (cel puțin), așa cum este logic. Și ca toate… accidentele ridicole, sunt situații în care o armată… s-a bătut de una singură.

Povestirea ce urmeaza pare absurdă, însă o astfel de „performanță” a fost obținută de către armata Imperiului Habsburgo-ungar, chiar dacă unii istorici au trecut-o sub tăcere ori au contestat-o. La acea vreme, în anul 1788, pe tronul imperial se afla Iosif al II-lea. Armata imperială era formată în majoritate din austrieci, si unguri, dar și din soldați aparținând altor naționalități, mobilizati cu fortza din diferitele provincii!

Un astfel de „conglomerat” trebuia să se confrunte cu oastea Imperiului Otoman. Anterior, armata austriaco-ungureasca staționată lângă Belgrad, constituia un „colos” la acea vreme, care cuprindea 172.000 de ostași, dar care se confruntase cu malaria și, în numai 6 luni, pierduse, dintr-o proasta organizare a asistentei sanitare, circa 30.000 de luptători. Brrr…

Si totusi in toamna lui 1788, austriecii au decis că… este cazul să tranșeze dur conflictul cu Imperiul Otoman. Ca pe Mihai Viteazu, il omorasera… Așa că au pornit prin Banat, către Bulgaria, spre a ataca Vidinul. De la iscoade, conducătorii armatei austro-ungare primiseră informatii că otomanii se mobilizaseră, la rândul lor, pentru bătălie, pornind si ei la drum înspre adversarii lor.

Ca orice oaste de stransură a unui asemenea imperiu, si cea habsburgică era o armată multinațională, în care erau necesare eforturi suplimentare, pentru depășirea barierelor lingvistice… disputata intre germana si maghiară. Cand puternica oaste a Habsburgilor a ajuns dincolo de Caransebeș liderii săi nu cunoșteau poziția exactă a adversarului otoman. Așa s-a decis trimiterea unor unități de recunoaștere, alcătuite din husari unguri, sa cerceteze câmpia și pâlcurile de pădure de pe malul celălalt al râului Timiș.

În loc de turci, husarii au dat peste niște localnici veseli … desigur ocupati cu „fabricarea” unei… interesante cantitati de rachiu adevarat, pe care erau dispuși să-l si vândă la un pret convenabil… Când au simtit gustul unic al răchiei romanesti, husarii au încins o petrecere strașnică, uitând repede de turci și de îndatoririle ostășești. Văzând că husarii trimiși în recunoaștere nu se mai întorc și așteptându-se la ce-i mai rău, ofițerii de rang înalt, i-au rapotat împăratului Joseph al II-lea, care a decis să trimită iscoade pe urmele lor.

Aceștia făceau parte insa din trupele de infanterie. După trecerea râului, i-au reperat pe camarazii lor husarii, care erau deja atinși de aripa lui Bahus. Infanteriștii n-au rezistat nici ei ispitei și, la vederea butoaielor, și-au cerut partea de rachiu. Însă husarii isi plătiseră băutura cu bani buni, astfel că au urmat discuții aprinse… cu românii !

De la ceartă… cu ulcelele pline s-a ajuns la o bătaie generală, inclusiv între husari și infanteriști… pentru că localnicii s-au retras, cu țuică cu tot!

A fost suficient să fie trase si primele focuri de armă, pentru ca iscoadele habsburgice să aiba impresia că începuse pe bune atacul turcesc… deși turcii erau departe. Panica a pus stăpânire, treptat peste uriașa armată a Habsburgilor. Curând, șuieratul si zgomotele iscate de gloanțele ce țâșneau pe țevile puștilor au fost acoperite de către bubuiturile puternicelor tunuri austriece, deoarece un gradat speriat, a ordonat foc de artilerie. Ofițerii austrieci au încercat, prin ordinele transmise in germană să restabilească disciplina, dar trupele formate din ostași de diferite naționalități nu mai putea fi ținută sub control. Unii încercau să fugă la adăpost, alții trăgeau la întâmplare, prin întunericul care se lăsase. Frica îi făceau să vadă soldați inamici pretutindeni, în fiecare siluetă mișcătoare. Dintr-un conflict minor, pornit de la împărțirea rachiului, s-a ajuns, pe întuneric, la o luptă de amploare. O luptă oarbă, în sânul aceleiași armate! Ce poate fi mai cumplit decat sa lupti cu un „inamic” care era „peste tot”: in față, în spate, ba chiar, pe intuneric, chiar în mijlocul trupelor proprii și, ce-i mai puțin onorant, în lipsa oricărui inamic real…

Bătălia proștilor de langa Caransebeș a durat ore întregi!

În întunericul brăzdat de zeci de salve de tun, se auzeau mii de strigăte de groază și furie lansate în diferite limbi, pe care mulți oastași le interpretau ca venind de la niște ipotetici atacatori otomani. Se spunea că, în haosul creat, însuși împăratul s-a aflat în pericol, după ce a căzut de pe cal…precum un rege maghiar la Mohacs!!

Rezultatul incredibilei bătălii? Mii și mii de morți, dispăruți și răniți, pe care mai tarziu otomanii le-au constatat uluiți! Dar și bucuroși de o asemenea izbandă ușoară, găsind mormane de cadavre la fața locului, după ce austriecii si ungurii s-au retras cu moralul la pământ. Panica si tristetea au fost si mai mari și la vederea dezastrului pe care singuri l-au creat, prin lipsă de disciplină, de… multilingvism pagubos si proastă comunicare, de lipsă de precauție… și inteligentță.

Bătălia de lângă… Caransebeș își are locul său în galeria dezastrelor militare stupide și a confruntărilor pierdute … ca la Mohacs, din motive ridicole. A fost o confruntare de pomină, pierdută acum rușinos, în principal, de către Imperiul Habsburgic, secondat penibil de trupele unguresti in care Husarii cei viteji… din povestile pentru copii… au jucat un rol de poveste, parca anume spre a rămâne în anecdotica razboaielor, sub numele de… „Bătălia Țuicii”!.