Viață de badantă în Italia. ”Dormeam în pat cu o bătrână care urla toată noaptea. Lipsa somnului, dorul de casă și singurătatea m-au terminat…”

Au plecat departe de țară și de cei dragi, în speranța unui trai mai bun, a unor salarii decente cu care să-și întrețină familiile, însă unele din ele au venit acasă în depresie, cu nervii zdruncinați, având nevoie de ajutor de specialitate. Este cazul multor femei, unele dintre ele din Vrancea, care recunosc, deși nu le e deloc simplu, că au câștigat bani frumoși afară, dar și-au pierdut liniștea și sănătatea.

În ultima vreme, psihologii și psihiatrii au avut de-a face cu mai multe paciente, care au ajuns la ei cu aceleași simptome, provocate de aceleași cauze. I s-a spus sindromul Italia, pentru că se manifestă în principal la femeile care au fost plecate la muncă în peninsulă, unde au avut grijă de bătrâni. Este și cazul Mariei, care a clacat și a ajuns să fie internată la psihiatrie, în Italia.

“Lipsa somnului m-a afectat mult, dar și dorul de casă, singurătatea”

”Am lucrat la o familie cu trei bătrâni. Lucram 24 din 24. Nu aveam liber, nu aveam condiții, nu dormeam, ajunsesem să mă droghez cu tutun și cafea în loc să dorm nopțile. A fost foarte greu, fără liber, fără să pot ieși undeva, bătrânii urlau noaptea, așa am început cu depresiile. Cu starea asta de nesomn am ajuns să fiu internată de trei ori în Italia. Lipsa somnului m-a afectat foarte mult, dar și dorul de casă, singurătatea”, spune femeia din Vrancea care și-a ales ca pseudonim Maria.

Vrânceanca povestește că nopțile îi erau un coșmar și că nu se putea nicicum odihni. Trăia în aceeași cameră cu o bătrână bolnavă, care deseori își ieșea din fire, pe fondul bolii de care suferea.

”Nu aveam niciun pic de intimidate, să dormi în pat cu o bătrână care urla toată noaptea, ea urla, fiul ei urla, ajunsesem să beau cafea și să fumez toată noaptea în loc de dorm”, mai spune Maria.

Deși i-a fost extrem de greu și a venit acasă cu nervii zdruncinați, Maria nu regretă experiența și dacă ar fi să o ia de la capăt din nou ar alege să muncească peste granite. Fără banii astfel munciți, nu ar fi putut realiza nimic pentru ea si familia ei.

”Nu regret nimic, de acolo am făcut casa, de acolo am făcut tot ce am. Ne-a fost foarte greu anii ăștia petrecuți departe, să nu fii alături de familie e cumplit, însă altfel nu aș fi putut face nimic în țară”, spune femeia.

A adunat zece ani de durere, dor, frustrări și oboseală

Elena este o altă vrânceancă ce a ales să-și spună povestea. Deși timid, fără prea multă detalii.

A fost timp de zece ani menajeră în Italia, a avut grijă de bătrâni, deși acasă îi avea pe cei dragi, care la rândul lor aveau nevoie de ea. Însă fără banii munciți în străinătate i-ar fi fost greu să-și întrețină familia, așa că a răbdat, a adunat zece ani de durere, dor, frustrări, oboseală. Cel mai greu i-a fost însă atunci când în țara străină i-au ajuns copiii. Starea de neliniște și de nesiguranță au cuprins-o până la disperare.

”A fost mai greu când au venit copiii acolo. Ii luau la muncă, dar nu stiau pentru ce muncă îi luau. Îi luau cu un scop,  dar am auzit și cazuri când îi puneau să mute o geantă câteva sute de metri mai încolo si le dădeau bani pentru asta. Numai că acolo erau droguri, iar dacă nu ar fi plecat la timp puteau fi arestati. Am fost foartre stresata. O perioadă grea, tulburătoare, care mi-a măcinat sufletul”, mărturisește timid femeia.