Nicoleta Ioniță (40 de ani) este unul dintre oamenii pe care îi întâlnești rar. A avut până anul trecut o viață grea. Şi-a văzut băiatul învățând pe jos din cauza lipsurilor financiare. Când a primit ajutor a decis să păstreze doar cât avea nevoie, iar restul să dea altor sărmani.

Femeia, soțul și cei doi copii (Adelin și Teodor) locuiau până acum un an într-o cămăruță sărăcăcioasă de la marginea municipiului Târgoviște, in mahalaua denumită Romlux. Adelin, băiatul de 12 ani al Nicoletei, deși își făcea temele pe podea era olimpic la trei discipline. Povestea familiei a apărut într-o emisiune de televiziune anul trecut, iar povestea Nicoletei și a băiatului ei olimpic a sensibilizat multă lume de bine.

Printre aceștia s-a aflat inclusiv un elevețian căsătorit cu o româncă. El a devenit îngerul familiei Ioniță. Acesta a decis să ajute familia din Târgoviște cu bani și materiale de construcții. Așa că maghernița-cămăruță a fost renovată și extinsă.

“Eu am vrut să ne mai facem o cameră, lângă cea pe care o aveam. Elvețianul ne-a cerut să ne facem două. Așa am făcut! Noi locuim și cu soacra mea. Acum avem camera veche și altele două în spate”, spune parcă rușinată Nicoleta de faptul că familia sa ar avea așa de mult spațiu față de cei 20 mp de dinainte.

După ce a terminat lucrările la propria casă și-a dat seama că i-au rămas foarte multe materiale. Întrebată de ce nu le-a vândut ca să rămână cu banii, femeia ne taie vorba rapid: “Sigur, puteam opta pentru asta, dar noi nu am putut face asta. Am decis să ajutăm o familie căreia îi luase foc casa. Cu materialele de construcție, cu soțul care lucra cât putea și cu ajutorul de la biserică, am refăcut cămăruța care fusese distrusă de foc”, ne povestește radiind de fericire Nicoleta Ioniță.

Apoi a ajutat familia unei colege de clasă a lui Adelin și apoi încă o familie. Acum este la a patra casă pe care o reface pentru familiile sărmane. “Cum eu am avut noroc și am fost ajutată, am decis că trebuie să mă folosesc de noroc și să împart ce am cu alții”, ne mai spune mândră femeia.

Și pasiunea sa de a-i ajuta pe alții îi va deveni meserie. Pentru asta a și înființat un ONG, Asociația „Give & Help” pe care o va coordona. Prin intermediul organizației  vrea să ajute cât mai mulți sărmani. Pentru asta, speră ca  Asociația „Give & Help” să fie sprijinită de cât mai mulți oameni de bine, asta pentru că ajutorul lăsat Nicoletei Ioniță este pe mâini sigure.

Sursa: Libertatea .ro

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.