Ideea că „Miorița” are vreo legătură cu “resemnarea” este o aberație. De origine iluminist-masonică, propagată în sute de mii de exemplare de reviste și manuale școlare, dar lipsită de orice argument real. Idee menită să inoculeze românilor principiul resemnării – străin românilor – drept “gândire românească”.

Miorița

Ca folclorist sunt nevoit să atrag atenția că interpretările mitologizante ale adepților iluminismului sunt fundamental false. Giuseppe Cocchiara, folclorist italian de excepție, a demonstrat de multă vreme acest lucru. Petre Culianu a plătit, se pare, demonstrațiile mai ample făcute, chiar cu prețul vieții sale. Dincolo de aceste observații, rămâne o realitate extrem de importantă pentru oricine vrea să înțeleagă “Miorița” sau orice alt text popular: În folclor fiecare creație se analizează în context.

Ori „Miorița” se cânta pe vremuri înainte de povestirea unor fapte de vitejie – haiducești, ostășești etc. Nu era un vaiet, nu era o plângere, era prefața unor fapte de arme pline de eroism și curaj, pline de putere.

De aceea, este limpede că rostul  „Mioriței” era de a sublinia că vitejia românului NU vine din inconștiență, dintr-o sete de sânge sau o violență oarbă. Vitejia românului NU vine din faptul că nu ar știi că moartea îl pândește; ci, dimpotrivă, din pregătirea de a o primi, dacă este să vină, cu rost și demnitate.

Avem aici un punct de unire clar între folclorul roman și respectiv tracic, în amândouă moartea eroilor și sfinților fiind o biruință și o încununare glorioasă a vieții. Spre deosebire de folclorul grecesc în care moartea era o catastrofă/tragedie.

Discernământul este prezent clar – pentru românii din vechime, care aveau așa ceva:

“de ești năzdrăvană”, spune românul – adică „de o fi adevărat ceea ce ai spus”  (urma să se verifice vorbele acelea)  „și DE O FI SĂ MOR”  – adică nu urma să stea degeaba, dar se putea ca ceea ce făcea el să nu îl scape.

În „Miorița” ciobanul nu moare

Ci, știind că s-ar putea să urmeze o înfruntare pe viață și pe moarte, își face un testament prin care își mărturisește rostul și locul în Creație – un loc și un rost de frunte, în legătură cu toate stihiile firii, cu toate crugurile sale. Românul se știe o sinteză a Cosmosului și legăturile dintre el și acesta, dintre acesta și el sunt vii. Viața sa și moartea sa, chiar dacă puțin văzute de omul păcatului, supus orbirii, sunt trăite de Cosmos, au rost, fac parte dintr-o rânduială mai presus de fire.

Aceasta este conștiința cu care apoi pleca la luptă românul, sigur că este pregătit și să moară, și să trăiască, împlinindu-și rostul său și fără a se înfricoșa întru nimic de cei potrivnici.

Acesta este rostul și înțelesul „Mioriței”, nu răstălmăcirile fanteziste și sofistice ale unora.

de PR. MIHAI-ANDREI ALDEA


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole Asemanatoare si de Interes pentru Dvs

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți nevoie de ferestre și uși?

Încercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La comenzile de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.