If You’re So Damn Smart Why Ain’t You Rich

Asistând la o discuţie, la care luam şi eu parte, un cetăţean american îl întreabă pe un cetăţean român, doctor în ştiinţe şi conferenţiar universitar la una dintre cele mai mari universităţi din România:

„If you are so damn smart, why ain’t you rich?”. (daca esti atat de destept, de ce nu esti bogat ?)

Recunosc, întrebarea m-a luat prin surprindere şi pe mine, simplu observator, iar profesorul – vizibil uimit – s-a fâstâcit câteva zeci de secunde şi a replicat:

„Nu sunt inteligent deloc. Ci doar cult. Inteligenţa este doar capacitatea unui individ de a se adapta rapid şi eficient la orice context – favorabil sau nefavorabil. Eu mă bâlbâi când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, mă poticnesc, doar aţi observat cu toţii cât de mult mi-a trebuit să interiorizez această întrebare.

Mult mai inteligenţi ca mine sunt copiii din ziua de azi. Nu deştepţi, ci inteligenţi.

Ei se adaptează la schimbări mult mai repede, eu nu mă pot obişnui după un an de zile cu smartphone-ul meu.

Ei îl învaţă în două secunde după achiziţie.

De ce nu sunt şi bogat? Pentru că în România nu ţi se dă voie să fii bogat dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang.”

Admit că m-am simţit prost. Foarte prost pentru american.

Se uita la el şi nu înţelegea nimic.

Nu din cauza englezei vorbite de profesor. O vorbea perfect.

Din cauză că nu înţelegea sistemul de valori pe care noi, românii, l-am adoptat din 1990 încoace, dar pe care îl considerăm, halucinând (desigur), asemănător cu sistemul de valori american.

Desigur că noi am încercat să-l copiem, însă ne-a ieşit o replică atât de proastă şi superficială, încât acest sistem românesc pseudo-american intră în contradicţii crâncene cu cel original (vezi McDonald’s – la americani a fost creat pentru a hrăni oamenii săraci, în România a fost creat ca un restaurant de lux, unde mănânci doar dacă ai bani).
Mi-a rămas în minte ultima propoziţie rostită de profesor:

„În România nu ţi se dă voie să fii bogat, dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang”.

Atunci mi-am adus aminte de un minunat volum pe care l-am citit în adolescenţa mea, intitulat „Conversaţii cu Dumnezeu”.

Cartea este scrisă de un american, Neale Donald Walsch.

La un seminar pe care îl ţinea în faţa unei numeroase audienţe (puteţi vedea secvenţa în filmul Conversations with God), domnul Walsch îşi punea – chiar dacă nu a rostit-o – aceeaşi întrebare „If you are so smart, why ain’t you rich?”.

A închis ochii, i-a deschis şi a început să întrebe cu voce tare:

„Nu vi se pare ciudat că trăim într-o societate care devalorizează cele mai importante slujbe?”.

„Ce vreţi să spuneţi prin asta?”, se aude o voce din sală.

El a continuat:

„Adică nu avem nicio problemă să-i dăm unui antrenor de fotbal cinci milioane de dolari pe sezon sau să-i dăm unui actor zece milioane pentru un film, dar ni se pare oarecum normal ca acele persoane care au de-a face cu spiritualitatea (n. red – sau cultura) trebuie să fie lefteri, celibatari şi abstinenți.

Şi, de preferat, toate trei odată.

Nu ştiu de voi, dar eu nu îmi amintesc să fi votat aşa ceva.

Deci, imaginaţi-vă o lume în care banii ajung la cei care ne oferă cele mai importante daruri. Profesorii. Artiştii. Infirmierele. Pompierii şi poliţiştii. Scriitorii” şi din sală se aude tare şi hotărât „Şi mamele”.

A continuat: „Oameni care ne conectează, nu ne despart şi nu ne distrag atenţia. Imaginaţi-vă acea lume şi o putem avea, pentru că, oameni buni, noi suntem aceia. Întotdeauna noi am fost aceia pe care-i aşteptăm”.

Da, ne-a prezentat un fapt. Revoltător şi frustrant. Îl regăsim şi în România. Poate nu antrenori de fotbal, dar cu siguranţă antrenori de infractori.

Poate nu actori de filme, dar cu siguranţă actori ai sfidărilor.

La noi, la români, exemplele sunt mult mai bogate – şi, de ce nu ar fi? – mult mai revoltătoare pentru omul deştept.
În România, bogaţii nici măcar nu sunt inteligenţi.

Şi când spun asta, mă refer la faptul că aceştia nu au identificat oportunităţi de afaceri, adaptându-se la cerinţele pieţei. Au fost doar şmecheri – un cu totul alt concept. Au fost doar mai puţini ocupaţi cu învăţatul şi mai mult ocupaţi cu trişatul.

Au fost doar mai tupeişti şi îţi puneau pumnul în gură, când le deconspirai intenţiile. Inteligent eşti atunci când te adaptezi unei situaţii noi, fără să atragi atenţia.

La noi, bogaţii – parveniţii şi oportuniştii – nu numai că sunt proşti făcuţi grămadă, dar sunt şi extrem de vizibili, extrem de voluminoşi.

Merg pe frunte cu certificatul de infractor şi nimeni nu se atinge de ei.

Procurorii sunt mult prea ocupaţi să vâneze elevi, profesori, mici comercianţi şi vedete, decât să se ocupe de infractori care au avut contracte imense cu statul, pe care nu şi le-au onorat, ci doar au încasat bani.

Citind toate astea, îţi mai vine să te întrebi: „Dacă tot eşti aşa deştept, de ce nu eşti şi bogat?”

Pentru ca în România nu asta e cheia succesului. Nu deşteptăciunea, nici măcar inteligenţa, ci doar apartenenţa la un grup de infractori, care să-ţi faciliteze succesul financiar.

Şi, până la urmă, de ce să mai fii bogat în România?

Vorba lui Tudor Chirilă: „Ce-o să faceţi cu milioanele, într-un oraş mort?

Ce-o să cumpărați, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini, când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă, într-un cartier sufocat de inundaţii?”

Stau şi mă întreb, bogaţii României ar mai fi fost bogaţi în Franţa? Dar în Marea Britanie? Dar în Germania? Dar în Olanda? Dar în Statele Unite?

Bogaţii în România se diferenţiază de bogaţii din lumea civilizată.

Bogaţii occidentului, marea majoritate, au averi, dar şi respectul oamenilor.

Dar şi clasă. Dar şi stil. Dar şi cultură. Dar şi rafinament.

Bogaţii români au bani şi cam atât.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.