CiolosGuvernul Dacian Cioloş ar putea aproba, în şedinţa de miercuri, patru Ordonanţe de urgenţă, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

Este vorba de noi măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, precum şi de schemele de plăţi din agricultură în perioada 2015-2020 sau stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

În şedinţa de miercuri se aduc modificări la organizarea şi desfăşurarea referendumului. Conform unor surse oficiale, citate de Agerpres, modificarea va permite organizarea unor referendumuri locale concomitent cu alegerile locale din luna iunie a acestui an.

Guvernul ar putea adopta şi un proiect de hotărâre privind înăsprirea pedepselor aplicabile în cazul declaraţiilor de date false şi nerespectarea conţinutului substanţelor active de către deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a biocidelor.

Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse în şedinţa Guvernului României din 11.05.2016

I. PROIECTE DE LEGE

1. PROIECT DE LEGE privind ceremoniile oficiale

2. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul unic de rezoluţie, semnat la Bruxelles la 21 mai 2014

3. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului între România şi Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii, semnat la Bucureşti, la 22 iulie 2015

4. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

II. PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art.2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, precum şi alte măsuri

3. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

4. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi pentru înfiinţarea funcţiei de ataşat agricol

III. PROIECTE DE HOTĂRÂRE

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului Statistic Naţional Anual 2016

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Înţelegerii între Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) din România şi Agenţia de Reglementare în domeniul Nuclear (NRA) din Republica Bulgaria privind schimbul de informaţii tehnice şi cooperare în domeniul reglementării şi controlului securităţii nucleare şi a protecţiei radiologice, semnată la Sofia, la 20 ianuarie 2016

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de cellule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2016

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile ca urmare a trecerii lor din domeniul public al statului în domeniul privat al unor staţiuni de cercetare dezvoltare în domeniul agricol şi transmiterii în proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, în condiţiile legii

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru transmiterea unor părţi de imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Transporturilor

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate ”CFR-SA”, a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate ”CFR”-SA-Sucursala Regională CF Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui imobil aflat în domeniul public al statului

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Senatului României

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiect stimularea investiţiilor cu impact major în economie

10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020

11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind declararea zonei naturale ”Acumulare Văcăreşti” ca parc natural şi instituirea regimului de arie naturală protejată

12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a organigramei, a parcului auto şi a modului de utilizare a acestuia şi pentru modificarea hotărârii Guvernului nr.652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare

13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

15. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea unor normative de cheltuieli privind acţiunea de protocol cu caracter deosebit ”Aniversarea a 35 ani de la primul zbor al unui român în cosmos”, organizată în perioada 13-19 mai 2016

16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide.

IV. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Aprobare privind semnarea Acordului între România şi Republica Populară Chineză pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor

2. MEMORANDUM cu tema: Aprobare privind semnarea Protocolului de modificare a Convenţiei între România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996

3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătăţii publice şi al ştiinţelor medicale

4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării Convenţiei Consiliului Europei privind combaterea manipulării competiţiilor sportive

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.