Vă puteţi imagina viaţa fără plastic, adică fără nicio pungă, niciun flacon de apă şi nicio caserolă de mâncare? Probabil că nu, dar orădeanca Ioana Tănase dovedeşte că se poate. Tânăra trăieşte de cinci ani fără plastic, convinsă că aceste materiale nu doar pângăresc natura, ci şi îmbolnăvesc oamenii. “Conştient, nu cumpăr niciun produs care conţine plastic sau este furnizat în ambalaje din plastic”, spune Ioana.

Problema secolului

Ioana a decis să nu mai cumpere niciun produs din plastic în 2013. Pe-atunci, tânăra originară din Sibiu locuia în Belgia şi a zărit, aproape din întâmplare, pe internet, imaginea dezarmantă cu leşul unui pui de albatros în descompunere şi cu stomacul doldora de plastic. “M-a şocat poza, nu mi-a venit să cred că este reală”, povesteşte ea.

Ca toată lumea, ştia că plasticul a contaminat deopotrivă adâncurile oceanelor şi piscurile munţilor, dar nu conştientizase că problema este acută. “M-am documentat nu doar despre efectele asupra naturii, ci şi asupra sănătăţii noastre. Nimeni nu spune că, de fapt, materialele plastice sunt cancerigene sau că duc la sterilitate. Ca femeie, mi s-a părut îngrozitor”, zice Ioana, acum în vârstă de 34 de ani.

Privindu-şi coşul de gunoi, a observat că majoritatea mizeriilor pe care le aruncă sunt din plastic, de la PET-uri de apă la ambalajele unor produse alimentare. Ca atare, a hotărât că nu va mai fi unul dintre oamenii care sprijină industria plasticului, iar de atunci nu mai cumpără niciun produs din sau ambalat cu plastic!

Viaţă “zero waste”

În noul stil de viaţă, Ioana s-a inspirat mult din povestea a două activiste ecologiste, Bea Johnson şi Beth Terry. Cea dintâi este iniţiatoarea reţelei mondiale “Zero Waste”, prin care încearcă să determine oamenii să nu mai producă gunoaie defel, iar Terry a scris o carte despre cum trăieşte fără plastic. “M-au convins că se poate”, spune Ioana.

Aşa a învăţat că, în locul pungilor din supermarketuri, poate folosi doar sacoşe textile, că recipientele de plastic pot fi înlocuite cu cele metalice ori cu borcane, iar apa poate fi băută direct de la robinet. “Nu trebuie să inventăm nimic. Este suficient să ne gândim cum trăiau bunicii noştri”, zice Ioana. Reguli pe care întâi le-a aplicat în Belgia, iar din 2016 şi la Oradea, oraş în care s-a mutat şi care a cucerit-o de la prima vizită, prin frumuseţe şi curăţenie.

Bănuită că… fură

La ea acasă, locul pixurilor din plastic l-au luat creioanele, iar folia alimentară a înlocuit-o cu hârtie cerată. De asemenea, Ioana nu cumpără nici alimente ambalate, orezul, de pildă, achiziţionându-l exclusiv la vrac.

Cel mai greu i-a fost în magazine, când cântărea fiecare fruct în parte sau turna orezul direct în sacoşa ei textilă şi era bănuită că ar vrea să fure. “De fiecare dată, am explicat că eu trăiesc fără plastic, i-am lăsat pe vânzători să cântărească din nou şi s-au convins”. Recunoaşte că cel mai greu i-a fost să renunţe la dulciuri, dar între timp a învăţat să facă prăjituri de casă, care îi alină dorul.

În plus, Ioana şi prietenul ei fac tot posibilul să nu lase în urma lor nicio mizerie. Toate resturile vegetale sau alimentare le transformă în compost, iar hârtiile le trimit la reciclat.

Ateliere anti-plastic şi piaţă eco

De doi ani încoace, Ioana se străduieşte să-i convingă pe orădeni să nu mai consume plastic. Alături de câţiva prieteni cu care împărtăşeşte această pasiune, a înfiinţat asociația Natura fără plastic, prin care a inițiat proiectul Alternative, cu care organizează ateliere anti-plastic şi de promovare a unui stil de viaţă eco şi sustenabil.

În plus, ONG-ul are şi un magazin virtual cu produse care înlocuiesc plasticul, ca de pildă sacoşe, paie metalice ori periuţe de dinţi din bambus. “Produsele textile sunt produse de noi, din bumbac 100%, iar restul provin de la alţi furnizori despre care avem garanţia calităţii”, spune Ioana.

De asemenea, Alternative sprijină o “piaţă” eco, care se ţine în fiecare joi, la inițiativa unei alte orădence, Monika Henn, în pub-ul Lokal, unde se scot la vânzare produse organice şi fără plastic. De pildă, legume şi fructe direct de la producători,  cosmetice naturale şi multe altele.

Magazin în premieră

Anul viitor, Ioana şi colegii ei de la Alternative au de gând să ducă lupta anti-plastic şi mai departe. “Am câştigat finanţare europeană şi vom deschide la Oradea primul magazin zero waste din România”, spune tânăra.

Aici, doritorii vor găsi o sumedenie de produse alimentare, dar nu numai, direct de la producători, vor putea cumpăra orice cantitate doresc şi doar într-un mod sustenabil şi eco, adică fără plastic. “De exemplu, vei veni cu sticla ta şi îţi vei cumpăra exact cât oţet ai nevoie”.

Ioana estimează că va deschide magazinul în vară şi speră ca mulţi bihoreni să-i înţeleagă demersul. Şi, mai ales, să priceapă că plasticul are alternative…

sursa


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole Asemanatoare si de Interes pentru Dvs

Aveți nevoie de ferestre și uși?

Încercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La comenzile de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.