Noua generaţie de supersonice ruseşti va putea lansa bombe nucleare. Aeronava ar putea călătorii oriunde în lume, în maximum două ore, şi poate lansa o bombă nucleară înainte de a se întoarce la bază.

avion_supersonic_rusesc ce poate lansa bombe nucleare, avionul hipersonic

Se preconizează că motorul va fi prezentat în cadrul congresului Army-2016 International Military Technology Forum, care va avea loc între 6 şi 11 septembrie, în Moscova și că aeronava ar putea zbura începând din 2020.

Oficialitățile militare ruse au afirmat că motorul pentru aeronavă a fost deja testat. ,,Un motor pentru o aeronavă promiţătoare a fost creat la sediul Forţelor de Rachete Strategice Ruse. Operaţionalitatea acestei aeronave a fost dovedită. Ideea este ca bombardierul să se lanseze de pe un aerodrom normal. La comandă, acesta va ascensiona până în spaţiu, de unde va lovi ţinta cu o bombă nucleară”, a declarat generalul Sergey Karakaev, comandantul Forţelor de Rachete Strategice Ruse.

Un motor asemănător cu cel al unui avion şi unul similar cu cel al unei rachete vor fi combinate în cadrul motorului principal al aeronavei. În modul avion, vehiculul va fi alimentat cu kerosen, iar pentru zborurile din spaţiu va utiliza metan şi oxigen, potrivit Descoperă.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatariiHIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor

Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.