In urmă cu vreo câţiva ani, a fost o perioadă în care, aproape în fie­care duminică, după ce terminam Sfânta Liturghie, se găsea cel puţin o persoană care să se plângă „că hoţii i-au spart casa”. într-adevăr, se fura într-o veselie, cu căruţa de la câmp porumb, floarea-soarelui, struguri din vie, din gospodăriile oamenilor se fu­rau noaptea păsările, iar, în preaj­ma sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, miei şi chiar porci. Satul era in fierbere. Nu aveam cu ce să-i ajut pe cei păgubiţi, decât să-i mângâi cu o vorbă bună. într-o zi m-am întâlnit cu şeful de post şi i-am spus, în treacăt, de nemulţu­mirea oamenilor din sat. Mi-a răspuns că-l preocupă problema. Să nu scriu într-un ceas rău, dar de vreo 2-3 ani aceste furturi au încetat aproape în totalitate.

De câte ori se lasă sec de carne, în duminica respectivă se citeşte la biserică Evanghelia în care scrie că, la sfârşitul veacurilor, când va veni Fiul Omului şi va şedea pe scaunul slavei Sale, se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre, primind fiecare răsplata faptelor sale. Când citesc această Evan­ghelie îmi vine în minte nea Ion Piţigoi. Eram în anul 2003 şi, în duminica aceea, după Sfânta Li­turghie, nea’ Ion, grădinar vestit, om muncitor, aproape de 80 de ani, dar încă în putere, a rămas în biserică:

– Taică părinte, anul trecut… grâu nu prea s-a făcut… în schimb, am făcut ceva porumb, că ştii că am un pogon la câmp, şi alaltăieri am umplut câţiva saci de boabe să fac nişte uruială pentru găini. I-am pus seara pe prispă, că plecam a doua zi de noapte şi, dimineaţa, când m-am trezit… ia porumbul de unde nu-i! Şi mi-a furat şi găinile, şi bine au făcut, că oricum nu mai aveam ce le da! Pe hoţii ăştia, unde-i mai împarte Dumnezeu?

Şi nea’ Ion, uitând câteva mo­mente că este în biserică, a început să blesteme. îi tremura bărbia şi mai că-i venea să plângă.

– Nea Ionică, văd că eşti supărat. Nu te pierde cu firea, dumneata eşti un bărbat tare şi te laşi co­pleşit. ..

– Ce să fac, părinte, că seara, când mă culc, plâng de necaz că am dat cu sapa un an de zile de­geaba, că femeia mi-a şi spus că o s-o iau razna cu capu’!

– Tataie, uite ce sfat îţi dau! Când te culci seara, după ce stingi lumina şi pui capul pe pernă, să re­peţi de zece ori cuvintele lui Iisus: „Ce i-ar folosi omului de ar câş­tiga lumea toată, iar sufletul său şi- 1 va pierde?”

Am mai stat de vorbă câteva

minute şi, când a plecat, m-a întrebat:

– Cum să spun?

– „Ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea toată, iar sufletul său şi-l va pierde?”

Duminica următoare nea’ Ion a venit iar la biserică.

– Părinte, în seara aceea, după ce am venit la dumneata, m-am cul­cat şi am spus de zece ori ce m-ai învăţat. Mi-a trecut prin cap că s- ar putea ca dumneata să fi râs de mine şi, la gândul acesta, am în­ceput să râd în pat, că nevasta-mea mi-a şi spus: „Ce ai, mă? Te-ai prostit de râzi aşa?” I-am povestit ce am discutat noi la biserică şi ce crezi că mi-a spus? „Tot a făcut ceva popa pentru tine, că ieri plângeai… iar acum râzi în ho­hote!”

Când ne-am despărţit şi am dat mâna, nea’ Ion Piţigoi, în loc de salut, a repetat: „Ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea toată, iar sufletul său şi-l va pierde?”. Mergând spre ieşirea din biserică, l-am mai auzit o dată repetând, ca personajul lui Caragiale, care în­curcase biletele de loterie, mergea pe stradă şi tot repeta: „Viceversa, viceversa… viceversa, viceversa…” .

septembrie 25, 2010 de Pr. Nicolae Trusca, Blogul sau de Intamplari Pastorale